Make me | 1

Capitolul 65

Sunt la fel de împânzită precum Lucas, de asta nici nu sunt în stare să îi răspund la întrebare, ci doar privesc mașina albă, parcată în fața noastră.

Încerc să îmi construiesc prin minte un răspuns plauzibil pentru faptul că mama lui se află aici, dar nu reușesc, pentru că pare ilogic. Nu înțeleg de ce s-ar afla aici, decât dacă și-a găsit toate mințile și acum încearcă să își refacă relațiile stricate cu mama. Ar trebui să aibă ceva curaj să calce pragul casei mele, după ce a comis o înșelăciune la fel de urâtă precum tatăl meu. Nu este nici ea scuzată, ba chiar o învinuiesc pe jumătate pentru tot răul provocat în viața mea zilele trecute.

Mi-am pironit privirea spre Lucas, văzându-l cum deschide portiera mașinii sale, și își face vehement ieșirea în stradă. Mă grăbesc să ies și eu, pentru că el deja ajunsese cu o hotărâre de nedescris în fața porții mele, prin care se putea observa aproape toată curtea interioară.

A apăsat pe clanță brutal, făcându-mă să înțeleg instant că s-a enervant. E atât de irascibil când vine vorba de mama lui în perioada asta, încât aproape că mi-e teamă să mai aduc așa ceva în discuție. Nici pentru mine nu este ceva ușor de discutat, dar o dată cu trecerea timpului, am realizat, de parcă m-ar fi trăznit ceva, că nu mă mai simt la fel de afectată.

A rămas încă o pată care trebuie scoasă neapărat, dar deocamdată nu este atât de vizbilă și nu mă deranjează într-atât.

"E încuiată, încetează." I-am prins brațul cu care încerca din răsputeri să facă ușa să se deschidă. A pufnit nerăbdător, bătând asfaltul cu piciorul. E prea nervos ca să intre acum înauntru, și nu am chef de o altă scenă pe ziua de azi, mi-a ajuns. "Uită-te la mine." L-am îndemnat, insistând apăsător cu privirea, ca să se uite în ochii mei.

După ce a evitat primele momente, își mărise nările sâcâit, dar spre fericirea mea, și-a întors capul spre mine. Ochii lui erau întunecați sub lumina felinarului, și chiar mă îngrijora felul în care a reacționat, ca și cum răul lumii se află în casa mea.

"Calmează-te. Inspiră, expiră. Nu e nevoie să faci nicio scenă, cred că am avut parte de prea multe în ultimul timp." Și-a luat deja privirea de la mine, presându-și buzele una de alta enervat, și și-a dus țâfnos mâinile la ceafă. "Ascultă-mă, Lucas. Nu știu de ce mama ta e aici, dar putem să aflăm asta fără crize și nervi." Nu vreau să îi induc starea rea în ceva și mai rău, de asta îi vorbesc calm și duios, ca nu cumva să declanșez ceva mai rău de atât.

"Încerc, chiar nu observi?" Gesticulează către corpul lui, având aceeași expresie nervoasă care vrea să pară calmă. "Putem să intrăm acum? Abia aștept să o scot de acolo."

"Exact de asta nu o să intrăm." Am făcut un pas spre el, încercând încă să fac contact vizual cu el. E așa afurisit uneori, mai ales când nervii îl acaparează și nu poate gândi limpede.

"Sunt calm naibii, vreau doar să mă lămuresc și eu ce caută femeia asta aici. A cauzat și așa destule rahaturi, acum cine știe ce și-a pus în cap."

"Femeia asta e mama ta, nu spune lucruri pe care nu vrei să le spui, vei regreta."

"Femeia asta, care se întâmplă să fie mama mea, e cea care l-a făcut pe tatăl tău să o înșele pe mama ta, și era cât pe ce să te pierd și pe tine din cauza ei. Nu regret nimic, crede-mă." Vorbește aspru, și e atât de enervant faptul că după toată starea bună pe care o avusesem amândoi, ajungem să fim distrași de ceva până la urmă.

"Mama ta nu are scuză, dar la fel și tata! E bărbat în toată firea, a știut că o înșeală pe mama, și și-a asumat-o, a trecut peste. Trebuia să iasă la iveală și faptul că nu o iubește!"