Make me | 1

Capitolul 69

"And don't be a fool, say that you love me..Cause you'll find a man...Ah, Mia, concentrează-te!" Am strigat către propia-mi persoană, atunci când degetele mele au lovit clapele greșite pentru a suta oară pe ziua de azi.

Mi-am pierdut concentrarea, și chiar îmi doresc să învăț melodia asta, Don't Be a Fool, de la Shawn Mendes, pentru că îmi place foarte mult și îmi induce o stare bună când îmi bag căștile în urechi și o ascult.

Știu de ce sunt atât de întoarsă pe dos și nu sunt în stare să fac ceva.

Pentru că nu am vorbit cu Lucas absolut deloc ieri, după ce a plecat în Shoreline, și nici azi toată ziua. Iar acum este 10 și jumătate seara, iar el nu mi-a dat niciun semn de viață. I-aș fi dat eu, am fost permanent tentată să fac asta, dar nu vreau să fiu pisăloagă cu el. Nu vreau să-l stresez, știu că s-a dus acolo cu treburi și mă simt precum un ghimpe în coastă dacă îi dau mesaj.

Deja am impresia că ar trebui să mă tratez, pe bune. Este sănătos ca Lucas să îmi lipsească atât de mult după abia două zile?

Mă întreb dacă eu îi lipsesc lui, sau dacă s-a gândit la mine la fel de mult cum m-am gândit eu în acest timp. Sper că răspunsul este pozitiv la ambele întrebări, și că nu l-a fermecat vreo fetișcană din Shoreline.

Eu chiar ar trebui să mă opresc, nu e sănătos să mă gândesc la astfel de prostii. Eu nici măcar nu am vorbit cu el, și deja am tras concluzii din gelozie. Nu vreau să devin posesivă, că e el destul de posesiv deja. Cu privire la asta, n-aș vrea să cred că gelozia lui puternică va continua așa la nesfârșit. Va trebui să dobândească încredere în mine, altfel nu va avea să funcționeze.

Eu nici măcar nu înțeleg de ce nu are încredere cu mine, de parcă eu aș fi fost cea care s-a culcat cu toți ani la rând, așa cum a făcut-o el. Eu abia de am vorbit cu alți băieți cât timp doar îmi plăcea de el, ce să mai spun acum, când construim o relație.

"You've got my heart, but I can't let you keep it, babe...'Cause I won't be sure that I can stay." Iarăși apăsasem pe clapa greșită, și iarăși m-au apucat toți nervii, încât am luat dosarul cu partituri din suport și le-am aruncat vehement pe jos.

Imediat ce am realizat că am avut o ieșire urâtă, am regretat că am aruncat partiturile pe jos, și m-am repezit să le iau și să le pun la loc.

M-am holbat la telefonul meu care stătea cuminte pe perna mea, cu mâinile în șolduri, bătând stresată cu piciorul în podeaua din camera mea.

Eu nu mai rezist, o să înnebunesc psihic dacă nu primesc măcar un singur mesaj de la el, cât să știu că este în viață și că încă mă iubește.

Oh, Dumnezeule, sun precum ultima disperată de pe pământ. Realmente a plecat acum două zile, iar eu deja îmi fac scenarii în cap și mă întreb dacă încă mă iubește. Bănuiesc că asta se întâmplă cu mine dacă nu am siguranța din partea lui, și probabil sunt atât de dată peste cap cu atitudinile lui de bipolaritate încât ajung să mă îngrijorez din orice.

Nu este sănătos, e toxic să fac asta.

O fac, îi dau mesaj. Dacă îmi răspunde, bine, dacă nu îmi răspunde, și mai bine. Nu o să stau să îmi storc creierii întrebându-mă ce face. Un mesaj nu omoară pe nimeni. Și unde să fie el dacă nu undeva la hotel? E târziu, nu ar trebui să hoinărească cu alte persoane, mai ales de gen feminin.

Eu chiar o iau razna, și mai că nu încep să râd din cauza propiei persoane. 

Apuc telefonul, caut conversația cu el, și tastez.