ILUZIA

1.3K 58 6
                                    

      E mai mult de o zi de când mă doare această măsea, o durere aproape inaturală care mă face să vreau să țip doar pentru a uita un moment de ea. Oricum... am decis, o voi scoate! Și nu mă duc la nici vreaun fel de dentist, pentru că oricum nu am încredere în ei și mă sperie acele. 

Am respirat adânc înainte să mă așez pe capacul alb al toaletei, în baie, unde m-am încuiat pentru orice eventualitate. După câteva momente de relax, am început să trag de acel blestemat dinte care nici nu are de gând să iasă... atunci, dacă nu am nimic și măseaua nu e stricată... ce am? De ce mă doare gura așa de tare? 

Nici nu am apucat să-mi îndepărtez mâinile de față că, dintr-o dată, am simțit ca și cum ceva s-ar fi rupt... probabil un vas sangvin, dat fiind că aproape imediat a început să-mi curgă sânge din gură. Am încercat în toate modurile să opresc hemoragia dar nu am reușit nici pe departe, din contră, sângele devenea din ce în ce mai mult, începând să mă sperie... acum mi-e frică că pot muri disanguată!

”Bri... Brittany? Ce se întâmplă?” Am tresărit când această voce s-a auzit, rupând liniștea, întrerupând apoi și fluxul de sânge. Dezorientată, mi-am plimbat privirea prin camera mică, încercând să-mi dau seama de unde ar putea proveni acea voce feminină... dar nu e nimeni aici.

- E cineva? - am întrebat cu un fir de voce, considerând că poate vreo prietenă de-a mea a intrat în casă... dar nu mi-a răspuns nimeni. Ciudat. Am scuturat din cap și, cu ultimele forțe, m-am ridicat și m-am apropiat de chiuvetă... ceea ce am văzut în oglindă m-a lăsat de piatră. Sunt palidă peste măsură, culoarea pielii mele ezaltând mai mult cea a sângelui care încă picură de pe bărbia mea.

Am înghițit în gol și am deschis robinetul.

”Bri... Brittany? Ce se întâmplă?” Am tresărit din nou, privindu-mi reflexia în oglindă, imobilă și cu ochii mari și înspăimântați. Dintr-o dată mi s-a părut că am văzut ceva într-un colț al oglinzii, doar pentru un moment... așa că m-am întors pe loc, deodată. Dar nimic.

”Brittany... de ce mă ignori? Vreau să ne jucăm!” M-am întors dintr-o dată spre oglindă, care acum e neagră, în totalitate, parcă ar fi un tablou, nu mă mai pot privi în ea, nu mai e o oglindă... Apoi, coborându-mi privirea am văzut cu oroare că ceea ce curge din robinet nu mai e apă... e un fel de lichid roșu. 

Fără cuvinte, pradă spaimei, am făcut câțiva pași înapoi, continuând să observ acel panou negru și robinetul din care continuă să curgă acel lichid. Ce se întâmplă aici? Asta nu se poate numi doar o simplă haluciație, e aproape real, simt până și mirosul sărat al sângelui de pe jos, pe care l-am vărsat în precedență și un alt miros mai ciudat... simil cu acela al cauciucului ars, pe care nu înțeleg de unde poate proveni.

”Bri...” De data asta vocea feminină era sufocată într-un plânset. ”Bri..”.

- Cine ești? Ce vrei? - am întrebat panicată.

După câteva momente de liniște am început să văd o față pe suprafața neagră care odată a fost o oglindă. Văd o fetiță blondă, are două codițe împletite, niște ochi mari și verzi și o gură mică și conturată... pare că are în jur de 6 ani.

Imaginea a rămas imobilă câteva momente apoi fetița a mi-a zâmbit, făcându-mă să tresar... mă privește veselă.

”Bri... hai să ne jucăm!” a zis dulce. Involuntar m-am apropiat de acea imagine. Ciudat dar acest chip îmi pare cunoscut... familiar.

- Cine ești... - am șoptit încercând să-mi țin în frâu frica. Fetița a chicotit un moment apoi m-a privit.

”Bri... sunt tu.” 

- Cum...?

”Sunt tu... noi suntem aceeași persoană, Bri! Vii să ne jucăm?” A repetat fetița blondă, eu acum sunt terorizată... ce înseamnă asta?

”Vino să ne jucăm!!!” a strigat fetița, fața ei s-a deformat, devenind monstruoasă. Dintr-o dată o pereche de mâini m-au apucat de gât, ridicându-mă în aer. Monstrul iese din ce în ce mai repede din acea ”oglindă” și îmi râde în față.

- Noi facem parte din același vis urât, Bri... Acum a venit momentul să ne jucăm! - a zis monstrul, acum mai real ca înainte. Să ne jucăm? Despre ce vorbește? 

Mi-am ridicat mâinile pe ale lui și am început să le trag, încercând să mă eliberez. Dintr-o dată am început să țip, când monstrul a început să intre înapoi în oglindă, trăgându-mă după el.

- Lasă-mă! - am strigat, chiar dacă știu că e absolut inutil, el nu o să mă asculte niciodată!

Următoarele momente au fost terificante. Monstrul a intrat aproape în întregime în oglindă, apoi a început să mă tragă cu mai multă forță. Mi-am ancorat picioarele pe marginea chiuvetei și mă trăgeam înapoi... simțeam cum brațele îmi veneau smulse din umeri dar e mai bine cu oasele rupte decât să fiu captivă pentru totdeauna într-o oglindă! 

După diverse încercări în zadar, monstrul a intrat în oglindă în totalitate, culoarea neagră dispărând în totalitate. M-am regăsit jos, întinsă pe gresia albastră, într-o baltă de apă... se pare că robinetul a curs așa de mult încât chiuveta s-a umplut, apoi inundând baia. Mi-am îndreptat privirea spre toaletă, unde știu că am vărsat acel sânge... dar nu e nimic, nici măcar o pată roșie.

Asta a fost dovada definitivă... am înebunit!

Legende de GROAZAWhere stories live. Discover now