Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 27

Capitolul 27

Clara sta pe unul din scaunele din lemn, crem, ude, victime ale ploii torentiale, care a reusit sa distruga aproape tot acoperisul.

Aceasta ii impleteste codite lui Alexis, in timp ce Gray tot cauta sa isi ceara scuze, trecandu-si degetele de nenumarate ori prin firele carunte de par. Isi drege glasul si clipeste rapid spre Clara, care il ignora, nevrand sa arunce nici macar un ochi spre el.

Mii de cuvinte incearca sa se lege intre ele, sa formeze o propozitie in mintea lui Gray, insa este atat de ingusta si de limitata, incat aceasta renunta si ofteaza prelung spre cele doua fete.

Clara renunta la scaunul inalt, lemnul deja mirosind de la o posta si se aseaza pe podeaua rece, desfacand usor picioarele si o lasa pe Alexis sa ocupe golul, lipindu-si spatele de pieptul generos al Clarei. Alexis inclina alene capul spre tavan, lasand parul saten sa curga in valuri peste pieptul Clarei care impleteste cu grija, fiind atenta la fiecare suvita aramie care ii trece printre degetele fine si lungi.

Aceasta nu poarta nici o expresie, inca este terifiata dupa povestea pe care Clara i-o spusese mai devreme despre Gray.

Evenimentele din viata conducatorilor celor doua armate aveau sa se complice si chiar daca pacea parea sa domine intre clovni si jokeri, iluzia continua sa se plimbe prin ochii tuturor.

Razboiul inca nu s-a sfarsit.

Maria inca isi reface armata.

Gray inca este stapanit de-o neliniste cumplita, iar Clara incearca sa se regasesca dupa evenimentele sangeroase, care au schimbat-o cumplit.

Micuta Alexis, inocenta, care accepta cu greu stilul de viata al stapanei sale Clara, incearca sa se obisnuiasca cu privirile reci ale lui Gray si ale clovnilor uraciosi, obligati sa-i protejeze de jokerii tradatori, pana ce inundatia va inghiti si acest oras.

Alexis are parul de un saten deschis, cu suvite auri pe ici, pe colo, cu ochii sclipitori spre tavan, intr-o continua descompunere, privirea patrunzatoare cautandu-te pana in cele mai adanci colturi ale sufletului. Aceasta este dispusa sa ramana alaturi de Clara si Gray atata timp cat va ramane in viata si va beneficia de protectia clovnilor.

Dupa zece minute, Gray continua sa de-a tarcoale pe langa cele doua fete si intr-un final, reuseste sa formuleze o propozitie cat de cat meritoasa pentru pretentile Clarei, care schimba priviri cu aceasta.

Atat de nemultumita si de manioasa...parca nimic nu ar mai putea s-o impresioneze venind din partea lui Gray.

- Clara, imi pare tare, tare, tare rau ca eram gata sa dau crezare cuvintelor Mariei si s-o fac sotia mea, pardon, amanta mea! spune aceasta cu amaraciune si cade in genunchi, langa fete, Clara lasand ochii intre deschisi spre sotul infidel, privindu-l plictisita. Eram distrus, nu o putea lasa sa faca avort de niciun chip in caz ca era devarat. Tot timpul m-am gandit la iubita mea fiica Jade, incearca aceasta sa se apare, insa Clara isi intoarce privirea spre podoaba capilara a lui Alexis si trage cu putere de radacinile acesteia.

- Asta nu te salveaza cu nimic, Gray, spune sfaramata de durere.

- Adica cine stie, daca ar fi existat un copil in pantecul nenorocitei aleia, probabil era un geniu malefic ca mine, gata sa preia revolutia dupa ce voi fi rapus, spune aceasta in timp ce Clara isi drege glasul si simte nevoia urgenta de o gura de aer. Nu vreau ca noi doi sa avem resentimente dupa acest incident. Ai idee cat m-am gandit la tine? Iti dai seama nu aveam de gand sa raman cu Maria o vesnicie...

- E de ajuns, spune Clara scoasa din pepeni.

- De fapt, ei i-am dat verigheta...pe care i-o voi cere inapoi, spune Gray in crescendo imediat ce ochii maniosi ai Clarei se muta spre el. Deci, ma ierti? intreaba aceasta cu zambet larg, pana in dreptul urechilor, cu dantura la vedere precum intr-o reclama de la televizor.