Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 4

Capitolul 4

Clara POV.

Mă ridic instant în coate cu ochii măriţi şi picăturile babane de transpiraţie prelingându-se rapid peste pielea fierbinte.

Mă uit dezorientată prin jur şi atunci când închid şi redeschid ochii, îmi dau seama că a fost doar un coşmar.

Cu coatele adâncite în salteaua patului, încep să inspectez locul curioasă şi derutată, cu pilota până în dreptul pieptului.

Hm, nu cred că Gray a avut grijă de mine, mai bine m-ar lega de vreo clanţă şi ar fugi prin cartier.

Casc ochii mai bine, frecându-i cu putere şi atunci când îi deschid calumea, mă îngrozesc. Cei patru pereţi ai camerei sunt mânjiţi cu sângele de o nuanţă închisă.

Înghit în sec şi privesc încăperea cu spaimă, fiorii traversându-mă din cap până în picioare.

Cu degetele tremurânde care pică uşor de pe genunchi, peste picioare, până în dreptul gleznelor, privesc locul cu groază şi suspinând consecutiv, mirosul de sânge umplându-mi nările, iar atunci când îmi vine să vomit, abia mă pot înfrâna.

Conştientă de faptul că Gray e responsabil de asta, mă fac covrig în mijlocul patului fără să îmi pot controla corpul care încă tremură.

Nu pot să rămân aici.... trebuie să fug până nu o să îmi vărs maţele.

Mă ridic uşor pe marginea patului şi atunci când văd câteva cadavre pe lângă pat, îmi salt picioarele înapoi în pilotă şi inima începe să îmi bată cu putere.

Încep să țip din cauza fricii şi îmi înfing mâinile în părul blond şi crețuliu, simţind cum mă sting sub imaginile extrase din filmele de groază. Sângele care staţionează pe podea continuând să se extindă până în colţurile camerei, corpurile inerte, întoarse cu fețele în podea, sângele prelingandu-se de pe corpurile imobile...

Ce a făcut idiotul ăla de Gray? Oh, îmi duc ambele mâini în mijlocului pieptului simţindu-mi inima cum bate cu putere.

În timp ce broboanele de transpiraţie se preling rapid peste pielea albă, mă simt din ce în ce mai umedă, de parcă tocmai am ieşit din duş.

Încercând să nu țip, îmi muşc buzele cu putere şi închid ochii, şocaţi de ceea ce văd.

Oh, mirosul e din ce în ce mai puternic şi nu cred că o să mai suport pentru mult timp această atmosfera de cimitir, de cavou, mai bine zis...

Atâta sânge!

Încep să cred că vrea să pornească o revoluţie.

De fapt, da, a avut dreptate şi a şi menţionat acest lucru.

Înfuriată peste măsură de tot ceea ce am văzut şi mirosit, pun piciorul pe podea furioasă şi atunci când încerc să păşesc, picioarele se simt ca într-o băltoacă cu apă, însă aici este...oh, nu, nu!

Se simte ca în apă, exact ca în apă.

Închid ochii, înghit în sec şi încep să păşesc prin băltoaca de sânge, încercând să nu-l mai privesc, simţind cum îmi creşte pulsul.

În momentul în care ajung în pragul uşii, îmi observ degetele însângerate şi mă cutremur toată, suspinând consecutiv.

Mă uit prin stânga, prin dreapta şi atunci când nu se aude nimic, cobor treptele fără pic de aer în plămâni, încercând să nu fac zgomot.

În timp ce pipăi lemnul zgomotos al scării, îmi simt degetele tremurânde cum se strâng în pumni furioşi şi înghit în sec. Niciodată nu mi-a fost mai frică ca acum...