Iubire Sau Rațiune

Capitolul 6

-Deci?

- Pff e foarte mult de povestit, foarte complicat și crede mă că nici eu nu sunt sigură de ce o să spun...

- Eu am tot timpul din lume să te ascult, luna mea

- Cu ce vrei să încep? Sau stai că oricum nu știu nici eu... I am povestit de Camy și de Cristian, de mama și de accident, am omis să îi spun de Ianis și Luana, deși cumva aveam încredere în el, instinctul îmi spunea să păstrez pentru mine anumite amănunte din poveste...

- Ai avut dreptate destul de complicat, dar ce era cu acel vampir de mai devreme? Si nu începe să te bâlbâi iar, am și altă metodă să aflu.

- Ce metodă? Stiu că încerc să schimb subiectul dar merită încercat, nu am nici o explicație plauzibilă în acest moment...

- Păi să știi că sufletele pereche, iși pot citi gândurile și chiar pot călători în mintea celuilalt, să vadă ce a văzut celălalt, să audă ce a auzit celălalt. Iar între stadii, o să avem o legătură mai strânsă, tu o să simți ce simt eu și eu tot ce simți tu.

- Hei, nu e corect, nu îți dau voie, stai departe de capul meu.

Rareș începe să râdă copiios și să se amuze de ceea ce am spus. Am făcut o față de supărată și m-am întors cu spatele la el, moment prielnic pentru a mă trage într-o îmbrațisare de urs. Pieptul lui era lipit de spatele meu, simțeam cum bătăile inimi lui erau la unison cu ale mele, mii de furnicaturi imi strabateau tot corpul și un gol imens iși face apariția în stomacul meu. Am încercat să mă îndepărtez putin de el, dar el mă strânge și mai tare, îi simțeam respirația în părul meu, câteva lacrimi îmi părăsiră ochii și își croiau drum pe oraji mei. Poate nu știu ce înseamnă iubirea, nu am avut parte până acum de ea, înafară de mama, toți mă considerau o ciudată. Nu stiu cât timp am stat așa, poate doar câteva minute, sau câteva ore, cert este că acolo, în brațele lui mă simțeam acasă, ma simțeam în siguranță și cel mai important, mă simțeam iubită...era ca și cum noi doi eram un puzzel, iar corpurile noastre erau două piese ce se potriveau perfect, deși nu am mai fost pusă în ipostaza asta până acum, nu am avut nici un "iubit" și nici nu am fost prea apropoată de unul, roșeața din obraji începea să devină mai proeminentă, așa că mi-am afundat capul și mai mult în pernă sperând să nu observe.

Mă gândeam la tot ce se întâmplase în ultima săptămână, la cât de mult s-a schimbat viața mea, la ce trebuia să aleg, deși nu voiam să accept că trebuie să aleg, să stau aici cu ei, cu haita, cu Patrik, cu EL, sau să plec, să mă duc cu Ianis, să o salvez pe mama și poate chiar să îl salvez pe el. Am început să plâng mai tare, suspinând, nu mă puteam lăsa dusă de val, nu mă puteam îndrăgosti de Rareș acum, trebuia să o salvez pe mama, am simțit cum o mână dea lui mă strânge și mai tare, iar cealaltă îmi șterge lacrimile, care acum curgeau șiroaie.

- Heii, ce sa întamplat? Mă întreabă cu o voce aproape pierdută, dar grijulie
Am scuturat din cap în semn că nu vreau să vorbesc...

- Bine, dacă nu vrei să povestești, măcar te rog, nu mai plânge, mi se rupe inima când te văd tristă.

Am dat afirnativ din cap si m-am întors cu capul spre el, lumina luni îi accentua trăsăturile feței, linia fină a maxilarului îi zvâcnea încet, ochii negri ca tăciunele au prins iar acea culoare roșiatică.

- Imi este frică, spun așa încet încât speram să nu mă audă, dar o făcuse...

- Nu are de ce, sunt aici, nu o să las pe nimeni să se apropie de tine.

- Nu poți să faci nimic, spun cu un glas rece

- Dacă tu nu vrei să îmi povestești ce se întâmplă, atunci eu chiar nu am nicio putere... spune și tot corpul i se încordează