Iubire Sau Rațiune

Capitolul 12

     Într-un colț al camerei, împrejmuită de cei doi lupi se afla Sabrina transformată, dar de data asta era mai rău ca atunci în temnițe, privirea ei îmi provoca un fior rece pe șira spinări și câteva spasme de panică în corp, era goală, rece și parea că ar distruge tot în calea ei, aveam impresia că privirea ei te putea îngheța pe loc și  trimite până în străfundul iadului, băgându te într-un cazan cu zmoală, corpul ei mic și firav era acum pe jumătate transformat, iar unghiile ei foarte alungite și negre picurau parcă un sânge închis la culoare. În momentul în care ne-am intersectat privirile un licărit a apărut în irisurile ei, cred că a durat mai puțin de o secundă însă năpustindu se înspre cei doi lupi, o neliniște mă cuprinde și mă trezesc că mârâi și îi spun Sabrinei să se oprească pe un ton foarte autoritar și dur, până și eu rămân uimită de cât de bine am reușit să îmi ascund panica și teama din glas. Micuța a înghețat în momentul în care îmi aude ordinul, acea licărire apărândui din nou în ochii ei și persistând la fel de mult ca data trecută, doar că acum nu se mai îndrepta spre cei doi lupi, ci spre mine, din reflex îmi ridic o mână în față și folosesc din nou același ton de mai devreme...

- Sab, știi bine că nu îmi este frică de tine, calmeazăte până nu o să mai rănești pe alt cineva.

Corpul fiar al fetiței a început să tremure și ochii să i se limpezească, nu știu cum am avut puterea să mă abțin, să  nu arăt cât de frică îmi era în acel moment, însă în adâncul meu știam că nu o să mă rănească, că e doar o copilă ce sinte nevoia unei mame, chiar și cea autoritară, o trag la mine în brațe, o mângâi încet și încep să îi fredonez din nou acel cântec de leagăn pe care îl adora și o liniștea.

Micuța mea se liniștește încet în brațele mele, mă uit la Rareș, rana încă îi sângera și câteva spasme îi cuprindea corpul făcândul să scoată câteva sunete de durere, încerc să o las pe Sabrina din brațele mele și să mă îndrept spre el, dar aceasta nu voia să mă lase, corpul începea să îi tremure fin nou, prevestind parcă următoarea transformare...

- Sabrina, calmeazăte, dute înapoi în camera ta și așteaptă mă acolo, trebuie să am grijă de Rareș

- Și tu îl alegi pe el, Ariana? Și tu mă părăsești pentru el? Vocea ei era glaciară

- Sab, știi destul de bine că nu aș renunța la tine pentru ninic, dar este rănit și trebuie să îl ajut.

- Dar... Ari, nu ai venit la mine, să mă bagi la somn din cauza lui, eu te-am așteptat până acum...

- Sabrina, nu am venit pentru că nu m-am simțit bine, nu pentru că am stat cu el...

- NU! Minți, el nu te lasă să vii, tu ești a mea nu a lui, nu te împart cu nimeni, el nu este cine crezi tu...

Îi puteam citi furia și ura din privire, nu înțelegeam de ce se poartă așa, nu aș fi părăsit o niciodată, știu cum este să trăiești fară căldura și iubirea unuia dintre părinți, dar trebuie să înțeleagă că nu e bine ceea ce a făcut și să nu se mai repete, îmi îndrept spatele și încerc să fiu cât pot de autoritară

- Sabrina, este de ajuns, am spus să te duci în camera ta și să mă aștepți acolo.

Mă întorc pe călcâie și mă îndrept spre Rareș, șocul  Sabrinei era unul vizibil, dar se pare că m-am făcut înțeleasă, aceasta plecând spre temnițe.

- Voi doi, transformațivă și ajutați mă să îl duc pe Alpha la doctor.

Cei doi se conformează și împreună mergem la clinică, am nevoie de Patrik, nu știu cum să gestionez asta singură, îmi e frică să nu pățească ceva, simt cum o lacrimă îmi curge pe obraz, dar o șterg repede, trebuie să fiu puternică, îmi aduc aminte că Rareș a spus ca pot comunica telepatic cu toți membri din haită, chiar dacă habar nu am cum se face, închid ochii, mă gândesc la Patrik, îmi imaginez că este în fața mea