ONE OF A KIND

Chapter Eight

CHAPTER EIGHT
—half

≡

Era o ciudățenie că la ora la care Taehyung pleca spre studioul său, cana lui Jungkook încă era sus pe raftul ei, neatinsă, la fel ca și pachetul mare de cafea care aștepta pe blatul de bucătărie. Prima dată gândul l-a dus că Jungkook și-a spălat cana, însă nu avea niciun motiv să o facă dacă nu ar fi făcut-o până atunci---Și nu asta ar fi trebuit să-l fi interesat pe el. Încă era obosit și destul de debusolat din cauza a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu cel mult opt ore. Nu a dormit bine, gândindu-se la evenimentul care a devenit întunecat odată cu sosirea Miei în prezența lor. Taehyung chiar sperase că acea seara urmă să o petreacă alături de Jungkook, nu fără el, dar totodată cu el, acesta nu plecase într-adevăr de acolo. Dar totuși----acest totuși însemna destul de multe, iar Taehyung, chiar dacă nu îl suporta pe brunet, nu ar fi trebuit niciodată să se bucure de răul acestuia, ceea ce încă nu a făcut-o---avea un sentiment enervant că Jungkook urma să argumenteze faptul că el s-a bucurat de atacul de panică pe care acesta l-a suferit, exista acolo un mic probabil. Ceea ce s-ar fi cuvenit pe de altă parte a fost să părăsească localul de tot, știind că cel mai bine pentru Jungkook în acel moment era acasă, însă nici de acea dată nu a făcut-o. Existau două jumătăți care erau la fel de corecte ca cealaltă. Taehyung nu știa dacă putea alege una în privința alegerilor pe care le-a făcut și tot urma să le facă. Erau câteva alegeri care putea deveni permante, la fel ca alegerea de-al lăsa pe Jungkook în întunericul parcării timp de trei ore după ce tocmai se calmase în urma atacului de panică. Acum se simțea prost.

Era ora zece, Taehyung nu era prea sigur dacă Jungkook chiar a plecat de acasă. Chiar dacă mașina nu era acasă, casa în această dimineață nu s-a simțit goală, era sigur că nu a fost singur. A ales să ignore toate acele gânduri care oricum l-au distras dis de dimineață. Trebuia să se concentreze pe simplul fapt că Seokjin urma să-l bată la cap toată ziua pe motivul că era stresat și nu voia să îi spună de ce anume era stresat. Și-a trecut mâinile în buzunarele mici ale jachetei, plecând în pași lenți spre studioul unde Seokjin îl așteapta de aproximativ un sfert de oră. Acesta venea mult mai devreme decât ar fi trebuit, iar Taehyung trebuia să fi fost acolo la ora zece, nu să plece de acasă la ora zece. Avea un motiv nu prea bun prin care se putea scuza. Nu avea nici chef și nici răbdare de nimeni azi---nu știa de ce. Oricum studioul nu era atât de departe de locul unde locuia de puțin mai mult de o săptămână. Taehyung niciodată nu ar fi întrebat de ce Seokjin întârzia---și nu pentru că nu era curios, ci doar pentru că dacă o făcea, Seokjin urma să spună prea multe și să se plângă de fratele său, ca de obicei.

Câteodată, Taehyung nu îi mai suporta pe niciunul dintre ei. Era de prea multe ori inclus în evenimentele celor doi obligat---cu siguranță asta îi era îndeajuns. Iar acum cu toată nebunia în care a fost băgat, cu căsătoria de care voia să scape cât mai repede, Seokjin, atât cât și Namjoon au uitat că trebuiau să îi lase ceva spațiu personal. Înțelegea că Namjoon era prieten bun cu Jungkook, însă acțiunile lor pe care oricum nu le-a înțeles vreodată erau insuportabile. După zece minute —posibil și mai mult—, Taehyung a oftat intenționat și a deschis ușa, atrăgându-i atenția lui Seokjin imediat. La cum Taehyung deja s-a gândit, când acesta l-a văzut s-a ridicat rapid în picioare, însă nu cu o privire mâhnită, ci cu una care, lui Taehyung, îi dădea semne de întrebare. Și-a lăsat geanta prea mare pentru un bărbat pe canapeaua din piele pe care Taehyung o adora atât de mult, iar apoi s-a așezat pe scaunul său, care până atunci razele soarelui l-au atins, făcându-l prea cald pentru gusturile lui. Odată cu acesta, Seokjin s-a așezat și el în dreapta lui, punându-și imediat mâinile pe masă;

"Am o întrebare."

E bine că nu ai și un răspuns, Seokjinie.

"Știi de ce Jungkook nu s-a dus azi la birou?"