Elio, Cinthya, ori Tommy: lumina, vulnerabilitatea ori macabrul. Elio se înfurie repede, Cinthya e dominată de sensibilitate sub o mască a puterii, iar Tommy nu face altceva decât să învârtă cuțite în rană (la propriu, sau la figurat?) în timp ce pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Copilul plângea.
Era doar un copil... Un biet copil. De ce? Se spune că aceștia nu merită să vadă suferința. Nu ar trebui. Și totuși, acel plânset sfâșietor venea tocmai din interiorul unei ființe ce încă nici măcar nu a înțeles pe jumătate răutatea acestei lumi.
Sunt pe o canapea, alături de mine este Elio. Ne aflăm într-un orfelinat, cu un scop pe cât se poate de clar. Vrem să adoptăm un copil.
Acum ceva timp, am aflat vestea tulburătoare că n-o să pot avea. Această informație m-a zguduit lamentabil, și pur și simplu m-a făcut să văd doar negru în fața ochilor, până când l-am privit pe Elio iar acesta mi-a schimbat în totalitate starea de spirit.
Și, aflându-ne aici, acum, un loc umbrit de nedreptate, aud uneori plânsete, alteori râsete sincere (cum nu am auzit în viața mea) și se condensează în mine o învălmășeală de emoții.
În fața noastră este prezentat un băiețel înalt și brunet. Cu ochi de cosmos, un năsuc mic, cu niște picioare extrem de slăbuțe, părea un copil închis în sine, deoarece nici nu zâmbea, ori macar să se fi încruntată. Prezenta o emoție goală, indescifrabilă, chiar una ce tindea înspre seriozitate.
— El este Rome. Are șapte ani și este un băiat foarte, dar foarte inteligent, spunea doamna respectivă, care purta o pereche de cercei supradimensionați de un galben lucios.
— Bună, Rome, îi zâmbesc băiețelului.
Avea un nume... Cam puțin întâlnit. Ori eu am trăit sub o piatră. Totuși, intrigant.
— Salută, dragule, îi șopti femeia.
În schimb acesta nu scoase un sunet. Elio îmi aruncă o figură serioasă, chiar îngrijorătoare, dar eu nu încetez în a zâmbi băiatului.
— E puțin cam rușinos, îi explică ea comportamentul. Dar în rest, e foarte bun la matematic, are o minte ageră...
— Aha, dau eu din cap interesată.
— Învață totul foarte rapid și... Haide, Rome, spune ceva.
— E în regulă, spun.
Băiatul părea chiar speriat.
— Nu vreau, zise acesta. Nu vreau să fiu adoptat. Nu. Nu vreau! protestă.
Și ar fi dat să fugă, dacă doamna nu l-ar fi oprit. Elio îmi puse o mână pe umăr, după care se ridică, și îl urmez afară din clădire, știind că vrea să îmi spună ceva.
