Poezie: Fata de Argilă

50 11 5
                                    

Ea-și dorește să fie scriitoare,
Ca să vadă din țărână, floare.
Să asculte liniștea fără suflare,
Să caute umbre cu picioare tăiate.

Ea-și dorește să aibă valoare,
Nu să se fi născut la întâmplare.
Are gânduri ce nu le poate spune nimănui,
Oh, cât de mult și-ar dori să le fi agățat de-un cui.
Are buze agitate,
Are dorințe dezbinate.
Cine e ea, mai este om?
Mai este om...

Ea caută iubirea,
Chiar dacă a experimentat mai degrabă zdrobirea.
Așa suntem noi, oamenii...
Niciodată nu obosim.
Ba mai mereu ne plictisim,
Când nu ne pedepsim.

Ea e fata de argilă.
Pe care n-o privim cu milă,
Căci mai degrabă ne-am îndrepta către-o fosilă.

Cine e ea?
Mai este om?
Mai este...
Mai este om...
Exact ca noi.

-

Am scris poezia aceasta cu ceva timp în urmă, dar mi-am dat seama că se potrivește și cu această poveste, într-o oarecare măsură. 🤍

Mereu Cu Destinația Pierdută Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum