Iubire Sau Rațiune

Capitolul 13

- Vino la clinică, Rareș...

- Ce Patrik? Ce s a întâmplat?

- Doar vino aici...

In acel moment nu am mai simțit și nici nu am mai gândit nimic, pur și simplu am început să alerg spre clinică, lacrimile îmi părăseau ochii, lăsând șanțuri de lavă pe obraji mei, într-un fel știam că el este bine, îl simțeam cumva... Nu știu cum am făcut dar eram în fața salonului și îl priveam, parcă dormea, era liniștit se vedea pe fața lui...

- Patrik? Ce este? El este bine nu ?

- Să spunem că da lună, dar are nevoie de tine, este în comă și doar tu poți să îl aduci înapoi...

- Cum adica? De ce eu?

- Păi îi trebuie un motiv să se întoarcă și care crezi că este cel mai important lucru pentru care el ar lupta?

- Iubirea, spun cu un murmur în timp ce deschid ușa salonului...

Mă apropii de patul lui și îi prind mâna între ale mele, îl privesc pentru câteva clipe, pentru ami putea aduna cuvintele care zburau haotic prin mintea mea, ce puteam să îi spun pentru a l face să se întoarcă, din vina mea este el aici... doar ascultăți inima imi răsună o voce în cap, nu era a Luanei, dar în acest moment trebuia să mă concentrez pe el..

- Știu că probabil nu sunt în măsură să îți cer asta, dar întoarcete la mine, nu mă părăsi și tu, te rog, eu știu...eu știu că o să fie greu pe viitor  dar o să fiu lângă tine, orice s ar întâmpla, o să te protejez cu prețul vieți mele, numai întoarcete... vocea mea era răgușită și speriată, abia acum am realizat ce mult ma marcat întâmplările din ultimele ore...

- Promit, jur, fac orice ca tu să fii în siguranță, eu... eu țin la tine mai mult decât ți ai putea imagina, spun asta în timp ce mă apropii și mai mult de el, îi dau un pupic pe acele buze cărnoase și lacrimile încep să îmi curgă pe obraz, mă linișteau cumva, potoleau furtuna din mine, o lacrimă îmi părăsește obrazul și pică pe pieptul său deasupra bandajului, în acel moment corpul lui începe să tremure si aparatele să bipăie din ce în ce mai tare și mai repede.

În încăpere apar câteva persoane, totul e în ceață, îi simt mâna lui Patrik ce vrea să mă tragă afară din salon și aud vag doctorul care spune că îl pierde, în acel moment ceva din mine a luat foc, am simțit cum venele mi se dilatau și sângele își croia loc prin ele, mici electroșocuti îmi brăzdau corpul, am închis ochii și am început să spun niște cuvinte ce îmi erau parcă transmise de altcina:

Stai aici, stai cu mine
Pentru ca esti al meu!
Si cand vor trece Nivasi
Tu sa nu-i vezi!
Cu trei lanturi
Te-nrobesc
Cu trei picături
Ne unesc.

În jurul meu și a lui Rareș se formase un cerc de foc, creștea în intensitate în timp ce eu tot repetam acea incantație, auzeam vag cum mă strigau , dar nu mă puteam opri, nu știu ce este cu mine, cum de am făcut asta, cine scoate acele cuvinte din gura mea, o mână așezată pe  umărul meu mă face să mă opresc, din a gândi, din a vorbi, incantația tot se mai auzea în mintea mea, dar acum Rareș era în picioare lângă mine, era îngrijorat, citeam asta în ochii lui, aceeași voce de mai devreme își face apariția în capul meu

- Trebuie să termini inacantația ACUM!

- Cum?

- Trei picături de sânge, trei înțepături, și rostești din nou" Cu trei lanțuri te-nrobesc, Cu trei picături ne unesc"