Make me | 1

Capitolul 38

Îmi deschid ochii leneșă lăsând lumina soarelui să îmi pătrundă printre gene. Clipesc în șiruri, în încercarea de a-mi face ochii să se obișnuiască cu lumina puternică. Îmi întorc capul pe o parte ca să mă mai dezmorțesc puțin din cauza somnului care mi-a prins foarte bine, am reușit să mă odihnesc prielnic. Ochii mi se  blochează într-un punct fix, iar corțurile gurii mi se ridică într-un zâmbet tâmp atunci când îl găsesc pe Lucas dormind buștean lângă mine.

Părul său care era deja ciufulit îi este răvășit pe frunte, intrându-i în ochi. Sprâncenele lui sunt ușor încordate într-o încruntătură ușoară și buzele lui pline sunt întredeschise. Respiră greoi, ținându-și o mână sub obrazul lui, făcându-i fața și mai drăgălașă. Cu ce m-am pricopsit eu? Cu un înger care se crede demon. Tresare puțintel însemnând că visează, iar eu nu mă pot abține din a mă holba la fața lui inofensivă. Imaginea asta e atât de frumoasă încât aș putea să o privesc o veșnicie și nu m-aș plictisi. Totul stă în detaliile cele mai mici. Cu cât analizezi mai mult, cu atât îți dai seama de cele mai interesante lucruri.

Mă mustru în capul meu pentru a înceta să mă mai uit la fața lui, și alene mă ridic din patul moale și primitor fară a-l trezi pe Lucas.

Toată noaptea, în întregime, minut cu minut, secundă cu secundă, nu m-am putut dezlipi de spusele lui de aseară. Erau atât de mărețe și armonioase, nu părea real. Îl vedeam și îl auzeam spunându-le, dar nu puteam crede că se întâmplă. Știu că l-am prins pe Lucas într-un moment de slăbiciune în fața mea, când alcoolul trecea prin organismul său, când amintiri îi dădeau târcoale prin minte, și mi-am tot repetat că de asta mi-a spus acele lucruri cu adevărat lăudabile. Era îndurerat și își căuta portița de scăpare, așa că m-a ales pe mine. Exact de asta îmi este frică acum.

Îmi este frică, pentru că nu am certitudinea că atunci când Lucas se va trezi, va fi același Lucas cu garda și zidurile la pământ. Îmi este frică că o să mă respingă din nou, că are să îmi spună replici caustice și că o să mă împingă către acel punct numit 'renunță.' Îi mai dau o singură privire băiatului care doarme atât de liniștit, deși știu că undeva în el se desfășoară un tsunami.

Am sfârșit dormind la el, la insistențele lui apăsătoare. S-a prins deja că are un avantaj asupra mea și acum profită de el cu orice preț. De obicei nu mă las atât de repede convinsă, dar seara trecută, pur și simplu nu a existat vreo șansă să-i refuz rugămințile unei persoane care îmi mărturisise că sunt tot ce a cerut timp de 3 ani.

Cine credea că o să ajungă ziua aceasta? Eu cu cea mai mare onestitate spun că nici în ruptul capului nu îmi trecea astfel de momente alături de acest băiat. Exact de asta mă tot chinui să iau lucrurile mult mai în serios, pentru că eu nu visez aici, totul este cât se poate de real, chiar dacă nu se simte. Trebuie să mă gândesc bine înainte să determin ce vreau să fac în privința vieții mele.

Aș fi eu în stare să-i calmez haosul lui fără să provoc dezastru în perimetrul meu? Îmi stă măcar în putință să fac imposibilul? Dacă într-adevăr Dumnezeu m-a trimis pe mine în viața lui pentru a-i mânui furia și vina pe care o deține în direcția cea bună, atunci sunt șocată. Nu sunt în stare să ma uit la un film cu cățeluși pentru că încep să plâng, cum aș putea să mă lupt cu Lucas? Nu înțeleg direcția în care are să ia totul, dar decid să las totul să vină de la sine. Dacă eu sunt aleasa, atunci așa va rămâne, nu trebuie să mă strofoc pentru ceva parțial inexistent.

Cuprinsă în gândurile mele într-o proporție mare, ajung în bucătăria luxoasă și îmbietoare din casa lui Lucas. Sunt destul de implicată în a-i găti lui Lucas ceva cât mai gustos ca să-l satisfac din toate punctele de vedere. Aud multe fete spunând că ele nu gătesc pentru nimeni deoarece nu sunt slugile nimănui. Adevărat, dar gătind din plăcere nu înseamnă că ești sluga cuiva. Nu e ca și cum m-a pus cineva la cratiță fără consimțământul meu. M-am oferit voluntară.