Iubire Sau Rațiune

Capitolul 8

În acel moment a retras mâna, lacrimi au început să ii părăsească ochii, m am lăsat încet in jos până am atins podeaua, mi am întins mâna spre ea, a tresărit speriată si pentru cateva secunde expresia feței i s a schimbat în furie, dar s a aruncat in bratele mele, plângea atat de tare încat inima mea începea să se rupă in două, simteam ca ea are inima sfărmată în mii de bucati si o strângeam si mai tare în brate încercând parcă să i le lipesc la loc sau măcar să le adun. O mângâiam pe cap și începea să se calmeze, unghiile îi apareau din nou si începea să tremure.

- Cum te numești, iubita mea? O întreb încet

- Sabrina, tu? imi răspunde sfioasă

- Ariana, încântată

- Imi e atât de somn Ariana...vocea sa era răgusită și fara vlagă

- Dormi iubita mea, daca asta vrei, dormi...

- Nuu, o să pleci și nu stiu de ce dar nu vreau sa pleci, ma simt în siguranta cu tine aici, langa mine...

- Uite, nu sunt sigura ca ma lasa sa răman mult aici, dar hai sa facem asa, stau cu tine pana adormi și după mă voi întoarce cat de repede pot, e bine asa? Ii privesc chipul mic și rotund era panicată, ii citeam frica și disperarea în ochii

- Nu mă minți? Sigur? Vocea iei incepe sa sune mai bine, sa aibă puțina speranta în ea...

- Foarte sigur, iubita mea ... o ridic in brate si o asez cu fundul pe birou, mă întorc și adun cearceafurile de pe jos și îi pregătesc patul.

- Mulțumesc, imi spune cu vocea tematoare

- Nu ai pentru ce, hai in pat cu tine acum...

O bag în pat, o acopăr cu pilota si o mângâi pe păr

- Vrei să iți spun o poveste? Sau să iti cant ceva? O privesc curioasă, nestiind ce preferă..

- Ce vrei tu Ariana..

Incep să fredonez versurile cantecului pe care mi l canta mama cand eram mică, mă opresc puțin cand Sabrina îmi spune ca ii place vocea mea si o indemn să incerce să adoarmă. Incep din nou sa cant si imi mut privirea la cei de la geam, Rareș mă privea uimit și îi sopteste ceva la ureche lu Patrik. Mă opresc cand imi dau seama că Sabrina dormea dusă, zici ca era un îngeraș, unul chinut de soartă, dar incă puternic. Ies din cameră si o teama mă cuprinde.

- Tu esti sănătoasă? Cred că iti lipseste ceva din asta mă lovește încet cu un deget pe frunte, putea să te sfasie de vie, ii pun mâna la gură și mă apropii de urechea lui, incercam sa ma concentrez pe ce voiam sa ii spun si nu pe imboldurile pe care le simteam in tot corpul din cauza apropieri dintre noi.

- O să o trezesti daca țipi ca un nebun, hai să mergem si să vorbim în altă parte.

- Tu chiar vrei sa ma faci sa turbez, nu il las sa termine ca il apuc de mana si il trag spre iesire, cand realizez ca nu ramane nimeni acolo ma opresc.

- Trebuie sa fiu anuntată cand se trezeste, Patrik mă bazez pe tine pentru asta și vă rog nu comentați niciunul...

- Alpha, ea chiar e sufletul tau pereche, spune Patrik și incepe să chicotească
Am ajuns la el in birou, am intrat si am inceput sa tip

- Tu cine te crezi sa o tii inchisa asa, ca pe un animal, e asa de mica si de firavă, cine iti dă tie tie dreptul asta? A? Hai raspunde, nu mai ai tupeu domnule Alpha? Nu iti e mila deloc? Esti un monstru, nu am vrut sa cred asta pană acum, dar esti... Tia mancat pisica limba, sau ce? Tot corpul a început să imi trenure de nervi, simteam ca innebunesc...