"Ia-ma cu tine!"

7.9K 319 11
                                    


"Mamico, ia-ma cu tine..."

" Asta s-a întâmplat în iarna lui 2011. Noaptea m-am trezit de la ceea că fiul stătea lângă patul meu aplecat deasupra picioarelor mele. Atunci avea 3 ani şi se trezea des în mijlocul nopţii ca să vină să se culce cu mine. De data asta, evident, credeam că iar mi-a venit fiul, îmi mişc picioarele - îi fac mai mult loc ca să se caţăre-n pat. El însă s-a lăsat pe picioarele mele, apăsându-mă atât de tare, încât devenea dureros. Îmi ridic puţin capul şi, la lumina lămpii de noapte, îmi văd fiul în pijamaua lui, dar faţa toată diformată, în riduri. Mi-a venit gândul că ori nu am dormit destul, ori că am dormit prea mult, dacă deja aşa lucruri îmi apar în faţa ochilor. Iar el stă pe pat, fără să se mişte, încolăcit în jurul picioarelor mele strângându-le din ce în ce mai tare. Pe peretele din faţa patului e o oglindă până-n podea, mă uit şi văd figura mea şi a copilului prins de picoarele mele.

Şi în acel moment, cu o voce rece, jalnică, copilul spune: "Mămico, ia-mă la tine.". Îi răspund cu vocea tremurândă: "Urcă mai repede, e frig". Dar el iar schiaună: "Mămico, ia-mă la tine.". Brusc, aud un oftat şi foşnetul unui cearşaf - iar acolo, în pătuţul său, doarme mica mea fericire, fiul meu. Niciodată în toată viaţa mea nu am mai simţit o frică atât de animalică. Iar acel ceva îmi apăsa şi mai tare picioarele, trăgându-se încet mai în sus şi continuând să scheune. Am încercat să-mi trag picioarele, dar nu mi-a ieşit: acel ceva s-a lăsat mai tare pe picioarele mele şi nu mă lăsa să mă mişc. Am închis ochii, am îmbrăţişat strâns perna şi am încercat să-mi amintesc vreo rugăciune. Mi-aduc aminte doar: "Tatăl nostru..." şi gata, lapsus, restul cuvintelor nu mi le amintesc. Iar această creatură îmi e tot mai aproape de faţă. Mă apasă cu corpul şi repetă una şi aceeaşi frază. Un singur gând îmi învăluia mintea - dacă mor de la un atac de cord, ce va fi cu copilaşul meu dimineaţa? Se va trezi şi-mi va găsi trupul rece..."

Legende de GROAZAWhere stories live. Discover now