Psychologist - H.S.

Chapter 8

- Harry! îl strig când pleacă grăbit în cameră. Harry, te rog! mă descalț și fug după el. Fir-ar! A încuiat ușa de la baie. Harry... bat.
- Nu pot! spune atât de încet.
- Deschide ușa, iubitule... te rog!
- Sophia... lasă-mă!
- Nu-mi cere asta...
- Nu mai suport! îl aud țipând și aud ceva spărgându-se. Doamne, să nu pățească ceva rău!
- Harry! bat iar și îl aud cum plânge. Am inima atât de mică. Cheia... Fug până în living și iau cheia care se potrivește la toate ușile din casă.
- Nu mai rezist... îl aud suspinând. Nu mai pot! vorbește încet. Deschid ușa și îl văd așezat pe gresie, pumnul lui e plin de sânge și oglinda e sfărâmată în bucățele mici. Fug să îmi iau trusa medicală din birou și mă întorc la Harry.
- Iubitule... îi spun în timp ce îi curăț rana. Suspină. Lacrimile îi curg șiroaie pe obrajii palizi. Își ridică cealaltă mână și îmi șterge lacrimile care curg fără să-mi dau seama. Mă privește în ochi și mă trage în brațele lui. Mă urc peste el și își așează capul pe pieptul meu.
- Sunt bolnav. spune răgușit.
- Ești rănit. îl corectez și el își ridică privirea. Îmi prinde obrajii și mă sărută pe frunte. Rana lui încă sângerează și mi-e teamă. Îmi cer iertare... spun și îl îmbrățișez.
- Soph...
- Pentru cum am vorbit... nu am niciun drept, dar știu că femeia aceea nu te va lăsa așa ușor în pace. Iar eu sunt aici ca să te susțin.
- Te iubesc!
- Harry, mă doare când te văd așa. Îmi doresc să pot ajunge la nivelul Carlei și să te fac să simți că sunt cu tine și că țin la tine...
- Niciodată să nu mai spui prostia asta! îmi dă parul din ochi cu degetele lui lungi. Îi prind mâna și o duc la buze. Ea nu a fost sinceră cu mine niciodată. Am iubit-o prea mult. Am fost orbit și nu îi vedeam adevărata față.
Mă dau jos de pe el și ne ridicăm. Oftează când îi bandajez iar rana, dar nu îl las așa.
- Hai să mergem la tatăl tău. Cred că ne așteptă. spun și el dă din cap.
*
- În sfârșit! deschide tatăl lui Harry ușa.
- Băieții nu sunt acasă? îl întreabă Harry pe tatăl său.
- Suntem numai noi.
- Nu vin? intrăm în casă.
- Nu.
- Vrei să-mi zici ceva?
- Nu... răspunde zâmbindu-mi. Ridic din umeri și el râde. De fapt... continuă.
- Știam eu! spune Harry și tatăl său râde plecând în bucătărie.
- Ești cel mai mic din familie. spune întorcându-se cu un plic. Îi dă plicul și Harry se uită la mine. Îl desface și scoate din el două bilete de avion.
- Hawaii? se uită la tatăl lui, apoi la mine.
- Știu că Zayn ți-a spus Paris. Nu am vrut să știe nimeni, Harry. Numai eu am știut. începe să râdă.
- Mâine la 15:00?
- Da. Ei, Soph, ești pregătită de plecare? mă întreabă.
- Nu știu ce să zic... sună bine, dar e prea din scurt.
*
- Gracie?
- Dr. Quinn, s-a întâmplat ceva? răspunde panicată.
- Nu. Ce program am săptămâna viitoare? Pacienți noi?
- Nu, toate se pot amâna.
- Perfect!
- Ce s-a întâmplat?
- Plec în Hawaii.
*
Din perspectiva lui Harry
Totul este pregătit. Sophia a amânat toate programările și eu la fel. E sfârșit de Ianuarie, deci nu aveam foarte multă treabă.
- Scuze! spune o fată care se lovește de mine.
- Pardon! spun și ea zâmbește.
- A fost vina mea! Chiar nu am vrut, îmi cer scuze! spune zâmbind.
- Stai liniștită. îi zâmbesc și ea se uită la mine.
- Haide, iubitule! Ne așteptă un drum de 6 ore! mă strigă Sophia.
- Oh... oftează fata și ridică din sprâncene.
- Trebuie să plec, mă așteptă iubita mea. Pa pa! îi spun și fug spre Soph.
- Sunt o femeie matură. Am 28 de ani. Dar, dragule, chiar știu să apăr ce e al meu. îmi spune punându-și palma pe obrazul meu.
- Te iubesc! îi spun și ea se ridică să mă sărute.
Bineînțeles că eu am costum pe mine. Unul negru cu o cămașă albă. Așa e stilul meu și așa m-am obișnuit să mă îmbrac. Iar Soph poartă tocuri înalte, fustă gablenă până la genunchi și o cămașă neagră. E frumoasă.
Am trecut de tot ce înseamnă pază și securitate, așteptăm să ne urcăm în avion. În Las Vegas sunt 18 grade. Sophia îmi face semn că s-au deschis porțile. Așezăm bagajele unde trebuie și urcăm. Ea stă la geam. Avionul decolează.
- Pot să dorm? o întreb. Se sprijină de scaun și își întinde brațele.
Mă așez pe pieptul ei și o îmbrățișez. Îmi mângâie obrajii și îmi sărută fruntea. Fredonează un cântec. Mirosul ei e unic. Încerc să îl cuprind pe tot în plămânii mei. Îmi ridic privirea și îi zâmbesc. Îmi sărută buzele și mă privește în ochi. Îi prind obrazul și mă ridic până la urechea ei.
- Abia aștept să ajungem. îi șoptesc. Ea zâmbește.
- A trecut o oră abia. spune și îi sărut obrazul. Mă așez la loc și închid ochii.
*
- Hei... îi aud vocea Sophiei.
Deschid ochii și tresar când îi simt mâna pe obrazul meu. Mă ridic și îmi șterg lacrimile.
- Dragule... iar ai visat? mă întreabă. Îmi șterg fruntea și o privesc. Oftez ușurat că o văd.
- Vino! o trag pe brațul meu și ea îmi mângâie pieptul. Am plecat la 15:00. E ora 19:00. Soarele începe să apună. Aproape am ajuns.