Iubire Sau Rațiune

Capitolul 31.

Inima îmi bubuia cu putere în piept, genunchi abia îmi mai susțineau greutatea, iar ochii îmi erau cuprinși de o ceață.

Totul în jurul meu se mișca cu încetinitorul, vocea panicată a lui Derek răsuna în mintea mea ca o menghină ce îmi sfărma timpanele.

Un miros înțepător îmi pătrunde în plămâni și începe să îmi trezească simțurile adormite parcă de ore bune.

Vederea începea să îmi redevină mai clară și vocea doamnei Mica ma făcut să realizez că am ajuns în cabană, abia acum încep să simt căldura sufocantă ce mă înconjoară.

- Este bine, a avut doar un atac de panică.

Doamna Mica îl privea nostalgică pe Derek și cu un oftat îngreunat mă ajută sa mă ridic pe marginea patului și continuă...

- Trebuie să te duci la un doftor și cât mai urgent copilă, nu e de joacă cu stările tale.

- Sunt bine Mica, doar am primit o veste șocantă atâta tot, spun încercând să par cât mai sigură pe mine, defapt încercând să mă conving și pe mine însămi că așa este.

Îmi întorc privirea încet prea Derek ce stătea sprijinit de un perete și mă privea nesigur, părea puțin mai calm, dar încă i se citea îngrijorarea pe față.

Pufnesc în sinea mea privindul, mă gândesc la prima noastră întâlnire când ar fi făcut orice să mă poată captura, când a încercat să mă omoare doar pentru simplul fapt că am îndrăznit să o apăr pe Skay, privirea sa de gheață ce părea că nimicește orice în calea lui, de atunci, este înlocuită cu o privire îngrijorată și plină de afecțiune, într-un fel mă bucur că lucrurile au decurs așa, este întradevăr un prieten de nădejde, îl consider fratele pe care nu l-am avut niciodată, dar pe caremi l-am dorit.

- Derek, ce facem acum? îl întreb după ce doamna Mica a părăsit camera pentru ami pregăti un ceai.

- Asta tu decizi stăpână, dar părerea mea ar fi să nu te implici, este lupta lor, lasăi să își rezolve singuri problemele.

Îl privesc sceptică, într-un fel are dreptate, este lupta lor, dar nu pot să stau și să privesc cum se distrug reciproc din cauza mea...

- Nu Derek, o să intervin, nu vreau să fiu motivul distrugeri lor.

- Cum dorești stăpână, dar o să avem nevoie de un plan și de oameni mei...

- Nu, nu vreau să implic prea multe persoane, mă voi descurca eu cumva. Trebuie doar să mă apropii de ei, să fiu destul de aproape de el...

- Oricât de mult aș vrea să fiu de aceeași părere cu tine, nu pot să o fac, gândeștete că Mattias are luptători din haită, vei putea să îi rănești pe ei?

Are dreptate nu aș putea să le fac nici un rău celor ce pentru puțin timp m-au primit în casa lor și m-au tratat ca fiind parte din familia lor. Treba asta trebuie rezolvată doar între noi trei, doar noi vom putea să încheiem blestemul.

Dar oare sunt chiar așa de sigură ce voi alege? Chiar știu că mă voi putea lupta cu o astfel de magie, sau chiar, alegerea mea va fi una corectă?

Sunt atât de confuză și de buimăcită încât nu îmi mai dau voie să mă zbat singură între alegeri, chiar dacă am aflat adevărul din spatele blestemului asta nu înseamnă că ei nu s-au schimbat de atunci...

Vocea de înger a mamei își face prezența în subconștientul meu " Așa cum Eva a fost creată din coasta lui Adam pentru ai fi egală și nu din cap pentru ai fi superioară, nu din picioare pentru ai fi inferioară, așa și tu trebuie să nu faci o alegere doar cu mintea pentru că ti-ar putea distruge inima și nici o alegere venită numai din suflet, pentru că ți-ar putea distruge mințile. Găsește puntea dintre ele, doar acolo se află adevărata intenție"

*

Mă îndepărtez cu pași mărunți de micuța cabană ce mia fost mai mult decât o casă în ultimul timp, mi-aș dori să pot rămâne aici pentru tot restul vieți mele, povestind și râzând cu Mica, pregătind masa și făcând glume pe seama lui Derek ce se înroșea când Mica îi spunea că îi pare rău că nu are o fată să îl facă de un ginere. Aici chiar a fost un refugiu pentru mine, aici m-am simțit cu adevărar fericită și m-am bucurat de lucruri mărunte.

Mai privesc o dată cabana scufundată din nou în întuneric și rememorez din nou biletul lăsat în coșul de pe masa din bucătărie.

" Doamnă Mica, nu am cuvinte să vă mulțumesc că ne-ați primit în casa dumneavoastră și ne-ați considerat parte din familie. Eu a trebuit să plec de urgență și nu am vrut să vă sperii trezindu vă în mijlocul nopți, o să am grijă ca în fiecare dimineață cineva să vă livreze un coș cu cele necesare pentru o zi și o dată pe saptămână cineva vă va umple adăpostul cu lemne, în semn de mulțumire pentru grija oferită. Sperăm să ne revedem curând.

Vă iubesc!

Cu drag Iris. "

Închid ochii și las dorința să se înfiripe din nou în inima mea, mă gândesc la mama, la luciul lacului, la casa lui Derek din apropierea lacului.

Un val de aer rece îmi tranversează șira spinări și îmi dă o senzație familiară de acasă. Deschid încet pleoapele și răsuflu ușurată când văd reflexia lunei în apa ce se întindea în fața mea.

- Repede, vino!

Nu apuc să înțeleg pe deplin șoapta lui Derek că îmi simt mâna strânsă și sunt mai mult târâtă spre intrarea în pădure, am revenit în haosul din lumea mea, bine că am evitat la milimetru ca revenirea noastră să nu fie întâmpinată de unul dintre lupi lui Mattias...

- Bun, deci ei sunt la conac stăpână, mai întâi mergem să adunăm oameni mei și după ne îndreptăm acolo.

Dau afirmativ din cap și îl urmăresc, am vrut inițial să îi spun că ne putem teleporta acolo, dar nu știu ce efect are acest lucru asupra mea și cum am nevoie să fiu cât se poate de puternică, l-am lăsat pe Derek să ne aducă aici cu viteza sa de vampir.

Nerăbdarea creștea constant în interiorul meu, voiam să scap mai repede din tot acest amalgam de sentimente contradictorii.

Până s-a întors Derek eu deja îmi smulsesem pielițele de la degete până aproape de sânge și începusem sa îmi fac mii de planuri cum că nu se va mai întoarce...

- În sfârșit, putem merge acum?

- Am lipsit doar 5 minute.

Mă privește cu ironie și un zâmbet ștrengar, doar atât a trecut? Mie mi s-au părut ore.

- Nu contează, a fost prea mult, să plecăm acum.

Vocea mea a devenit una autoritară și observ cum și fizionomia lui se schimbă devenind foarte serios.

Drumul până la așazisul conac nu a fost lung, dar de când l-am zărit am știut că ceva o să meargă prost, presentimentul ce prindea rădăcini adânci în sufletul meu ma făcut să îmi dau seama că planul nostru nu a fost pus la punct așa cum trebuia și că o să fie un eșec total.

La câteva secunde distanță, când mai aveam doar câțiva metri până la intrare, grupul nostru a fost înconjurat de lupi......