ONE OF A KIND

Chapter Ten

CHAPTER TEN
—waste it

≡

Jungkook nu a fost niciodată până acum în viața sa atât de nervos---și nu nervos în sensul că era furios, și că era doar anxios. Deodată parcă costumul pe care îl purta era prea strâmt pe corpul său, iar cu aerul cald din înăuntrul construcție în care acum se afla---ei bine, nu ajuta nimeni cu nimic. După ce a salutat doamna de la recepție cu un zâmbet, a trecut furtunos pe lângă, dar totuși uitându-se atent în telefonul său, acolo unde Namjoon i-a trimis mai toate detaliile. Strângea în pumnul stâng o plasă plină cu ciocolate, de diferite arome, însă se temea că dacă nu va găsi camera aceea mai devreme, vor cădea toate pe gresia curată, pe care tocmai mergea cu pași grei. Se întreba dacă până și femeia de la recepție și-a dat seama că era mult prea nervos. Și din ce cauză putea fi el nervos dacă nu din cauza faptului că aceea era prima dată când Jungkook vizita căminul de copii în care Taehyung făcea voluntariat în fiecare săptămână. Până ieri, Jungkook nu a știut nimic despre ceea ce mai făcea Taehyung în afara programului său care nu era atât de încărcat. Jungkook luase cina împreună cu Namjoon, Sungjae și Hyungsik, iar de la ei a scos mult mai multe amănunte decât ar fi trebuit să afle. Anume ceva îl făcea să se simtă mâhnit de faptul că Taehyung nu a vrut în niciun caz să îi spună lui că făcea voluntariat, era mâhnit că trebuia să afle de toate aceste lucruri de la altcineva decât Taehyung. S-ar fi bucurat nespus de mult să audă de actul său binevoitor și bine primit----Jungkook nu ar fi dat înapoi dacă Taehyung l-ar fi întrebat dacă ar fi dispus să-l ajute măcar o singura dată. Și totuși mai era nervos și de faptul că reacția lui Taehyung când îl va vedea acolo va fi una cel mai concret surprinzătoare. Nu era acolo doar pentru a duce ceva dulce acelor copii, dar și pentru că pur și simplu i-a trebuit câteva ore libere de la birou---ca să-l vadă pe Taehyung-----

-----pentru că în ultimele patru luni, ceva s-a schimbat, iar asta nu îi plăcea deloc.

S-a oprit în fața unei uși albe, la fel ca celelalte toate din acel cămin. S-a uitat la numărul scris pe ea și la numărul pe care Namjoon i l-a trimis azi dimineață---erau aceleași numere. Și-a închis telefonul și l-a băgat în buzunarul pantalonilor costumului său, așa că luând o gură mare de aer, a bătut puțin mai tare la ușă, deoarece putea auzi cu ușurință gălăgia din cameră. Dar nimic nu i-a răspuns înapoi. A decis că mai bine era dacă intra fără vreun acord, până la urmă avea un mic drept-----soțul său era înăuntru. Și-a închis ochii pentru câteva momente când a intrat---gălăgia era mult prea puternică pentru gustul său, dar totuși era ceva---nou. Când a închis ușa, toată camera s-a lăsat într-o liniște uriașă---era o cameră mare, așa că unele persoane prezente acolo nu au auzit cum ușa s-a închis. A privit copiii din fața sa, care deasemenea îl priveau la rândul lor---până într-un moment---până când toți acei copii au realizat cine era cel din fața sa. Ochii lor micuți s-au aprins într-o sclipire pe care Jungkook cu siguranță nu a mai văzut-o la vreun copil până atunci. Unii dintre ei au început să alerge spre el---într-adevăr era ceva nou.

"Uite, uite, e Mr. Jungkookie!"

Mr. Jungkookie?

Fetița care a spus acea frază s-a uitat spre direcția unde Taehyung se afla, în partea mai îndepărtată a camerei; "Taehyungie, de ce nu te uiți? E Mr. Jungkookie aici."

Taehyung și-a întors imediat capul înspre ușă, ușor ridicându-se din genunchi---a amorțit, deoarece, la așa ceva nu s-a așteptat---ca Jungkook să fie acolo----nici măcar nu ar fi visat. Taehyung a lăsat jucăria de pluș lângă copilul cu care convorbea acum câteva momente înainte ca acea persoană de la intrare----care îl privea cu aceeași emoție de nevăzut în ochii săi negri, însă de acea dată, zâmbind slab---pentru Taehyung, însemna ceva---să strice totul. Nu s-a uitat prea mult în ochii lui Jungkook de teamă că urma să găsească ceva în ei care ar fi făcut ceva ce nu ar fi trebuit---Taehyung știa că acolo, în ochii săi care nu exprimau nimic, exista ceva---probabil special. Și-a mișcat privirea în jos pe brațul stâng în care Jungkook ținea plasa cu acele ciocolate. Avea câteva întrebări să îi pună legate de toate lucrurile pe care Jungkook le-a făcut în ultima vreme---legate de faptul că îl făcea să se simtă de fiecare dată când era aproape de el, confuz---avea nevoie de explicații, și dacă nu le primea de la el, atunci Seokjin era alegerea perfectă. Chiar dacă Taehyung nu l-a văzut pe Jungkook prea des să-și exprime sentimentele, asta nu însemna că duritatea sa naturală de a părea că într-adevăr era îngrijorat nu îl putea atrage pe Taehyung, în special că o făcea fără ezitare. Își făcea griji, iar asta îl făcea pe Taehyung să se gândească mai des la personalitatea sa rară----rară deoarece, îl atrăgea. Nu știa dacă Jungkook făcea toate acestea dinadins pentru că asta ar fi trebuit să facă ca un soț bun ce era legat de el prin acel contract, sau că o făcea din pură conștiință și cu plăcerea de a-și face griji---pentru el.