Iubire Sau Rațiune

Capitolul 11

În acel moment își ridică privirea spre mine și am rămas uimită, ochii lui erau de un roșu aprins, plini de furie și ură, știți acel moment în care viața îți joacă feste? Când realizezi că viața bate filmul? Când îți dai seama că tot ce credeai până în acel moment este greșit, când îți dai seama că oricât de frumos e un trandafir, el are spini și tu il strângi tare în mână, aceștia pătruzându ți pielea și durerea devenind insuportabilă, când l-am privit am simțit toată ura lui, era îndreptată spre mine, voiam să se facă o gaură în pământ și să mă înghită, să dispar de pe fața pământului, dar nu aveam cum, trebuia să îmi înfrunt viața, să merg cu capul sus, nu eu sunt de vină pentru viața mea, nu eu am ales asta...

- Ariana! Ariana! vocea lui mă trezeste din gândurile mele..

- D-da, spune...

- Ce înseamnă asta? Cum adică să pleci? Nu poți pleca, nu te voi lăsa...

- Nu voiam să plec, voiam să știi adevărul, să știi că o să aduc probleme, ei m-au amenințat că vă vor face rău daca nu mă duc, că o vor lua pe mama, că te vor răni pe tine...nu știu ce să fac... simțeam că o să îmi cedeze corpul, că pământul se învârte în jurul meu și o ceață încerca să îmi cuprindă ochii deja roșii și umflați de la plâns, mă frec repede la ochii și respir de cateva ori pentru a mă calma...

- Nu vreau să pățiți ceva din vina mea, nu voiam să plec de lângă tine, voiam să te rog să îmi dai voie să o aduc și pe mama aici, să putem lupta împreună cu ei, dar înțeleg că tu nu poți risca atât de mult, un război cu ei nu este prielnic pentru tine...o să mă descurc eu cumva...

Rareș încă era pierdut în gânduri, dar la auzul ultimelor mele cuvinte a tresărit ca ars și ma prins de umeri, strângerea lui era una fermă, dură, dar nu una care să îmi provoace durere, golul din stomacul meu se transformase într-o gaură neagră ce începea să mă absoarbă bucățică cu bucățică.

- Amra, să nu mai spui asta niciodată, nu aș putea să renunț la tine, să te părăsesc, daca trebuie să pornesc un război pentru tine, așa să fie.

- Adică- tu- cum- mă urăști-ce? Spun bâlbâindu-mă, nefiind în stare să îmi pun în ordine gândurile...

- Ariana, da sunt furios și am o ură, dar nu pentru tine, sunt furios pe tatăl tau, pot spune că îl urăsc pentru ce ția făcut, dar să știi că ceea ce simt eu pentru tine, nu poate schimba nimeni și nimic, sunt furios și urăsc fiecare persoană care te a rănit, care tea făcut să plângi, până și pe mine că la început nu am avut curajul să îți spun adevărul și te-am făcut să suferi. Nu te voi părăsi niciodată, Amra mea.

- Stii, nu credeam în suflete pereche, nu credeam că te poți îndrăgosti de cineva într-un timp așa de scurt, mi se părea un clișeu, dar acum știu ce simt deși mi se pare ireal, eu chiar țin la tine.

- Și eu Amra mea, o să o rezolvăm noi cumva, poți vorbi cu mama ta, o să îl trimit pe Patrik să o ia.

- Mulțumesc Rareș, chiar îți mulțunesc.

- Nu ai pentru ce iubito

- Ba chiar am pentru ce, dar mai este o problemă.. ce va spune haita ta? Dacă nu vor fi deacord? Nu pot să îi pun pe ei să ducă un război care nu este al lor..

- Nu este haita mea, ci a noastră, iar ei vor vrea să își apere Luna cu orice preț.

- Dar daca nu mă vor accepta ca Lună? Dacă vor spune că sunt prea slabă pentru a conduce haita? Dacă...