Elio, Cinthya, ori Tommy: lumina, vulnerabilitatea ori macabrul. Elio se înfurie repede, Cinthya e dominată de sensibilitate sub o mască a puterii, iar Tommy nu face altceva decât să învârtă cuțite în rană (la propriu, sau la figurat?) în timp ce pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
☾︎☾︎☾︎☀︎︎☽︎☽︎☽︎
Îi dau cu geanta direct în cap. În capul acela mare și sec! Da. Asta și fac. Direct. Fără să mai cuget puțin, fără a mă mai întreba de două ori, căci știu cum doare indignarea, arde sentimentul de a fi înșelat și nu-mi doresc a ajunge la cheremul cuiva.
Cum am putut să fiu atât de prostuță? Ar fi trebuit să-mi fi dat seama din prima cine era el, în mod normal...
— Cine te crezi?! strig ca o nebună de la circ.
,,Tommy, Tommy, Tommy..." Îmi e admonestat și pătat creierul în acest moment. Filfizonul din fața mea mai și îndrăznește să rânjească. O expresie facilă care o să mă tulbure de-acum înainte și în cele mai dulci coșmaruri.
Stupefiată îl măsor din nou din priviri cu o stupiditate infamă. Chiar așa, cine s-a crezut?! Că mă poate duce așa ușor de nas? Că s-a întâlnit hoțul cu prostul și că un asemenea mișel ca el va merge mai departe decât îi e îngăduit?
El singur a lăsat indicii intolerabile în tot ceea ce a zis chiar de dinainte. Ceva că drumurile tot ne-au readus cumva împreună, făcând pe poetul beat de figuri de stil. Aha, să-mi zică că el crede în destine și următoare țintă o să-i vină direct în stomac, să se învârtă precum un cocoș ametit ce e, până nu mai știe la cât e ceasul, pe cer să vadă numai stele și figuri monocromatice.
— Să mă fi dat oare de gol frumusețea mea sclipitoare? spune cu o siguranță pe sine comică.
Îmi dau ochii peste cap, pufnind. De abia atunci observ că fetița, în ciuda faptului că i-am spus să se depărteze, a rămas la câțiva centimetri de mine, privindu-mă de parcă în următoarea clipă aș fi dispărut.
— Mai degrabă prostia ta sclipitoare. Aceea se detectează lejer și de la o rază de cinci kilometri! Nesimțitule, cum ai îndrăznit?!
Ridic din nou geanta în direcția lui și, chiar dacă încerc să număr până la zece pentru a mă liniști, ajung doar până la trei.
— Scumpo, să ne liniștim! exclamă acesta și-mi oprește prudent și vehement geanta din mâini.
Ochii parcă-mi vorbesc de la sine: ,,nu, cu mine nu-ți merge" și dau negativ din cap cu o determinare de oțel. Observ cu o neliniște nefastă că în jurul nostru s-au legat câteva priviri curioase, dar care nu intră pentru a ,,dezlega" conflictul, deoarece aici cam toată lumea își vede de treburile lui în mare parte. Lumea a ajuns tot mai mult înghițită de întuneric și ignoranță. Focusându-se doar pe propria persoană, uită și de cel de lângă, atribuindu-i tot mai puțină importanță.
— Probleme în paradis?
Totuși, o femeie în vârstă care trece pe lângă noi, la brațul unui bătrânel, ne zâmbește empatic, cald și dulce. Nu-mi zăbovesc atenția prea mult asupra ei, dar roșcatul de lângă mine nu-mi copiază comportamentul, spre nefericirea mea.
