Psychologist - H.S.

Capitolul 26

– Domnule Styles! rămâne uimit portarul închisorii.

– Bună seara! Am puțină treabă cu un deținut, se poate?

– Sigur că da! îmi deschide porțile și parchez mașina. Intru în biroul directorului și mă întâmpină uimit.

– Harry! Ce s-a întâmplat?

– Domnule, trebuie să vorbesc cu Edward Gale. Soția mea a fost aici ieri și vreau să văd cu ce a bulversat-o atât de mult.

– Desigur că îl poți vedea, dar sala de vizită este închisă acum. Îl vei întâlni intr-o cameră normală.

– Nu e o problemă. îi spun și apelează pe cineva.

– Te așteptă în camera 105. îmi spune și îi mulțumesc.

– Să mori tu? aud vocea individului.

– Salut, Edward! îl salut așezându-mă pe scaunul din fața lui.

– Scopul și durata vizitei. îmi răspunde și eu râd.

– Mă cam mănâncă pumnii, dar, știi, nu vreau să îmi supăr soția. îi fac cu ochiul.

– Soția ta?! râde. Sigur că da!

– Da, nu am venit să îți povestesc despre căsnicia mea minunată alături de Soph.

– Pe bune? Pentru că nu pare.

– Da, știu, ai vrea să auzi mai multe, dar timpul nu-mi permite. Așa că te întreb și aș prefera să îmi răspunzi. De ce Jamie i-a trimis Sophiei poze cu voi doi?

– I-am spus și ei că nu îl cunosc pe tipul ăsta. De ce tre să-ți dau explicații?

– Pentru ca să știu pe cine să îmi vărs nervii: pe tine sau pe el. îi zâmbesc și el sta serios.

– Nu îl cunosc, Styles! Dar dacă se atinge de Sophia, îi zbor creierii.

– Nu îți face tu griji. Asta e problema mea.

– Styles, uite, în mai puțin de o săptămână sunt eliberat. Dacă individul ăsta îi face ceva, eu tot aici mă întorc. Ai înțeles?

– Da, nu mă interesează oferta. i-o tai.

– Spune-i că îmi pare rău! Știi și tu că nu o să te iubească așa cum m-a iubit și mă iubește pe mine. îmi spune și eu încep să râd.

– Și totuși, pe mine mă îmbrățișează noaptea când doarme. îi fac cu mâna și plec.

Mă opresc la un magazin și iau bomboanele preferate ale Sophiei.

– Harry! deschide ușa. Iartă-mă! Te rog! sare de gâtul meu și o îmbrățișez.

– Iubito, nu ai încredere în mine? o întreb uitându-mă în ochii ei plini de lacrimi.

– Mi-a fost teamă... nu știam ce să fac, am fost prea nervoasă și m-am dus acolo fără să îmi dau seama.

– Știu. îi mângâi obrajii și îi șterg lacrimile. Îi sărut fruntea și ea oftează.

– Ești prea bun pentru mine...

– Să nu mai zici așa ceva! Te iubesc! îi spun și îi sărut buzele. Ea îmi răspunde și îsi lipește corpul mic de al meu.

– Știi că Edward o să fie eliberat săptămâna asta?

– Nu... răspunde tristă.

– Nu ai de ce să îți faci griji. îmi așez palme peste obrazul ei.

– Eu nu o să îmi fac griji. Dar tu? mă întreabă.

– Nu.

– Ba da, îți vei face! îmi spune și eu oftez.

– Nu crezi că e normal? A stat acolo pentru că te-a amenințat și lovit. Pe tine!

– Dar eu nu mai sunt aceeași persoană de atunci. Nu vreau să am treabă cu el.

– Bine. 

Din perspectiva Sophiei
Trebuie să plecăm. Nu vreau să mai stau în orașul ăsta pentru nimic în lume. Îmi fac curaj să îi spun lui Harry. Nu îmi e teamă de el, dar îmi e frică de refuz.

– Iubitule... eu mă gândesc serios să ne mutăm. închid ochii și aștept să văd ce zice.

– Îți poți abandona serviciul?

– Și să înfloresc în altă parte, da, pot. Dar tu, tatăl tău? Frații tăi?

– Există avion, iubito! Ce părere ai despre London? Îți place Europa. se așază pe fotoliu și eu mă așez în poala lui.

– Vorbești serios? Ador Anglia când nu plouă...

– Madrid? Paris? Lyon? Nu îți plăcea Franța?

– Ador Franța, dar nu știu ce să zic.

– Italia, Firenze? Milano?

– Hai să vedem mai întâi cum stă treaba la serviciu. Eu o să am ultimele ședințe joi. E luni. Cum o să faci tu?

– Colin este avocat în Milano. Ne putem duce acolo. Sigur vom găsi o casă perfectă pentru noi.

– Te iubesc! îi spun fericită. Vreau o viață nouă, o viață de la zero, fără Edward, Jamie, România, fără nimic.

*
I-am predat cheia noului proprietar. Apartamentul meu e gol. Totul e pustiu aici.

– Doamnă, sunteți bine? mă întreabă tânărul căruia tocmai i-am vândut casa mea.

– Sunt bine. îi zâmbesc. Merg pe jos până la biroul meu unde am desemnat-o pe Hannah coordonator șef.

– Bună ziua, Dr. Styles! mă întâmpină Hannah.

– Sunt Sophia. îi atrag atenția și ea se îmbujorează.

– Îmi e greu... îmi spune și eu râd. Te-am văzut de atâtea ori făcând bine, vindecând lumea și asta vreau să fac și eu.

– O să faci asta, Han. Eu am încredere în tine și știi și tu cât ești de bună! Arată-le oamenilor ce vor să vadă: vindecarea, înțelegerea, iubirea.

– Mulțumesc! o îmbrățișez și plec cu lacrimi în ochi. E mai greu decât am crezut. Trec pe lângă restaurantul meu preferat, unde eu și Harry ne-am cunoscut.

– Intrați? mă întreabă Andreas zâmbind larg.

– Hei, vechi prieten! Ce faci?

– Eh, ca de obicei. Mă pregătesc să devin maestru bucătar.

– Sună delicios! îi spun și el râde.

– Și tu? Cum te simți?

– Sunt bine. Chiar sunt foarte bine. îi răspund, îl îmbrățișez și plec spre mașină.  Lucrurile noastre vor sta la tatăl lui Harry și ni le va trimite Zayn prin avion. Harry mă așteaptă acasă la tatăl său împreună cu Derek.

– Sophia, ești gata de plecare? mă întreabă Niall.

– Sunt gata.

– Știți că puteți veni oricând aici. E casa voastră. ne spune tatăl lui Harry. Îl îmbrățișez.

- Mulțumesc! le spun băieților. Îi îmbrățișăm și pe ei și plecăm.

  Derek va sta cu mine în avion pentru că a mai fost și e cuminte. I-am cumpărat și bilet. Ajungem în fața ușii de la avionul nostru spre Milano.

– Ești gata, iubire? mă întreabă Harry încrezător.

– După tine! îi răspund entuziasmată. Avionul decolează, am părăsit America.