Elio, Cinthya, ori Tommy: lumina, vulnerabilitatea ori macabrul. Elio se înfurie repede, Cinthya e dominată de sensibilitate sub o mască a puterii, iar Tommy nu face altceva decât să învârtă cuțite în rană (la propriu, sau la figurat?) în timp ce pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ceea ce am știut dintotdeauna este că timpul devine scurt pentru cine așteaptă, foarte repede pentru cei ce seamănă frică, foarte lung pentru cei ce plâng, însă pentru cei ce iubesc... este etern.
Ce te faci când nu o mai poți face?
Ce te faci când... ai uitat cum se face? De fapt, n-am uitat. Am înlocuit sentimentul acela cald cu ceva total opus și rece. Ceva ce nu se mai numește ,,iubire”. Cuvântul ,,dragoste” la fel de bine este acum săpat în pământ.
— La mulți ani?
Ochii lui de un albastru violent mă priviră preț de câteva clipe în derivă. Se apropie de mine, la un pas de a mă cuprinde de talie.
Oricine, dar nu el.
Expir câteva clipe nesigură pe mine și cu neîncredere de data aceasta ochii mei – poate nu de un albastru la fel de vibrant – cercetează cu o fărâmă de frică chipul brăzdat de mister al aceluia care acum era în fața mea. Așteptând pentru ce... nici chiar soarta nu poate știi.
— Elio! țip eu către brunetul din fața mea care schițează de pe buze un zâmbet plin de nonșalanță.
Mă încrunt și aproape îmi vine să îl dau jos de pe picioare. Lucru destul de ironic și hilar, având în vedere diferența de înălțime dintre mine și el. Cu toate acestea, aș fi făcut-o dacă era cazul.
— O să vezi, lunatico... Sunt singurul care și-a amintit de ziua ta, spuse pe acel ton plin de încredere care aproape mă scotea din minți.
,,Lunatico."
Drept cine mă lua?! Ori... cine se credea?
Nu mai era același Elio de acum cinci ani. Nu mai eram aceeași Cinthya de acum cinci ani.
Strâmb din nas. Fac doi pași în spate. Mă lovesc de peretele parcă făcut din valoarea amintirilor acestui loc plin de lugubritatea trecutului, contopit în afilierea a ceea ce numeam odată dragoste și dispreț.
