ONE OF A KIND

Chapter Thirty-Two

CHAPTER THIRTY-TWO
—zephyr

≡

Era o zi normală ca oricare alta la muncă, adică când era o zi complet diferită la birou. Munca în ultima perioadă nu mai părea atât de dificilă ca înainte; probabil că era și din cauză că deja a trecut un an de când lucra acolo sau că era o oarecum schimbare. Oricum, cui îi păsa, nimeni nu se plângea, iar asta era un lucru bun. Totuși acum era plictisit. Cum programul său obișnuit a fost schimbat cu unul nou numai pentru câteva zile din cauza unui client, aparent trebuia să aștepte pentru sosirea lui două ore. Asta nu era în program, dar într-adevăr aștepta, desigur, în biroul său de două ore neîntrerupte de nimeni și plictisitoare ca acel client să sosească într-un final. Din păcate, nimeni nu a intrat pe ușa biroului de când a primit înștiințarea despre vizita neașteptată a acelui client. Nu, Jungkook nu era deloc, în niciun fel, încântat de ideile ciudate ale unui client. De obicei, nu erau cine știe ce fel de persoane, mai exact persoane care nu avea un plan concret, care veneau doar pentru a-și depune o idee și de rare ori se găsea cineva care avea o adevărată idee și afacere, dar de cele mai multe dăți în acele rare ori, Jungkook era cel care nu aprecia clientul. Ce conta dacă ideea era bună dacă clientul nu era la fel ca și ideea. Nu putea lucra cu orice fel de persoană, nu când nu putea aprecia munca la fel de mult cum el o făcea.

Ar fi vrut să se ridice din scaunul său și să iasă afară din birou, fără nicio scuză căci era compania lui, dar îi era teamă că în timp ce el cobora scările, clientul și secretara sa puteau urca cu liftul și să nu găsească pe nimeni în birou. Dar totuși ar fi făcut-o, dacă nu s-ar fi deschis ușa biroului acestuia fără nici măcar o bătaie de bun simț. S-a pregătit să spună că nu acesta era modul în care o persoană intră politicos într-o încăpere unde cineva este cu câteva grade în plus mai mare într-o poziție pe care nimeni de acolo nu o putea ajunge, dar și-a înghițit cuvintele numaidecât când l-a văzut pe Namjoon. Surprins, s-a încruntat ușor, ridicându-se din scaunul biroului care deja era insuportabil la cât de mult a stat pe el. Namjoon avea propria lui companie, ce căuta în compania lui. Și-a ridicat brațul drept pentru a se uita la ceasul din jurul încheieturii sale, gândindu-se că poate era ora cinei deja, iar el urma să o rateze din nou. Cine știe, poate că Namjoon a devenit plictisit să mănânce singur la restaurantul companiei sale---sau poate că mâncarea de aici era mai gustoasă. Oricare dintre ele ar fi fost, nu era mare cauză. Nu era ora cinei, dar nici bine nu era, căci nu voia să rateze cina stând de vorbă cu clientul care nu își mai făcea prezența. Dacă ar fi anulat întâlnirea atunci ar fi fost fericit, dar nu a primit nimic încă de la nimeni, așa că fericirea nu era primul fel care îi era servit în această zi însorită de toamnă. A luat loc înapoi în scaunul său, nu după ce i-a spus lui Namjoon să o facă. Și-a dres glasul puțin cam tare, sunetul provocând un ecou slab în încăpere.

"Ce te aduce pe aici? Știam că vizitele tale mereu sunt surprinzătoare, dar asta le-a întrecut pe toate."

Namjoon a zâmbit în colțurile gurii, astfel gropițele unice din obrajii săi și-au făcut prezența orbitoare ca de fiecare dată---cunoscută. "Nu e nimic interesant, special, în primul rând. Mai sunt câteva minute până la pauza de prânz, mai bine spus cină, așa că am vrut să o iau cu tine, iar din întâmplare se pare că am ajuns mai devreme."

Brunetul a mormăit în aprobare un 'hm', uitându-se din nou la ceas. Dacă acel client nu voia să își facă prezența, atunci era pierderea lui, Jungkook nu avea e gând să piardă o parte importantă a zilei din cauza întârzierii sale. Aștepta de chiar două ore să poată lua cina mai repede. Ca și CEO, urma să anuleze de tot acea întâlnire cu respectivul client. Și-a împins telefonul rece în partea cealaltă a biroului, pentru o clipă niciunul dintre ei nu mai știau ce puteau zice. Nici liniștea nu era atât de rea, dar se simțea de parcă mai trebuia să se spună ceva acum cât nu făcea nimeni nimic, deoarece la masă știau că urmau să aducă în viitoarea discuție altfel de subiecte care urmau să ascundă alte lucruri oarecum mai interesante și importante. Ei bine, ceea ce voia să spună Jungkook era că și un lapsus. Știa la ce se gândea, dar nu găsea formularea potrivită, cuvintele potrivite, și în curând nici momentul potrivit. Și din păcate așa a și fost, când Namjoon s-a ridicat cu încă un zâmbet pe buze de pe scaun, dându-i lui Jungkook de înțeles că era timpul pentru cina obișnuită pe care de cele mai multe ori o petreceau împreună. L-a lăsat pe Namjoon să plece primul pentru a comanda ceva pentru amândoi, căci îi știa destul de bine gusturile. Brunetul trebuia să își sune secretara de pe numărul de muncă în privința anulării definitive întâlnirii acelui client. Când a fost pe fază să ridice telefonul de birou din locul său, propriul telefon personal a vibrat pe tot biorul, ecranul aprinzându-se de fel. A fost puțin reticent, deoarece nu avea nevoie de vreo discuție virtuală, dar până la urmă și-a luat prima dată telefonul care a vibrat pentru a verifica ce era și eventual cine era. Era un e-mail, care evident era de la nimeni altul decât Taehyung.