Ţi-e frică de clovni?

Capitolul 23

Capitolul 23

Gray POV.

A trecut jumatate de zi si Clara nu s-a intors.

Ceva o retine.

Nu ma pot gandi la nimic altceva!

Astept cu nerabdare sa-i aud pasii rapizi, sa-i vad zambetul mirific, buclele blonde fluturand in aer, picioarele inalte, delicate, cum pasesc spre mine, totul.

In zadar, apuc o piatra, taioasa in colturi si o arunc catre apa rece, dominata de spuma ce se tot strange in pragul malului, culoarea de un albastru inchis, aproape pierzandu-se in combinatia dintre albastrul inchis spre cel deschis, formand un turcoaz cu nuante inchise. Valurile continua sa se sparga la mal, stropii reci atingandu-mi palmele grele fara oprire.

Ridic privirea si mijesc ochii spre mare, ingandurat, suparat, melancolic, incercand sa dau frau liber prizei care imi distrage atentia de la Clara.

Aerul rece patrunde printre pletele umede si mii de fiori incep sa faca furori de-a lungul trupului meu, auzind pasii apasati care se aproprie.

Intorc capul si observ ca este Maria.

Plec capul in pamant si simt nevoia sa stau singur, sa meditez, sa iau o pauza de la tot ceea ce fac clovnii.

Nici nu vreau sa o vad pe Maria!

Stiam, puteam sa anticipez momentul chiar...

Stiam ca daca ii va spune Clarei de sarcina nefericita, aceasta se va opri, ma va privi socata cateva secunde si va continua sa proceseze cu ajutorul mintii acelea de copil.

Fara sa vada partea plina a paharului.

Stiam ca Maria ne va strica relatia mai devreme sau mai tarziu, dar cel mai grav este ca eu am lasat-o cu buna stiinta sa faca asta.

Oh, continui sa privesc marea melancolic, purtand aceasta povara pe umeri, aceasta amintire urata, atunci cand Clara a fugit de langa mine, lasandu-ma pe plaja, incapabil s-o recuperez.

Abia ne-am casatorit si deja ne despartim?

Oh, da, asta pentru ca sunt un clovn idiot si nu stiu sa pastrez ceea ce imi da putere, ceea ce ma face cel mai bun!

Chiar daca nu vreau sa ma gandesc la asta, stand aici la mal, aruncand pietricele in apa...stiu ca i-am frant inima Clarei in mii de bucatele...

- De ce esti trist, Gray? Oh, nu imi spune ca te ingrijoreaza blonda aia mititica si sfasiata de durere, spune aceasta dupa un oftat prelungit si ridic ochii maniosi spre ea, amutind de spaima. Se va intoarce, soareci se intorc tot timpul...

Simt mainile fierbinti cum imi maseaza umerii incordati si ma gandesc din nou la momentul in care le-am ordonat clovnilor s-o elibereze.

Am nevoie de pactul cu ea si cu jokerii ei pentru a nimici lumea.

Nu am timp sa stau sa imi numar dusmanii care incearca sa ma atace din toate partile, nu am timp sa stau sa imi pazesc spatele de toti. Cu cat fac mai multe pacte, cu cat sunt cu un pas mai aproape de a avea lumea la picioare.

- Stii bine ca odata cu aparitia acestui copil, lucrurile se vor schimba, spune Maria in timp ce isi mangaie silueta sub ochii mei scarbiti, lasandu-ma sa ma intreb daca cu adevarat am plantat eu ceva acolo sau nu. Va trebui sa divortezi de Clara, spune cu seriozitate si izbucnesc in hohote de ras, incepand sa invart verigheta de-a lungul degetului.

- Te-ai gandit mult la asta? continui amuzat.

- Ori ai putea pur si simplu sa imi dai mie inelul, spune aceasta cu un ranjet larg pe fata, iar atunci cand nu imi mai pot infrana hohotele de ras, ma strang de burta. Oricum il poarta doar de cateva zile, nu-i va simti lipsa.