Iubire Sau Rațiune

Capitolul 3

Întuneric, tot ceea ce văd este întuneric, aud pași ce se apropie de mine si cu o voce calda se adresează altei pesoane:

- Momentan este stabilă, a pierdut foarte mult sânge Alpha, o să se trezească cam într-o oră.

Incerc sa deschid ochii, dar nu reușesc, încerc să îmi dau seama unde mă aflu când îmi aduc aminte de Mama, de lup, de accident, cum de nu mi-am dat seama că suntem într-un spital, bipăiturile aparatelor se aud din ce în mai tare și mai repede.

Mă trece un fior rece pe șira spinări și corpul începe să îmi tremure, simt cum o mână se așează pe fruntea mea, era așa de catifelată și îmi presăra furnicături acolo unde mă atingea, aud o voce dură cum strigă după un doctor și dintr-o dată simt mana că se ridică, simt cum acele furnicături încep să dispara și din instinct vreau să o opresc să prind acea mână ca și cum viața mea ar depinde de ea, încerc să mă zbat dar nu reușesc decât să deschid ochii și să văd un bărbat în halat alb ce îmi administra un calmant..

- Bună dimineața, ai reușit să te trezești mai repede decât am anticipat...

Incerc sa îi răspund, dar corzile mele vocale nu voiau să se miște și nu reușesc să scot decât un scâncet ca al unui copil. Doctorul se uita la mine si încearcă să îmi explice

- Stai liniștită, este din cauza calmantelor, o să înceapă să îți revină vocea încet, ai suferit un accident foarte grav, ai fost inconștientă 3 zile, ai rabdare și o să îți revii.

Trei zile? Probabil mama înnebunește acasă, trebuie să o sun să îi spun că sunt bine, să nu își facă griji, în timp ce eram cuprinsă de gândurile despre mama, văd că doctorul iese în ușă și vorbește cu cineva, încerc să ascult ceea ce spunea...

- Alpha, totul este în regulă, s-a trezit, o să aiba nevoie de 2 săptămâni de recuperare, dar își va reveni complet. Deși este foarte ciudat cum de a reușit să se vindece așa de repede, este doar un om...

- Patrik! Tu ai adus beleaua pe capul nostru tu să ai grijă de ea.

Alți pași horărâți se aud îndepărtându-se pe culoar, cred că proprietarul voci care  s a auzit mai devreme, în timp ce alți se apropiau de ușa săli în care mă afam.

In cameră intră un băiat cam de 18 ani, cu parul blond, creț și cu o față supărată.

- Bună eu sunt Patrik, îmi pare rău că ești aici din vina mea.

Incerc să vorbesc, aveam atâtea întrebări, dar nu reușesc să spun decât un Bună răgușit.

- Știu că ai multe întrebări o să iți explic, dar mai întâi ai nevoie de odihnă.

Eu nu voiam să dorm, voiam sa aflu ce se întâmplă, dar dintr-o dată simt cum o ceață îmi acoperă ochii și cad într-un somn adânc.

Deschid ochii cu teamă și văd o silueta cum părăsește camera, după ce ochii mi se acomodează cu lumina îl văd pe Patrik pe un scaun foarte îngândurat.

- Bună! Spun încet pentru al anunța că m-am trezit.

- Bună, scumpete! Imi răspunde cu un zâmbet larg pe față.

- Patrik pot să o sun pe mama te rog?

- Imi pare rău draga mea, dar aici nu avem semnal la telefon.