Make me | 1

Capitolul 48

"Oh, da, mătușa Rose, era să uit complet." Mama reîncepe să scrie în agenda ei numele mătușii mele. Eu doar stau, lipsită de orice energie și chef, lângă ea. Adică sunt forțată să stau pe scaunul ăsta înțepenită cât timp ea stabilește invitații pentru ziua mea.

I-am spus că nu vreau nicio petrecere. Vrea să facă atâta tam-tam, spunând că anul acesta va fi special și trebuie să profit de asta. Trebuia să fiu de acord cu ea, plus că m-a și convins încetul cu încetul, spunând ca va trebui să cheme mult mai mulți oaspeți decât de obicei, și nu vor încăpea toți aici.

Dar eu chiar nu sunt în apele mele de ceva zile, și nu am nicio speranță că voi putea ține în capul meu o adevărată petrecere pentru ziua mea. Voi fi nevoită să dau zâmbete false și să mă prefac că sunt de-a dreptul fericită că mă aflu acolo. Știu că voi fi neputincioasă, dar părinții mei nu mă ascultă cu niciun chip.

M-au întrebat ce mi s-a întâmplat de sunt așa mohorâtă zilele acestea, dar nu am puterea necesară să le spun ce s-a întâmplat cu adevărat, așa că le ascund asta. Și nu vreau ca tatăl meu să îmi sară imediat cu vorbe în cap, să mă facă să mă simt mai rău decât o fac deja.

Cuvintele lui Lucas de ieri m-au afectat mai rău decât mă așteptam. Mi s-au derulat în minte în continuu, și sunt conștientă că mă rănesc singură gândindu-mă la el, dar creierul meu nu vrea să îl șteargă. Așa cum, de altfel, el m-a șters pe mine.

Cine știe cu ce fete a mai umblat el în acest timp. Poate chiar în acest moment și-o trage cu altă fată, iar eu stau pe scaunul ăsta, rănindu-mă singură din cauza lui.

De ce trebuie să fie totul atât de complicat? De ce nu poate să simplifice puțin lucrurile și să vorbească cu mine despre ce l-a împins cu adevărat să facă ce mi-a făcut? Sunt sigură că am găsi o rezolvare în asta, dar el nici măcar nu încearcă. Dă verdictul că șansele sunt nule fără ca măcar să se asigure că există și rezultate nenule.

Dar e în regulă, renunț, bănuiesc. Renunț să mai sper la ceva din partea lui. Renunț să mă lupt cu mine însămi, căutându-i scuze, explicații pentru ce a făcut. E indecis, nu știe ce vrea, dar eu sunt destul de sigură că știe, și nu mă dorește prin viața lui. Cel puțin asta îmi dă de înțeles prin faptele sale și cuvintele abia spuse de el.

"Bun, am terminat cu rudele. Acum spune ceva amici pe care îi ai și pe care vrei să îi inviți." Continuă mama, plasându-și capacul pixului între dinți.

"Allison." Spun fără să ezit. Se uită la mine suspicios, evitând să îi scrie numele. Sunt chiar recunoscătoare de faptul că nu începe un conflict cu mine pe baza faptului că nu este de acord să o invit pe Allison. "Și Justin." Adaug gândindu-mă mai bine. "Sunt frați." Ridic din umeri văzând confuzia de pe fața ei.

"Numele lor de familie?" Întreabă privind foaia agendei, ținând degetul arătător apăsat pe ea, cât să nu îi fugă sub contactul pixului cu foaia.

"Allison și Justin Leith." Îi răspund susținându-mi capul în podul palmei.

"Așa, mai departe." Îmi face semn să continui.

Pe cine aș mai putea invita? Ar trebui să îi invit pe cei din grupul lui Lucas? Sam? Dean? Melissa?

"Uhm..Melissa Cruch." Își arcuieste o sprânceană, știam că va deveni suspicioasă.

"Sunteți în relații bune din nou?"

"Oarecum. Doar pune-o pe listă." Nu am chef să îi dau alte explicații. Nu am chef de absolut nimic. Vreau doar să merg în camera mea și să îmi petrec toată seara în pat, uitându-mă la toate sezoanele din Friends.