Psychologist - H.S.

Chapter 21

Din perspectiva lui Harry
M-am săturat de tot. Nu îmi simt mâinile și nici picioarele. Tot ce fac e să mă uit la serialele Sophiei și să îmi distrag atenția de la bube. Încep să dispară una câte una. De câteva zile nu am mai făcut febră și nici nu am mai vomat. Sophia s-a liniștit acum, nu mai stă mereu cu gândul la mine... deși eu mă gândesc permanent la ea. Nimeni nu știe că ne-am căsătorit civil, nici măcar tata. Sophia vrea să le spunem amândoi, dar după ce îmi revin.
Mă îngrijorează iubita mea... e mereu nervoasă și simt că se ferește tot timpul de mine. Am ajuns să mă gândesc că poate regretă că ne-am căsătorit. Aud ușa de la intrare trântindu-se. Derek sare imediat de lângă mine și începe să toarcă.
- Hei, păpușa mea! îi aud vocea Sophiei care intră cu Derek în brațe în sufragerie. Harry, nu-mi spune că ai început Pretty Little Liars! râde când vede o reclamă la TV.
- Nu, Doamne! Abia am început Game of Throns.
- Cum ești azi? se așează lângă mine și își pune mâna pe fruntea mea. Nu ai temperatura ridicată, e de bine.
- Mai am puține bubițe pe spate. Aștept să treacă.
- Da... se ridică și duce o sacoșă la bucătărie. Bei cu mine un capuccino?
- Nu. îi spun și ea se întoarce cu o cană în mână. Nu se așează lângă mine.
- Pot să schimb? mâ întreabă și îi arunc telecomanda.
- Sophia...
- Da, Harry!
- Ești supărată pe mine? o întreb uitându-mă fix în ochii ei mari.
- Nu. De ce?
- Ești rece cu mine. Nu te-am obligat să stai cu mine astea două săptămâni, nici măcar nu te-am rugat să stai cu mine. Nu ai niciun drept să mă tratezi așa.
- Harry, ce ai? mă întreabă, uitându-se la mine cu compătimire.
- Eu? Tu ești cea care nu scoți niciun sunet de doua săptămâni. Poate că regreți.
- Ce să regret?
- Că ne-am căsătorit.
- Harry... își lasă capul în jos și zâmbește. Îmi pare rău că te-am făcut să crezi asta, dragule... se ridică și se așează pe picioarele mele.
- Vrei să vorbești despre ceva? o întreb.
- Nu te încarc pe tine cu durerile altora. îmi spune serioasă.
- Crede-mă, iubito, că știu ce înseamnă durerea și cum să o suport.
- Nu neg asta, dar ți-a ajuns prin câte ai trecut.
- Vreau să-mi spui ce se întâmplă. Dacă nu te poți deconecta de probeleme celorlalți când vii acasă, atunci eu sunt inutil.
- Harry!
- Ce? Am dreptate și atât. o dau jos de pe mine și mă duc în bucătărie.
  A luat pricomigdale pentru că știe că sunt favoritele mele. Poate fi mai perfectă decât este deja?! Le iau și mă întorc în sufragerie. Zâmbește când mă vede și îi văd ochii luminându-se.
- Ce e? Nu înseamnă că nu o să mai mănânc dacă sunt supărat pe tine!
- Te comporți ca un copil. îmi spune și las cutia cu prăjituri pe masă.
   Îi iau cana din mână și o las lângă canapea. O trag peste mine și o lipesc de corpul meu. Îi sărut gâtul, apoi cobor spre sâni. Ea mă oprește. Oftez. Se ridică și mă trage pe scări. Îmi dă tricoul jos și îl aruncă pe scări, la fel și cămașa ei, fusta și sutienul. Zâmbesc când îmi sărută abdomenul până ajunge la pantalonii mei. O ridic și o iau în brațe. Intrăm în camera noastră. 
Din perspectiva Sophiei
Buzele lui sunt peste tot pe mine. Mă strânge în brațe și îmi simt mușchii detensionându-se sub atingerile lui. Îi mușc buza de jos și el zâmbește. Scoate un prezervativ din măsuța de lângă pat și îl pune repede. Ochii lui îi fixează pe ai mei și îl simt atât de mare și atât de al meu. Soțul meu. Închid ochii și las plăcerea să mă cuprindă.
- Sophia... îmi rostește numele și simt cum mor.
Brațele lui îmi strâng corpul, unghiile mele îi zgârie mușchii spatelui. Gura lui se dechide ușor. Îl țin strâns peste mine în timp ce el are grijă ca să simțim amândoi ceea ce trebuie. Buzele mele îi sărută claviculele, gâtul, ochii, fruntea, totul. Gemetele noastre s-au împreunat, noi suntem una și aceeași persoană, același suflet, aceeași inimă. Simt cum plăcerea îmi cuprinde fiecare mușchi al corpului. Îl simt pe Harry cum se încordează. Deschid ochii și îi văd fața frumoasă, parul ciufulit și zâmbetul larg. Ne sărutăm ușor. Harry se ridică și merge la baie, eu rămân în pat înfășurată în cearfeaful alb. Se întoarce gol și se așează lângă mine.
- Crezi că un copil se comportă așa?
- Te iubesc! îi spun și îl îmbrățișez strâns.
Îmi sărută fruntea, obrajii, ochii, buzele, nasul, gâtul și se oprește la sâni. Îmi așează palma peste fața lui și eu îl mângâi. Se relaxează.
Seara ne uităm la Now you see me și mâncăm înghețată.
*
Este 9:30. Am ajuns la birou și primul pacient de azi vine la 10:15. Intru în cabinetul meu și îmi sună telefonul mobil. Jamie.
- Sophia... am... avem nevoie de ajutorul tău.
- Jamie, ce s-a întâmplat?
- O mai știi pe Ali Clark? Fata de 17 ani care a vrut să sară-
- Normal că o știu! Spune-mi, ce e cu ea?
- Mama ei a găsit-o acum o jumătate de oră în casă leșinată. A luat un pumn de pastile, acum e bine, am resuscitat-o și și-a revenit. Problema e că refuză să vorbească. A spus că vorbește numai cu tine.
- Unde este?
- Spitalul central. Te aștept la intrate.
Îi închid, îmi iau geanta și plec. Ajung în 10 minute și mă simt ciudat când îl văd pe Jamie. A slăbit de când nu l-am mai văzut.
- Hei! îl salut.
- Haide cu mine. îmi spune și îmi prinde mâna, dar îmi dă drumul repede. Tăcerea dintre noi e apăsătoare.
- Vă mulțumesc, Dr. Quinn! plânge mama ei când mă vede.
- Doamnă Clark, cum s-a comportat fiica dumneavoastră timp de 2 ani și jumătate de când a încercat prima dată să se sinucidă?
- Absolut normal! A renunțat la tratamentul prescris de dumneavoastră pentru că a spus că se simte bine. Ne-am apropiat foarte mult de atunci. Acum... prietenul ei, Michael, și Ali s-au despărțit. Nu știu de ce, nu îmi spune...
- Ok. Voi vorbi eu cu ea. îi spun mamei sale și ea își șterge lacrimile.
Intru în salon și o văd pe Ali. La fel de frumoasă și tânără.
- Sophia? Ai venit!
- Bineînțeles că am venit! îi spun și mă așez lângă ea. O îmbrățișez și ea începe să plângă.
- Îmi pare rău... nu am vrut să fac asta! Nu pot gândi limpede când sunt nervoasă... nu știu ce să fac!
- Ali, trebuie să îmi spui ce s-a întâmplat!
- M-am despărțit de Michael pentru că am bănuit că mă înșeală. Am vrut să îl sperii... nu am vrut să mă omor! Îți jur!
- Nici nu ai voie să încerci să îți iei viața și nici să îi sperii pe cei ce țin la tine.
- Mama mea știe tot... cum o să mă ierte?
- A făcut-o deja.
- Dar Michael? Nu suport gândul să fiu despărțită de el.
- Atunci nu o să fii!
Cineva bate la ușă și fără să aștepte răspuns intră fugind. Un puști de vreo 19 ani intră plângând în salon, se așează în genunchi în fața lui Ali și nu știe ce să zică.
- Nu... nu trebuia să faci asta! îi spune Michael, cred, plângând.
- Iartă-mă! își acoperă Ali ochii cu mâinile. Mă îndepărtez puțin de ei.
- Te iert, proasto! Te iubesc prea mult ca să te pierd! o îmbrățișează.
Ies zâmbind.
- Totul s-a rezolvat. Vă rog să nu o interogați despre nimic. Ali își va reveni și totul va fi bine. O aștept oricând la cabinetul meu.
- Vă multumesc, Dr. Quinn! Mi-ați salvat fiica!
- Nu, ea s-a salvat. îi spun și plec. E 10:00. Am timp să ajung.
- Sophia! îl aud pe Jamie.
- Știai că nu e atât de grav încât să fie nevoie de mine. îi spun imediat cum îl văd.
- Îmi cer scuze...
- De ce ai vrut să vin?
- Sophia... eu-
- Mă grăbesc! îi spun și îmi arunc geanta în mașină.
- Nu mai pot sta departe de tine! Te iubesc, Sophia! spune totul atât de repede încât sigur nici el nu a procesat.
- Nu ai cum să faci asta. Ți-am spus cum stă treaba, Jamie. Am fost colegi, am fost prieteni. Tu ai făcut să se strice totul.
- Dă-mi o șansă să îți demonstrez că te iubesc!
- Și dacă aș vrea, nu aș face-o! Sunt căsătorită acum!
- Căsătorită?
- Da, cu un bărbat în ochii căruia mă regăsesc, cu un bărbat care știe ce e durerea, ce e pierderea familiei, ce e iubirea și de la care am învățat că nu sunt singură.
- Harold Styles?
- Da!
- Avocatul renumit plin de bani care are lumea la picioare?
- Eu sunt lumea lui și el e lumea mea!
- Sophia, greșești!
- Jamie, după doi ani de când îl cunosc tot ce a făcut a fost să îmi demonstreze că eu pot fi un om normal și fericit... nu-mi pasă ce a făcut înainte!
- Și-a ucis iubita!
- Jamie, taci!
- A omorât-o prin vorbe, a dus-o la moarte! Nu îl cunoști!
- Îți interzic să vorbești așa despre soțul meu! mă urc în mașină și plec la cabinet. Fetele nu sunt la recepție și e mai bine. Îl sun pe Harry.
- Iubito? vocea lui groasă îmi dă fiori pe șira spinării. Îi închid și îmi închid telefonul.
Nu e adevărat ce spune Jamie. Eu îmi cunosc iubitul. Sper...