Iubire Sau Rațiune

Capitolup 7

- Te-ai calmat Amra mea?

Nu apuc să îi răspund că am simțit cum corpul lui se încordează și am auzit un foșnet în spatele nostru. Rareș mă trage protectiv în spatele său și apuc să îl văd pe vampirul de ieri cum mă privește insistent. Rareș a început să mârâie mai tare...

- Ești bine Ariana? De ce ai plâns? Se uita la mine, analizându mi corpul și așteptând să răspund, deschid gura să spun ceva dar Rareș o i-a înaintea mea...

- De ce iți pasă ție? Nu ai voie pe teritoriul meu și mai ales sa vorbști cu ea... o să te mănânc de viu...se încordează și mai mult luând o pozitie de atac, îl apuc de mână strângând tare, se întoarce spre mine cu o expresie de nedumerire pe față..

- Pleacă Andrei, sunt bine, o să fiu bine..

- Nu pot să plec, m ar distruge dacă cineva sar atinge de un fir de păr de al tău...

- Am spus să pleci, știu ce am de făcut și știu cât timp mai am, așa că pleacă naibi odată din viața mea, o să fiu acolo exact la timp.

Rareș se uită la mine ca la un exponat, expresiile feței i se schimbă de la furie, la grijă, panică...

- Nu pleacă nicăieri până nu înteleg ce naiba se întâmplă aici Amra!!

- Să înteleg că nu ția povestit și eu care credeam că voi nu puteți să vă ascundeți nimic...spune ironic și începe să râdă

- Taci! Pleacă odată până nu mă răzgândesc și o să îți dorești să nu mă fi cunoscut. După ce mă mai privește odată asigurânduse că nu sunt rănită, dispare.

Rareș mă apucă de încheietura mâini și începe să mă tragă spre conac. Era așa de încordat, furios e puțin spus, mă strângea așa de tare încât liniuțe roșii îmi apăreau pe încheietură...

- Rareș, mă doare! Murmur eu încet, pentru o secunda își slăbeste strânsoarea, dar revine imediat și parcă strângea și mai tare. Mă smucesc,sau cel putin încerc, pentru ca mai tare mă împiedic și aștept să i au contact cu solul, dar Rareș mă prinde la timp și mă pune din nou pe picioare, ochii lui au parcă un zid de carămida, nu mai pot să citesc nimic în ei, era așa de aproape că îmi provoca furnicaturi în tot corpul, nu am stat prea mult așa, din instinct îmi înfăsor bratele în jurul gâtului său si mă asez cu capul pe umărul lui, îi simțeam corpul cum tremura din cauza nervilor, începea să se calmeze, cu cât îl strângeam mai tare în brațe...

- Esti a mea! Imi sopteste la ureche făcându mi pielea de găină

In acel moment, pentru câteva secunde am uitat cine sunt eu, cine este el si unde ne aflam, eram doar noi doi acolo și nimic nu mai conta... din departare se auzea un strigat, Rareș se întoarce si îl vede pe Patrik alergând spre noi...

- Alpha trebuie să vorbim urgent! Ii spune respirând sacadat

- Acum am treabă Patrik, o să vorbim mai târziu...

- Alpha, are nevoie de tine acum trebuie să mergi la ea, nu o mai putem controla...

- Am înteles, sedațio până termin eu discuția cu Amra...

- Nu mă chiamă Amra, spun rece

- Stiu Ariana, Amra este un alint, imi spune cu un zambet în colțul guri

- Alpha, am încercat dar nu iși fac efectul calmantele...

- Patrik rămâi cu Amra pană mă duc să rezolv asta..

- Heii, nu am nevoie de bonă, mă restesc la el

- Noi avem multe de discutat, așa că nu risc să te las singură și să pleci...

- Nu o să plec, ti-am mai spus asta...

- Alpha, cred că cel mai bine este să o luăm cu noi, spune Patrik

- Nu e o idee bună Beta, se va speria...

- Vreți să îmi explicați ce se întâmplă până nu încep să îmi pierd răbdarea?

Incerc să ridic tonul pentru a mă face înteleasă..
Ei doar se priveau și după au început să meargă, Rareș avea degetele împreunate cu ale mele, și mă trăgea ușor după el, am ajuns la conac și am intrat, crede am că o să mă lase aici si o să plece, dar se întoarce spre mine și îmi prinde fața în mâini ...

- Să nu fii căpoasă și să mă asculți, dacă te sperie închizi ochii și ieși afară, în caz că o să scape, te ascunzi in spatele meu, sau te închizi în biroul de la etajul 1, s-a înteles?

Am dat din cap afirmativ, desi îmi era enorm de frica, Luana își face apariția și îmi spune că nu am de ce să mă sperii, că el mă va proteja. Voiam să o întreb pe Luana cine este această ea, dar fără să îmi dau seama am spus cu voce tare, răgusită, puțin speriată dar destul de tare încat să mă audă Rares, care se întoarce mirat spre mine.

- O să iți dai seama imediat ce o să o vezi, îmi raspunde continuândusi drumul

Am coborât la subsol unde se aflau un fel de temnițe, doar că erau diferite, aveau uși de metal foarte groase și urme de ghiare pe pereți, era foarte sinistru. Pași noștri răsunau ca niște bolovane picate din cer, spărgând liniștea aceea ce prevestea furtuna care va urma...
Am ajuns în capătul holului, unde era o temnită cu un perete făcut dintr-un geam foarte gros, undeva într-un colț am văzut o siluetă, era ghemuită, se vedea ca era foarte slabă, avea parcă pielea lipită de oase, părul scurt îi era răvăsit pe tot capul si din niște mâini micuțe se zăreau niște fisuri de sânge.

Am rămas blocată când s-a întors spre noi, semăna cu Rareș, aveau aproape aceleași trăsături, doar ca ea era mult mai mică și culoarea ochilor era de un verde prăzuliu, se uita la mine și mă analiza din cap până în picioare, nu s-a mișcat din acel loc, parcă nici nu respira, nu l-a băgat în seama nici pe Rareă când a strigat, parcă nu vedea pe nimeni înafară de mine, mă apropii de geam, ea urmărindu mă cu privirea, îi citeam disperarea în ochii, se aude un zgomot și ușa se deschide, o văd cum tresare la acel zgomot și începe să mârâie, nu stau pe gânduri, iau cartela care nu știu când a apărut în mâna lui Rareș, intru în cameră si închid usă, parcă totul a durat doar o secundă, Rareș a început să tipe și să dea cu pumni în geam, mă uit atentă la fetița din fața mea, care avea o privire confuză si tresărea la fiecare zgomot, bușitură sau vorbă, care se auzea din afara camerei.

Imi întorc capul spre Rareș care parcă turbase acolo și mă rog să înteleagă din privirea mea să se calmeze, îmi imprim în minte cuvintele "calmeazăte, o sperii mai tare" si îmi duc încet un deget la tâmplă.

Se pare că a înteles mesajul, simt cum ceva imi umbla prin gânduri dar îl opresc, îmi imaginez un zid pe care scrie " atât trebuie să stii". Îmi îndrept atenția asupra micuței din fata mea. Luana îmi transmite mintal că orice ar fi să nu mă mișc și să nu arăt că îmi e teamă.
In acel moment, fetița se ridica în picioare și începe să arunce cu lucruri prin cameră, mă asez linistită cu fundul pe marginea unei mese pentru că simțeam că am picioare făcute din gelatină. Fata a continuat să țipe și să arunce cu ce prinde prin cameră, urmărindu mi fiecare reatie, dintr o dată unghiile ei încep să se înegrească si să devină mai lungi, au luat forma unor ghiare în toată regula, zgomotul pe care îl formau când zgâria peretele era infernal, nu stiu cum am reușit să rămân atat de calmă, mai ales cand se apropia din ce in ce mai mult de mine, am simțit cum Rares începea să turbeze din nou, am ales să nu îmi mut privirea de la cea mică, era atât de aproape de mine, mai avea câțiva milimetri și îmi atingea pieptul cu ghiarele, ceva în ochii ei s-a schimbat în momentul în care ghiarele ei mi-au atins pielea si câteva au străpuns o, 3 mărgele de sânge și-au făcut apariția pe pieptul meu...