Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 16

Capitolul 16

Gray POV.

Au trecut doua saptamani si noi continuam sa ne miscam.

Ne-am departat de orasul natal si daca ar fi s-o izgonesc pe Clara, nu cred ca ar fi capabila sa se intoarca inapoi, deoarece drumul e prea lung si probabil s-ar pierde imediat.

Oricum, toata lumea de acolo a murit, orasul este pustiu si sinistru, ca dupa razboi.

- Mai explica-mi inca o data, Gray. De ce am plecat din orasul nostru si am venit tocmai aici? intreba derutata in timp ce briza rece ii strabate trupul dezbracat, avand doar sutienul si lenjeria intima neagra pe ea, alaturi de una din camasile mele albe si apretate pe ea.

In timp ce eu rup petalele unei flori aproximativ stinse, vestejite, Clara continua sa ma supuna unui interogatoriu cu o serie de intrebari ciudate.

Acum imi pare rau ca stie ce simt pentru ea, astfel, nu mai pot s-o amenint cu moartea sau cu izgonirea. Asta ma supara teribil...

In momentul in care vantul rece trece prin firele mele de par, umede din cauza transpiratiei ce continua sa se prelinga de pe ceafa, adierea imi provoaca o mica mancarie pana la mijlocul spatelui, chiar pe inelele coloanei vertebrale.

In timp ce Clara isi are locul pe unul dintre picioarele mele, aceasta culca usor capul, iar eu continui sa rup petalele florii, care incet, incet, cad de-a lungul trupului dezgolit al Clarei, cateva adancindu-se in buric. Clara lasa capul usor pe spate si priveste cerul, timp in care eu privesc in ochii ei, gasind un cer mai interesant decat cel de deasupra noastra. Ochii aceia de un albastru deschis, oceanic, stralucitori, dandu-mi senzatia celebra de "fluturasi in stomac".

Arunc floarea cu o miscare usoara si imi trec o mana pe la ochii, frecandu-mi ochii cu asprime, in speranta de-a vedea mai clar valurile marii pure, curate, de un albastru deschis, aproape de un turcoaz. Continui sa imi frec ochii dominati de conturul negru, incercand sa nu il imprasti din nou pe fata intreaga, stand aici, fara pic de ura-n minte. Doar privind-o pe Clara, care este un copil, indragostita de peisaj si de mine, bineinteles!

- Nu iti place deloc apa, Clara? Vara, la mare, visul fiecarui omulet nesemnificativ.

Clara ridica ochii si aratatorul acesteia imi arata furtuna care se indreapta spre noi.

Da, este furtuna pe care am lasat-o in spate, cu tot cu inundatie cu tot.

Clara culca capul inapoi si inspira adanc aerul curat in plamanii, ochii nostri intalnindu-se.

- Clovnii mei iti pot indeplini orice dorinta, draga mea. Orice, oriunde, oricand, oricum. Stiu si sunt constient de faptul ca eu am pornit aceasta revolutie, avand aceasta revelatie ciudatata atunci cand i-am sfartecat capul directorului Hubbert, insa cei care o conduc sunt clovnii. Care odata porniti, nervosi si plini de ura, de-a lungul timpului au gasit nenumrate motive sa se razbune pe omenire. Eu nu sunt vinovat cu nimic. Ba chiar sunt dispus sa conduc, dar si sa fiu cu tine impreuna.

- Cat de ciudat...

- Ce anume? intreb derutat.

- Ultima oara cand am verificat agenda, Gray, tu erai seful, tu erai razbunatorul, tu erai cel cu planurile si tot tu erai cel cu clovnii nemilosi si dresati dupa propria nebunie. Gresesc undeva? intreaba aceasta cu ambele sprancenele saltate spre mine. Eu zic ca nu!

- Sa fim seriosi, Clara! Arat eu ca cineva care poate sa faca un plan stabil si bine pus la punct?

Adevarul este ca dau din jalnic in penibil.

Clara are dreptate...

Cine eram si cine sunt acum, de fapt...

Dintr-un clovn diabolic, care sfarteca capete si aproximativ aproape toate partile unui corp uman, m-am transformat in tipul clovnului indragostit. Asta numai din cauza Clarei, care m-a ademenit in panza de paianjez, pana m-a prins si m-a supt de viata.