Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 15

Capitolul 15

Gray POV.

Nu ma mai sarut de aceasta distractie!

Ador sa provoc suferinta, suferinta pe care am simtit-o si eu acum ceva timp.

Hm, e chiar mai placut decat credeam!

Sunt capabil sa ma prabuesc la pamant, intins pe spate si sa ma arunc in baltocile de sange, luate de inundatie, a carei apa ajunge aproape de genunchi, zbiaratele consecutive, tipetele ascutite provenite din gurile speriate ale copiilor, oh, aproape ca pot simti durerea!

Ce ar putea fi mai frumos de atat?

Le ordon clovnilor sa inainteze catre urmatorul oras, Amersfoort, unul din cele mai populate orase din tara. Imediat ce dispar din ochii mei, fiecare, unul dupa celalalt, trag aer adanc in piept si sper sa nu-i mai vad. Toata ziua se plang, se plang si iar se plang.

Ma tot gandesc la Clara, ma gandesc ca am lasat-o acolo, in apartamentul ala mititel cu cativa clovni. Daca mie incep sa mi se pare enervanti, cred ca Clara deja a trecut la masacre.

Ferindu-ma de inundatia teribila, a carei incarcatura se mareste tot mai mult, sunt purtat de cativa clovni, pe umerii tremuranzi catre locul unde am abandonat-o pe Clara.

Ajuns in scara blocului, incep sa caut cheile prin buzunare si imi amintesc ca acestea nu au ramas la mine. Incep sa lovesc usa cu piciorul drept de mai bine de trei ori si atunci cand scancete profunde invaluie blocul intreg, inghit in sec si prefer sa cred ca clovnilor le-a scapat o persoana mai norocoasa. Dupa cel de-al patrulea picior, sparg usa, cazand din balamale, impactul ridicand praful in aer. Inspir si incep sa tunesc zgomotos.

Inaintez in apartament, cautand-o cu privirea banuitoare pe Clara si clovni responsabili de viata ei.

Intre timp, observ ca incepe sa ploua si atunci cand scancetele se aud in continuare, inghit in sec si grabesc pasul. Presupun ca ploaia, nu-i va impiedica pe clovni sa-i prinda din urma pe jokerii Mariei, care s-ar putea deja sa fi trecut cu usurinta de groaznica inundatie.

In momentul in care intru in dormitor, mirosul de sange invaluie camera si atunci cand aprind lumina, pupile mi se maresc la imaginea infioratoare din ochii mei.

Clara zace la pamant, in propria baltoaca cu sange, abia respirand. 

Ma arunc genunchii, langa trupul tremurand, o strang in bratele puternice si atunci cand arunc un ochi catre picioarele subtiri si lungi, observ ca sangele curge intr-o veselie din glezna vanata. Incep sa ma uit prin jur panicat, ma ridic instant in picioare si atunci cand fixez un morman cu haine, chiar langa scaunul mobil, iau una dintre camasile inflorate si o sfasai sub privirile ametite ale Clarei.

Infasor materialul subtire de-a lungul gleznei fine si in momentul in care sfarsesc cu un nod, mainile tremurande cad peste ale Clarei, un nod mi se pune in capul pieptului si simt o durere care ma strapunge precum lama unui cutit ascutit.

In momentul in care imi lipesc palmele de fata fierbinte, intind machiajul pana in dreptul barbiei tramurande, le dau jos si urmaresc trupul subtire cum se zvarcoleste din cauza frigului.

- Clara?

Aceasta isi da ochii alene peste cap si ridica usor capul.

- Nu pot sa cred! Numai o secunda am lasat-o si ei bine, ea chiar...oh, nici nu stiu de ce plang. Clara, te rog! spun in timp ce imi elimin cele doua lacrimi nesabuite care au indraznit sa pice de-a lungul obrazilor reci. Nu ma parasi aici, nu la inceputul glorioasei mele revolutii! Intorcete la mine si ajuta-ma, incep sa scancesc atunci cand vad ca aceasta inchide ochii. Da-mi putere sa nu mai plang niciodata, sa nu mai simt o durere asa de mare cum este cea de acum, cand nu sunt capabil sa iti spun cat de rau imi pare...