Iubire Sau Rațiune

Capitolul 2

"Am inceput sa ma calmez si sa o ascult pe mama."

Când eram tânără, locuiam departe de locul ăsta, făceam parte dintr-o haită destul de puternică.

Fica Alphaului era cea mai bună prietenă a mea. Camelia se numea și într-o zi când ne plimbam prin pădure am întâlnit un băiat, a fost dragoste la prima vedere între ei doi.

Era înalt, cu părul nisipiu și niște ochii căprui în care te pierdeai și se numea Cristian, de aici totul se complică scumpa mea, ei erau din haite diferite, părinți lor erau dușmani, dar ei erau suflete pereche.

După o perioadă in care am ajutat-o pe Camy să se vadă cu Cristian pe ascuns, ai apărut tu, un bob de mazare in burtica ei, eram foarte fericiți, dar când au aflat părinți ei, cine este sufletul său pereche, au vrut să ne inchidă in casă pe amandouă și să te omoare pe tine.

Cristian a încercat să ne salveze, dar bunicul tău la oprit, am auzit fără să vreau declaratia lui " m-ai bine o îngrop cu mâna mea, decât să o las cu ăla" iar în acel moment am simțit cum tot pământul fuge de sub mine, Camy era sortită să moară, vezi tu daca legătura dintre două suflete pereche este ruptă, acestea nu mai au puterea de a rămâne în viață, se sting încet.

Am apelat la tot ajutorul pe care l-am putut avea și am reusit să fug împreună cu mama ta, am fost la o vrajitoare care a ajutat-o pe Camy să rămână în viață și să te nască pe tine.

- Mamă stai putin, ce vrăjitoare, ce vârcolaci? Esti mai speriată decât mine și ai început să delirezi, cine este această Camy, tu ești mama mea...

Nu mai înțelegeam nimic, povestea mamei mă înspăimânta mai rău decât bruta de mai devreme. Cred că are nevoie de un control la cap, deși îmi e greu să gândesc așa...

- Nu scumpa mea, ăsta este adevărul, ascultă până la sfârșit și după o să îți răspund la întrebări. La 2 săptămâni de la nașterea ta, Camy a murit... i-am promis că o să am grijă de tine, că o să te consider fata mea și nu voi lăsa pe nimeni să te rănească.

Am rugat-o pe vrăjitoare să iți ascundă latura de lup, până o să îți intâlnești sufletul pereche și am fugit de acolo. Am luat primul autobuz și am ajuns in New York, o mama singura cu o fetiță de 2 săptămâni în brațe, am luat de la capăt viața și la câteva zile l-am cunoscut pe Stefan, "tatăl tau", se purta oribil cu mine dar eram fericită ca tu ești în siguranță.

Când tu ai înplinit 2 anișori Stefan a avut un accident de mașină, tu erai in mașina cu el, erai rănită atât de grav, era sânge peste tot, așa că  Ianis când te-a văzut  i a propus un pact lui Stefan, te va salva atunci, iar tu cand vei face 18 ani o să îți dedici viața lui.

- Mama dar de ce nu ați chemat poliția? Salvarea?

Un milion de întrebări îmi străbătea minte, cum putea el să mă salveze, de ce să îmi dedic viața lui, ce putea el să facă și nu puteau doctori...

- Pentru ca el este vampir iubita mea, si ca să te țin în viață și lângă mine am preferat să accept acest pact, speram ca până la vârsta de 18 ani să îți găsești sufletul pereche și așa poate dacă erai un lup, Ianis ar fi renunțat la pact.

- Mamă nu ințeleg nimic, eu sunt un om normal...

- Stiu că este mult de digerat, dar totul este adevarat, tu te simți în largul tău în pădure, acolo unde îți este și locul.
Ești un vârcolac!

Am început să plâng, m-am ridicat de jos și am pornit spre usa, o aud pe mama cum țipă în spatele meu să mă opresc, dar nu vreau să mai ramân aici, vreau să dispar.

Nu vreau să mai aud nici un cuvânt din povestea asta, nu mai am 5 ani să cred în magie, vârcolaci și zâne, deja mama exagerează prea mult, am nevoie de liniște să diger totul...

Am luat cheile de la masina, am pornit si am plecat foarte nervoasa, lăsând-o pe mama în mijlocul drumului plângând și țipând dupa mine.

Deși acum încep să fac legături in minte, de ce îmi spunea mama că la vârsta de 18 ani voi pleca și voi scăpa de monstrul de tata, de ce îmi spunea mereu povești fantastice seara înainte de culcare și chiar îmi aduc aminte când a spus că dacă ea pățește ceva să plec de lângă tata cu câteva zile înainte să împlinesc 18 ani.

Conduceam cu viteză pe șosea, am ieșit din cartier și am făcut stânga spre drumul ce ducea spre munte, in timp ce calcam pe accelerație, simțeam cum gândurile mi se șterg din minte, simțeam cum cu fiecare km pe care il parcurgeam, mă îndepărtam de probleme, adrenalina mi se împrăștia în corp făcându-mă să mă liniștesc și să îmi doresc mai mult, ajunsesem la 200 km/ ora, când dintr-o data în fața mea am văzut un lup, am incercat sa trag de volan să îl evit dar am pierdut controlul mașini și m-am rasturnat de câteva ori.

Cioburile geamurilor zburau pe lângă mine și simțeam cum corpul îmi era azvârlit în toate direcțiile, dar era oprit brusc de centura de siguranță.

Stăteam acum intr-o parte și o durere insuportabilă a aparut in tot corpul meu, simțeam cum sângele îmi inundă gura și cum se impraștie pe sub mine, pleoapele îmi devin din ce în ce mai grele și îmi pierd cunoștința.

Cred că mama este foarte îngrijorată, nu îmi mai pasă că m-a mințit, sau că inventează povești ca să ascundă adevăratul motiv pentru care brutele alea au venit după mine.

Vreau doar să fie lângă mine, să mă mângâie și să îmi mai spună povești, dar tot ce văd acum este imaginea mamei de mai devreme, cum stă în mijlocul drumului și mă imploră să nu plec...