ONE OF A KIND

Chapter Thirty-Five

CHAPTER THIRTY-FIVE
—dusk

≡

Jungkook nu s-a mai întors în casa în care și-a petrecut un an și jumătate---deloc, nici măcar pentru a-și lua câteva lucruri. Yiren a fost acolo doar o singură dată pentru a-i lua costumul pe care trebuia să îl poarte la birou, iar din păcate, a găsit casa părăsită. Taehyung nu mai era nici el acolo. Era de înțeles, normal că acesta nu a mai putut sta acolo. Pe lângă singurătatea care l-a mâncat în prima zi după ce Jungkook nu a mai intrat în casă, Taehyung nu mai simțea nevoia să stea acolo odată ce era casa pentru căsătoria lor. Practic, nu mai erau căsătoriți, acel contract care îi așteptau în curând pentru a fi semnat----spunea totul. Jungkook era devastat. Taehyung era devastat. Erau doi lași, care fugeau de ceva---din ce cauză, de ce anume fugeau. Nu era nimic greșit să găsești iubire într-o căsătorie aranjată, dar ego-ul lor era atât de mare, încât nu îi lăsau să recunoască faptul că---erau îndrăgostiți. Desigur----era atât de greu să recunoască. Totuși, asta nu l-a oprit pe Jungkook din a nu termina ce a început---fiind vorba despre cadoul pe care ar fi trebuit să i-l dea lui Taehyung în momentul zilei sale de naștere. S-a simțit mai bine atunci când a scos pozele, văzându-l pe Taehyung din nou---fericit, chiar și în poze pe care nu știa că îi erau adresate lui. I-a ieșit ceea ce și-a propus acum ceva timp, așa zisul cadou a dat un rezultat perfect, dar acum era păcat că Jungkook și-l dăruia sie.

Așa că, două săptămâni și două zile au trecut rapid, doar nopțile dintre zile făcându-le gândurile umplute cu---cum ar fi fost dacă aș fi mai curajos. Iar acum era patru ianuarie, data în care urmau să își taie cu totul legătura. Să își rupă inimile. Seokjin i-a spus lui Taehyung în tot acel timp că urma să regrete atât de mult, încât atunci când își va realiza greșeala făcută, va fugi după persoana pe care a pierdut-o dintr-o cauză stupidă. Taehyung voia să fie de acord, dar cu ce scop, urma să fugă după cineva care nu îl iubea înapoi? Ar fi fost stupid din partea sa și josnic, dar ceea era josnic era că nu știa adevărul. Jungkook îl iubea înapoi, Taehyung îl iubea înapoi pe Jungkook---era atât de ușor, dar atât de greu. O parte din timp, Taehyung și-a petrecut zilele și nopțile alături de Seokjin și Namjoon. A rămas acolo de fapt, căci nu putea găsi nicio critică constructivă din partea părinților săi. Seokjin știa mai multe decât el în sine o făcea, iar Namjoon îl cunoștea mai bine pe Jungkook decât până și Yoongi, prietenul său cel mai bun, o făcea. Amândoi i-au spus doar de câteva ori că nu era ceea ce credea el----că Jungkook nu a spus acele cuvinte intenționat, dar la fel ca de obicei, Taehyung a părut că nu voia să înțeleagă, chiar dacă această alegere ar fi fost pentru binele său. Era ca și cum a așteptat până în această zi, care a venit mult prea repede---și forțată.

"Hyung, ar trebui să fim realiști și să nu îmi mai repeți faptul că am să regret. Știu că am să regret, dar nu toată lumea o va face."

Fiind ora cinci, deja întuneric, Taehyung se pregătea să calce pentru ultima dată în compania și bineînțeles biroul lui Jungkook. Partea bună era că----patru ianuarie, duminică, brunetul nu trebuia să se întoarcă la muncă imediat după. I se părea dacă ar fi făcut-o, acest lucru ar fi grăbit mai repede procesul nu atât de necesar în semnarea acelui contract nesuferit. Lui Taehyung asta îi mai trebuia---să îl vadă pe Jungkook cum vrea să scape cât mai repede se putea de el.

Lui Seokjin nu îi putea veni să creadă că din cauza lui Taehyung voia să se dea cu capul de oglinda în care acesta se uita. "Taehyung, îmi pare foarte rău, dar ești atât de naiv încât nu pot crede că tu și Namjoon aveți același sânge."

"Șoc, nici eu nu pot să cred."

Taehyung s-a întors pentru a se uita la Seokjin doar pentru câteva momente, iar apoi a ieșit din camera în care a stat în acele două săptămâni. "Ai de gând să vii și tu?"