Iubire Sau Rațiune

Capitolul 33.

    * capitol needitat*

      Holul lung și întunecat îmi dă o senzație de greață, nervozitatea și graba să ajung mai repede la ușa din capăt, mă face să mă împiedic în propriile  picioare, am avut noroc pur până aici, Derek a venit cu o schimbare totală a planului exact când toți ne pierdusem ultima speranță.

Derek îmi strânge puțin mai tare încheietura vrând să îmi spună că este aici și să mă asigure într-un fel că totul va fi bine, am convenit că este mai bine să îmi țin bariera mintală ridicată ca nimeni să nu îmi poată umbla prin minte, dar corpul meu, trădează mintea și începe să tremure încet când ne apropiem de intrarea în temnițe.

Lupi au fost de acord să ne lase să intrăm, dar ne-au forțat să îi lăsăm pe restul la ușă și sincer sper să nu se sfâșie între ei până ieșim noi de aici. Cei din haită au refuzat să se transforme, nu aveau încredere în ei, mai ales când Derek lea spus că eu am fost la el în tot timpul în care ei mă căutau.

Temnițele din acest conac nu sunt foarte diferite de cele din haită, gândindu-mă la asta, imaginea Sabrinei îmi apare vag pe retină, trebuie să o scot neapărat de acolo.

Ușa celulei în care se aflau cei doi se deschide cu un zgomot puternic, pășesc cu frică în față și îmi doresc ca în acest moment să fug cât mă țin picioarele, sau să se despice pământul și să mă înghită, dar nu pot, trebuie să pun capăt la asta și cât mai repede.

Oricât de mult am încercat să îmi înăbuș dorința de al privi, nu am putut, din instinct ochii mei l-au căutat prin cameră, iar când l-au găsit, furia mia pietrificat orice simț.

Derek nu mai așteaptă nici un semn, când a văzut că am rămas blocată, mă împinge puțin spre Mattias și de aici începe jocul...

- Mattias, vechi prieten, mă bucur așa mult să te revăd! Ti-am adus și un cadou în semn de pace din partea mea.

Imediat pe fața lui a apărut un zâmbet ștrengar și ochii săi se plimbau pe tot trupul meu.

- Amra! Ce mult mă bucur că în sfârșit te-am găsit.

Cuvintele sale mi-au provocat un val de căldură în tot corpul, trebuie să recunosc că într-un fel mă bucur să îl văd, el a fost și va rămâne veșnic prima mea iubire, și-a lăsat amprenta adânc în inima mea și nu știu dacă cineva va reuși să îl scoată de acolo...

- Unde ai fost? Am răscolit toată pădurea în căutarea ta, am crezut că ai pățit ceva...

Am vrut să spun ceva dar mintea mea nu voia să coopereze, nu pot să leg nici câteva amărâte de cuvinte, teama ma pietrificat.

- După încoronare Ariana nu s-a simțit bine Alpha, am găsit-o într-o cabană aproape inconștientă, așa că ai grijă pentru ca încă nu și-a revenit complet.

Din nou salvarea mea a fost Derek, trebuie să îmi aduc aminte să îl răsplătesc. Refuz să îmi iau ochii de pe chipul lui Mattias de teamă că aș putea strica planul, așa că picioarele mi se miscă mecan spre el.

Zgomotul lanțurilor îmi face pielea de găină și inima să bată haotic, cum de încă mai are forță să lupte?

Îmi prind mâinile în jurul gâtului său și tot mecanic buzele mele le caută pe ale lui. Tot zgomotul de mai devreme se oprește și cu coada ochiului îl văd pe Damian gata să cedeze, dar nu trebuie să o facă, trebuie să mai reziste încă puțin...

Murmul scos de el, mă debusolează, îmi tranzmite senzatii pe care nu  le mai înțeleg și impulsul mă face să îl privesc...

- Alpha! Ți-am adus ce voiai așa că vreau ceva în schimb.

Vocea lui Derek îi captează atenția lui Mattias așa că răsuflu ușurată când acesta nu îmi observă privirea aruncată și lacrima scursă pe obraz.

- Ce vrei? O să îți dau orice în schimbul Amrei.

- Dă-mil pe Damian.

Șocul de pe chipul lui Mattias îmi dă o oarecare sadisfacție, dar corpul său se încordează și în fracțiune de secundă arunca fulgere cu privirea.

- Nu! Nemernicul ăsta aici va putrezi.

Rostise cuvintele clar și răspicat, de parcă era sigur că așa va fi, din instinct ochii îmi fug la corpul aproape inert al lui Damian, la prima vedere nu i-am văzut  rănile adânci de pe pieptul său, sângele ce i se prelungea pe brațele sale din locul unde cătușele îi săpase șanțuri adânci, ochii săi erau lipsiți de orice scâteie, buzele vineții și crăpate încercau să îmi spună să fug, nu pot să îmi închipuii prin ce chinuri a trecut sau în ce fel a fost torturat pentru a ajunge în halul ăsta, dar cert este că asta trebuie să înceteze, planul nu a mers Mattias nu l-a dat de bună voie așa că trecem la planul B.  Îmi întorc caul spre Derek ce a negat aproape imperceptibil, dar simt că dacă nu o fac acum, o să îmi pierd curajul.

Îmi întorc privirea spre Mattias, îmi așez o mână pe obrazul lui și îl îndemn să mă sărute, în adâncul inimi mele trebuie să îmi iau la revedere de la el, trebuie să îmi strâng bucățile sparte din inima mea și să le lipesc la loc.

Murmur un " Adio" aproape imperceptibil și îi transmit telepatic lui Derek ACUM.

Mâna mi se duce mecanic la spate și apuc mânerul briceagului în timp ce Derek se apropie cu o viteză uimitoare și îl apucă de umeri pe Mattias.

Îl privesc în ochii și înainte să se trezească din șocul și confuzia în care se afla, pupilele i se dilată când simte usturimea provocată de lama de argint a briceagului.

Câteva lacrimi îmi brăzdează obraji, nu știu dacă am nimerit inima lui sau doar pe a mea, pentru că durerea ce o resimțea el, la mine a fost de câteva ori mai mare.

Retrag cuțitul și îl văd pe Mattias cum se prăbușește în brațele lui Derek, mâinile îmi tremurau haotic, inima îmi bubuia în piept și cele câteva lacrimi de acum câteva secunde sau transformat în șirloaie ce îmi ardeau obraji.

Îmi las privirea în jos pentru a nul mai vedea pe Mattias în acea ipostază, dar îmi văd mâinile pline de sânge, scap briceagul din mână și încep să îmi frec palmele haotic în speranța că sângele se va șterge, dar mi se pare că se întinde și mai tare.

Cămașa mea era acum plină cu sângele meu, adrenalina a fost repede înlocuită de durerea vulcanică ce îmi tranversa corpul si ma făcut să mă clatin și mia blurat vederea...

Vocea lui Derek se auzea vag în mintea mea și știam că trebuie să fac următoarea mișcare dar nu pot, sângele lui este pe mâinile mele, am devenit ceea ce mi-am jurat că nu o să devin vrodată, am devenit o criminală.

Cu ultimul gram de luciditate și curaj pe care îl mai am, mi-am ridicat ochii spre Mattias ce era acum întins pe jos încercând să își oprească sângerarea și îi fac semn lui Derek să se îndepărteze...

Sufletul odată legat
Acum e dezlegat,
Cu capul plecat
Corpul e pietrificat,
Al șaselea fir îl leg
Doar eu să îl dezleg.

După ce am terminat de rostit vraja, picioarele mi-au cedat și am făcut contact cu cimentul rece, mă uit acum la trupul pietrificat din fața mea și îmi dau seama că va trebui să trăieac toată viața cu asta, cu durerea ce îmi sălășluiește în inima distrusă, dar nu aveam altă alegere, nu puteam să îl omor și nici să îl las liber, viața mea alături de el era sortită eșecului încă de la început, dar nu era numai viața mea în joc, ci și a persoanelor la care țin...

Mă târăsc cu greu până la trupul lui Damian, îl eliberez de cătușe și într-o secundă brațele sale îmi înconjoară trupul trăgândumă aproape de el.

Cu ultimele puteri îi transmit lui Derek că ne vedem la castel și ne teleportez pe amândoi în fosta mea cameră.

Am simțit valul rece ce ne înconjura și îmi calma corpul, abia când am simțit așternuturile catifelate și reci și plămâni mi s-au umplut cu mirosul după care am tânjit atâta timp mi-am dat voie să mă las cuprinsă de întuneric, auzind vag vocea lui Damian ce îmi șoptea în ureche

- Te iubesc!