Make me | 1

Capitolul 41

Încerc să înghit nodul format în gâtul meu, și aproape că fac un pas în spate când Lucas își rotește capul în direcția mea. Inima îmi tresaltă cufundată în tot felul de emoții interioare, și nu pot să nu mă holbez la zâmbetul care i se lărgește pe față când mă zărește.

Nu pentru mult timp, căci zâmbetul său se șterge când vede că eu nu i-l returnez și nici nu mă mișc din loc. Face mișto de mine? Mă invită undeva în timp ce el deja se află cu altcineva? Vederea lor aici, împreună, a fost ca o săgeată veninoasă pentru inima mea. Mă înspăimântă puterea sentimentelor mele asupra lui. Nu am mai simțit chestiile astea niciodată, și mi-e greu să le mânuiesc cum trebuie, că nici eu nu știu direcția bună.

Îmi face semn cu capul să mă apropii. Fata respectivă se ridică în grabă de la masă, cu înghețata în mână. Mi se pare cunoscută fața ei, pot să jur că am mai văzut-o undeva, doar că nu îmi amintesc clar.

"Ne mai auzim." Fata îi pune mâna pe umăr, luându-și la revedere, și mă trezesc gândindu-mă cum i-ar sta cu mâna aceea într-un ghips.

"Salut." Lucas îi face un semn scurt cu degetele și își îndreaptă atenția asupra mea. "De ce stai în picioare? Așează-te." Adaugă privindu-mă de jos. "Ce-i cu fața asta?" Mă întreabă în timp ce mă așez pe scaunul pe care stătea acea fată.

"Absolut nimic." Îmi pun mâinile în sân cu o atitudine țâfnoasă. Își ridică o sprânceană, scanându-mi fața în timp ce își linge înghețata de pe linguriță.

"Să înțeleg că ai toane?" Continuă cu avea sprânceană ridicată. Îmi umezesc buzele, lăsându-mă în scaun.

"Tu să înțelegi că ești..ești.." Nu găsesc deloc o insultă potrivită, nu prea dată peste cap.

"Sunt?" Colțurile gurii sale se ridică într-un zâmbet inofensiv. Până și ochii îi zâmbesc. S-a mai îmbrăcat și într-un tricou roșu, care are scris deasupra sternului 'breathe'. Roșul chiar este culoarea lui.

"Ești și atât." Îmi dau ochii peste cap jucându-mă cu trandafirii atașați de rochia mea.

"Ai de gând să îmi spui și mie de ce te comporți de parcă ai avea 2 ani sau o ținem așa până la capăt?" Își ia tonul strict pentru a mă putea intimida. Chiar mă comport de parcă aș avea 2 ani? Nu cred, dar așa îmi manifest eu supărările.

"Nu înțeleg de ce m-ai mai chemat aici dacă aveai deja cu cine să vi." Spun reținută, pentru că nu vreau să mă exteriorizez în văzul tuturor. Își strânge buzele pentru a se abține să nu râdă pe seama mea.

"Te referi la fata care a plecat mai înainte?" Presează cu nerușinare. Pleoscăi în displacere și îmi cobor privirea în poala mea. Nu știu de ce îmi e rușine să recunosc anumite lucruri.

"Da."

"Ești geloasă, Mia?" Își ridică ambele sprâncene de două ori ca să insinueze ceva, și rânjește enervant.

"Pff, da, sigur. Eu? Geloasa? Niciodată." Și cu asta îl fac să râdă tărișor, iar eu mă întreb de când am devenit așa amuzantă.

"Bine, bine, 'te cred'." Mimează cu degetele sale lungi ghilimelele de rigoare.

"Bine." Îmi dau ochii peste cap. Rânjește ca idiotul cu gura până la urechi.

"Nu era ce crezi tu că era." Se apleacă spre mine, rostind lent cuvintele.

"Nu credeam că era nimic. Ai tras tu concluzia asta." Își clatină capul amuzat.

"Ești imposibilă." Oftează apăsat și își mai ia din înghețata aproape terminată. "Era doar o bonă." Ridică din umeri, lăsându-mă confuză.