Vampirii in superstitii, legende si mituri.

2.5K 70 15
                                    

 

Superstitiile, credintele, legendele, si miturile despre vampiri continua sa obsedeze omenirea si sa ne infricoseze in cartile de groaza si filmele horror. In Europa rasariteana, vampirii erau vazuti drept niste creaturi inzestrate cu doua inimi sau doua suflete; daca una din inimi inceta sa mai bata, vampirul continua sa ramana in viata gratie celei de-a doua.

Cum te transformi in vampir? Conform unor vechi superstitii, aceasta soarta este rezervata criminalilor, bastarzilor, vrajitoarelor, magicienilor, oamenilor excomunicati de biserica, celor nascuti cu dinti sau cu caita, ori copiilor nebotezati. Cel de-al saptelea fiu al celui de-al saptelea fiu este blestemat sa devina vampir.

Cum poti descoperi daca ai de a face cu un vampir? Orice persoana care nu mananca usturoi sau nu poate suferi usturoiul este suspecta a fi bautoare de sange! Vampirii paralizeaza vointa oamenilor, putandu-le astfel fura frumusetea, puterea acestora, sau chiar laptele unei mame care alapteaza. Ei isi fac aparitia mai ales in noaptea Sfantului Andrei, intr-un loc unde nu canta cucul si cainii nu mai indraznesc sa latre. 

Vampirii se tem de lumina, asa ca, pentru a nu-i lasa sa se apropie de tine, trebuie sa faci un foc mare si sa aprinzi torte in jurul casei. Chiar daca te inchizi in locuinta cu zece lacate si zavoare, ei pot ajunge pana la tine prin cosurile sobelor sau chiar prin gaura cheii. Tocmai de aceea, este necesar sa ungi aceste locuri, dar si ferestrele, cu usturoi. Pentru a fi protejate, animalele trebuie sa treaca si ele prin acest tratament.

Crucile facute din ghimpii trandafirilor salbatici sunt mijloace eficiente de a tine vampirii departe de tine. Poti sa presari astfel de ghimpi ori seminte de mac pe tot drumul de la cimitir pana in sat. Intrucat vampirii trebuie sa se opreasca pentru a culege fiecare samanta ori ghimpe, ei vor intarzia sa ajunga printre oameni, si, siliti de rasaritul soarelui, vor fi nevoiti sa se intoarca in mormintele lor.

Potrivit unor credinte crestine, sufletul nu paraseste trupul vreme de 40 de zile dupa ce a fost ingropat, din aceasta cauza avand loc, se spune, slujba de 40 de zile de dupa inmormantare. In unele vechi traditii, daca trupurile dezgropate la sapte ani dupa inmormantare nu erau deloc descompuse, li se infingea in inima o tepusa de lemn. 

Intr-o alta superstitie, daca o pisica sau un alt animal "malefic" sare peste trupul unui mort inainte ca acesta sa fie inmormantat, decedatul se va transforma in vampir. Pe de alta parte, daca corpul unui mort se reflecta intr-o oglinda, aceasta oglindire imboldeste spiritul sa iasa din trup si sa devina un vampir.

Potrivit legendei, una din metodele consacrate de a descoperi un vampir presupunea sa alegi un baiat sau o fata, indeajuns de tineri pentru a fi virgini, si sa pui o astfel de persoana pe un cal complet negru, alb sau brun, care sa fie de asemeni virgin. Calul trebuia sa fie plimbat de-a lungul si de-a latul unui cimitir, peste toate mormintele. In cazul in care calul refuza sa paseasca peste un mormant, insemna ca acolo se ascunde un vampir.

Cum omori un vampir? Tepusa trebuie sa strapunga intreg trupul acestuia si sa se infinga in pamant, astfel incat sa-l fixeze pentru totdeuna in mormant. Tepusa trebuie sa fie facuta din lemn de trandafir salbatic, frasin ori plop. In unele regiuni, nu se utiliza lemn, ci fier inrosit in foc. Pentru a nu mai invia, corpul vampirului trebuia sa fie ars sau ingropat la o raspantie de drumuri. O alta metoda consacrata presupunea folosirea de gloante din argint.

Daca un vampir nu este descoperit la timp, se spune ca isi ucide mai intai membrii apropiati ai familiei, continuand cu alti locuitori si animale din localitatea unde a fost ingropat. De asemeni, el nu se poate indeparta prea mult de mormantul sau, pentru a nu fi surprins de razele soarelui.

Un vampir ramas nedepistat timp de sapte ani, poate calatori in alt loc sau chiar alta tara, unde se vorbeste o alta limba, avand sansa de a deveni din nou om. Dupa aceea, se poate casatori si poate avea copii, insa toti urmasii sai vor deveni vampiri dupa ce vor muri.

Legende de GROAZAWhere stories live. Discover now