Make me | 1

Capitolul 58

"Hm?" Mormăie, neînțelegând la ce anume mă refer. Încă mă holbez la acea pată de ruj de parcă ar fi un intrus, în timp ce inima mea a luat-o la goană, dându-mi seama tot mai mult de gravitatea situației.

M-am dezlipit de el brutal, dezamăgirea făcându-și loc în sufletul meu încă din momentul în care a început să se panicheze sub privirea mea ostilă.

"Trebuia să îți verifici gâtul înainte să vi aici." Mă dau jos de pe acel pervaz, dar nu înainte să mă asigur că îmi vede dezamăgirea din ochi.

E atât de prostesc încât nici măcar nu știu ce ar trebui să fac, sau ce să cred, și nu mai am energia necesară să mai îndur o altă trădare.

S-a ridicat și el în picioare, aruncând o privire în oglinda din cameră. Își studiase gâtul pe partea greșită, dar am așteptat răbdătoare, cu mâinile o sân, până a observat rujul de pe gâtul lui.

Prim întrebare care îmi trece prin minte, e cine s-a atins de el și cine a îndrăznit să facă asta? Gelozia stârnită nu mi-o pot stăpâni, și chiar dacă încerc, eșuez lamentabil. Mai ales când Lucas a rămas blocat, neștiind ce să îmi spună.

"Asta nu e ceea ce pare." Se întoarce cu fața câtre mine, spunând cea mai banală scuză posibilă, pe care am auzit-o de atâtea ori în filme încât îmi vine greață.

"Ok, poți pleca acum." Arăt cu degetul spre ușă. Până și eu sunt uimită de faptul că nu am avut parte de o criză până acum, dar cred că se datorează faptului că nu ar mai avea cum să mai existe lacrimi și pentru asta.

"Nu am făcut nimic." Nu mă ascultă, făcând câțiva pași în direcția mea, iar eu în spate. Trebuie să stau cât mai departe de el, altfel o iau razna.

"E destul de clar că altcineva ți-a făcut!" Mă răstesc, ajungând lângă pat. Nu mai am unde să merg în spate, așa că i se dă din start un avantaj lui Lucas să mă ajungă, ceea ce și face. A ajuns deja la un jumătate de metru înaintea mea.

"Ai putea să mă lași să vorbesc înainte să sari la concluzii?"

"Am obosit, nu mai pot să fac asta. Nu mai pot să mă cert cu tine, așa că te-aș ruga să pleci."

"Cine spune că o să ne certăm? Știu că te simți rău, și dacă nu mă lași să vorbesc despre porcăria asta de pe gâtul meu, o să te simți și mai rău. Mereu spuneai că soluția e comunicarea, deci ce faci acum? Dai cu bâta în baltă?"

"Da, pentru că nu sunt sigură dacă vreau să știu sau nu ce ai făcut!" Oh, nu. Nu pot să cred că încă am mai găsit câțiva stropi de lacrimi pe care să îi adun în colțurile ochilor mei.

Cum spuneam, mereu o iau complet razna în jurul lui. Sunt atât de consumată de tot ceea ce face el, și nu pot controla asta, pentru că o fac de las sine, e un instinct. Lucas deține atâta control asupa mea încât îmi este și teamă de el.

"Dar nu am făcut nimic! Nu te-am înșelat, ce naiba!"

"Atunci ce ai făcut? Pentru că nu cred că asta.." Arăt dezgustată către pata de pe gâtul lui. "S-a făcut singură." Continui.

"Păi ți-aș explica..dacă m-ai lăsa dracului să vorbesc până la capăt!" Se răstește încrețindu-și fruntea într-o încruntătură enervată.

"Explică atunci! Și nu mai înjura!" Am început să mă iau și de vocabularul lui vulgar, care, pentru un motiv anonim, m-a deranjat la culme în acest moment. Trage aer pe nas, încercând să se calmeze la rândul lui, și am bătut cu piciorul în podea așteptând să vorbească.