Chapter Twelve

703 79 13
                                    

CHAPTER TWELVE
liar

Odată ajuns înapoi la companie, anxietatea care îi creștea lui Jungkook în corp s-a sluperbat. A așteptat câteva minute bune în mașină, privind fără interes volanul pe care îl strângea în mâini. Deja timpul în care acum ar fi trebuit să fie în biroul său---s-a scurs. Clar că nu mai avea nici măcar puțin interes în toate foile pe care urma să le citească---era obosit de atât de multe lucruri încât ar fi stat în acea mașină până când un șofer neatent urma să îi spulbere mașina. Desigur că nu și-a parcat încă mașina---ocupa spațiu deoarece avea nevoie de spațiu, chiar dacă era într-o mașină, ci nu afară. Dar nu putea sta acolo chiar dacă compania îi aparținea. A murmurat ceva și apoi a pus mașina din nou în funcțiune, parcând-o în parcarea companiei. Înainte ca să iasă, și-a izbit pumnul de volan, însă expresia facială niciodată schimbându-se de la cea neutră la una pe care o puteai citi, știind într-un final ce simțea acesta în acel moment. Singurul care știa sentimentul străin care îi străbătea inima era el---și probabil următoare persoana la care va apela chiar dacă nu era într-adevăr o idee atât de bună. Oricât de mult ar fi vrut, Jungkook nu își aducea aminte dacă vreodată s-a mai simțit atât de----umilit----până acum. Acel sentiment de umilință va încerca să-l plătească cu altceva.

Nu mă atinge.

Poate că Jungkook nu ar fi trebuit să simtă acel sentiment de umilință atât de tare---însă cuvintele pe care acesta nu a crezut că le va auzi de la Taehyung cu siguranță l-au șocat atât de mult încât doar se simțea umilit. Nu îl înțelegea și probabil nu se mai înțelegea nici pe el de ce trebuia să se gândească non-stop la acele cuvinte de parcă ar fi avut dreptul de a-l atinge pe Taehyung fără permisiunea sa. Era soțul său doar prin urma unui contract, nu în urma unor sentimente adevărate de iubire și dorință de a-și petrece întreaga viața cu el. Nu avea niciun drept, dar până la urmă nici acel contract nu îi putea spune cum ar fi trebuit să se simtă. Se simțea umilit, iar acel sentiment punea punct la orice alt argument.

Sau poate că pur și simplu nu își putea stăpâni inima.

A intrat pe ușile companiei, alegând să nu acorde atenție angajaților care l-ai întâmpinat politicos. Nu era în acel mod pentru a le acorda măcar o secundă de atenție din timpul său. Ușile liftului s-au deschis, apăsând calm dar totuși zbuciumat butonul etajului în care biroul său se afla. Ar fi vrut ca ceva din acel lift să se strice pentru a rămâne blocat acolo până când intervalul său de lucru se încheia. Ar fi vrut să rămână acolo doar pentru a se gândi că în acea zi a simțit ceva nou fiind înconjurat de copii și că tot în acea zi a fost direct respins de Taehyung prin simplul gest dar neplăcut de a-l atinge încet pe braț. Se întreba de ce nu l-a respins atunci când i-a luat mâna într-a sa atunci când au fost la acea petrecere sau după momentul căsătoriei lor. Se întreba de ce Taehyung nu a reacționat în acel fel cu el până acum---era sigur că Taehyung nu a dezvoltat acest „lucru" pe parcursul a patru luni, ci că îl avea deja, însă abia acum jumătate de oră a găsit momentul perfect de a-l manifesta cu el---fix pe orgoliul lui. Din nou, probabil nu își va primi șansa niciodată pentru a-l înțelege în totalitate pe Taehyung. Iar când venea vorba ca Taehyung să poată primi șansa de a-l înțelege pe el---atunci putem vorbi de cel mai greu nivel pe care îl va pierde fără măcar să înceapă să-l joace.

A răsuflat relaxat văzând că pe hol nu era nici măcar urmă de o persoană. Era singur, iar asta era tot de ceea ce voia pentru măcar câteva minute. Și-a scos din nou setul de chei pentru a deschide ușa biroului său, închizând-o înapoi atât de încet de parcă i-ar fi fost teamă ca cineva să-l audă și să îi ia departe acele minute de singurătate și limpezire a minții. Și-a dat sacoul jos, punându-l calm în cuierul mic din dreapta ușii. A răsucit mânecile cămășii, iar apoi slăbind strânsoarea cravatei de la gât, s-a așezat în scaunul său negru, punându-și fruntea pe suprafața rece din sticlă a biroului. A stat așa câteva momente lungi și liniștite până când a luat decizia de a-și scoate telefonul pentru a suna singura persoană care era de partea sa mereu---indiferent depsre ce era vorba. S-a sprijinit în cotul brațului strâng, așteptând ca persoană pe care o apela să răspundă. După patru sunete enervante, a răspuns, însă Jungkook i-a tăiat imediat vorba din gură;

ONE OF A KIND Where stories live. Discover now