ONE OF A KIND

Chapter Twenty-Two

CHAPTER TWENTY-TWO
—whelve

≡

"Chiar nu pot să cred că s-a putut întâmpla asta, cu siguranță a fost o neînțelegere," Yoongi a început să explice, bineînțeles vorbind pe un ton prefăcut. "Am trecut pe lângă acel parc de distracții și---vezi tu, am avut tentația aceasta să iau două bilete pentru mine și Taehyung."

"Probabil---cu siguranță tu nu știai despre obsesia plăcută a lui Taehyung atunci când vine vorba despre parcuri de distracții. Dar nu am bătut în ușa camerei tale să îți aduc aminte că ești un soț foarte rău chiar dacă nu e o relație de bunăvoie."

Jungkook s-a așezat înapoi pe marginea patului său, privindu-l deranjat pe Yoongi cum își explica minciuna pe care el niciodată nu o va crede. "Ei bine, cum doamna care vindea acele bilete —ceea ce e interesant, nu știam că și aici trebuie să cumperi bilete ca sa intri într-un parc de distracții— nu prea a înțeles engleza mea, iar eu nici atât pe a ei----"

"----m-a înșelat la sumă. M-a costat mai mult pentru că am luat un bilet în plus, ceea ce e logic. Așa că nu am cui să îi dau biletul în afară de tine."

Brunetul a chicotit sarcastic. "Ți-l plătesc dacă vrei, în niciun caz nu am să merg într-un asemenea loc---plin de lumini."

Yoongi s-a așezat înapoi pe canapea de unde cu câteva momente în urmă s-a ridicat. Jungkook în niciun caz niciodată nu a știut să se distreze---așa cum cineva de vârstă lui ar fi trebuit să o facă. Nu îl învinovățea totuși, până la urmă nu era vina lui deloc că nu putea suporta anumite lucruri și că viața uneori nu înțelegea termenul de karma, dar pe lângă aceste obstacole, Jungkook putea caută o schimbare. "Dacă nu o faci pentru mine, atunci o vei face pentru Taehyung."

Jungkook abia acum a observat cât de glumeț era prietenul său în aceste zile. "Cu siguranță. Ar fi o alegere mai bună dacă ați merge doar voi doi, până la urmă nu are rost să fiu eu cel care atrage priviri disprețuitoare din cauza ochelarilor pe care îi port și noaptea, nu-i așa?".

"Și să te las singur aici în timp ce îți mesteci unghiile gândindu-te la posibilitatea uimitoare pe care ai fi putut să o ai---distrându-te și stând deoparte de acel Jungkook care se îneacă în foile de pe biroul său doar pentru a ajunge acasă foarte târziu."

"Ce ți-am spus eu acum ceva timp când ai venit la mine acasă destul de confuz; doar din cauza faptului că ai uitat noțiunea de trecut, prezent și viitor, că ai renunțat să îți faci planuri știind că mereu vei ajunge într-un punct mort----"

"----doar din cauza faptului că ai ales să te oprești din visat asta nu înseamnă că trebuie să stai mereu treaz."

"Da dar---visurile pot deveni coșmaruri."

"Iar atunci e momentul potrivit să le înfrângi, e visul său, poți face ce vrei, iar tu nu ar trebui să te lași tras în jos de temerile tale----nu te opri din luptat. Nu există cuvântul---renunț."

Jungkook a oftat. "Hyung, unde s-a ajuns cu această conversație?"

Yoongi i-a zâmbit blând brunetului. "Crezi că Joshua și-ar fi dorit ca Jungkook să se oprească din visat chiar dacă a întâmpinat atât de multe dificultăți în tot acel timp?"

„Hei Jungkook----îndepărtează-ți doar puțin pumnii de la ochi. Vreau să îți văd ochii perfecți.“

Perfect era un cuvânt mult prea perfect.

Dar chiar dacă acea voce l-a rugat să o facă, Jungkook nu a făcut-o.

„Crezi sau nu----cuvintele mele sunt mult mai importante decât critica care manipulează persoanele din jurul tău. Asta nu te face diferit, dar frica te face slab în fața lor. Nu poți fi mândru, dar arată-le că nu îți pasă.“