Elio, Cinthya, ori Tommy: lumina, vulnerabilitatea ori macabrul. Elio se înfurie repede, Cinthya e dominată de sensibilitate sub o mască a puterii, iar Tommy nu face altceva decât să învârtă cuțite în rană (la propriu, sau la figurat?) în timp ce pe...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Avantajul sentimentelor este acela că ne duc pe căi greşite, iar avantajul ştiinţei este acela că nu ţine de sentimente.”
- Oscar Wilde
Aerul răcoros din grădină îmi amintește fără doar și poate de Cinthya. Era o dimineață rece, dar chiar în astfel de începuturi de zi ce păreau pesimiste, ne plăcea cel mai mult să ieșim. Și... Chiar și atunci când eram copii. În mod special. Știam că poate va veni ploaia, puțin ne păsa.
— Pari tulburat, fiule, se aude o voce care îmi semnalează că nu sunt tocmai singur.
O ochesc pe femeia a cărui păr începe să se încărunțească considerabil și-mi strâng buzele. Mama lui Cinthya mă privește pe sub gene, iar felul în care se raporta la mine, ,,fiule”, era doar un alt lucru pe care nu-l prea pricepeam.
Ea ține între degetele subțiri un fir de trandafir alb. O altă amintire mă izbește, dar asta nu reușește decât să îmi fure un zâmbet cald.
— Par, îi zâmbesc. Dar nici dumneavoastră nu sunteți mai fericită. Ce se întâmplă?
Aceasta oftează, iar ochii săi se întâlnesc de petalele ușoare și inocente ale trandafirului. Își purta uniforma normală de menajeră, de angajată în acest conac, dar în ochii mei părea de-a casei, și-mi era imposibil să o văd altfel, precum o străină.
Mirosul umed de pământ era unul plăcut, iubeam mirosul ploii. Dimineața aceasta a plouat, și eram mai mult ca sigur că și o ploaie va urma în după-masa aceasta.
— Nu știu, Elio. Nu știu. Am doar o senzație ca și cum mi-ar scăpa ceva din mâini și aud cum se sparge.
Degetele ei ating micuțele petale și observ până și mângâierea subtilă din ochii ei ce se perindă în fiecare colțișor al florii. Era floarea preferată a mamei mele, totodată ce a devenit și a Cinthyei.
— Nu am mai auzit nicio veste de la ea. Oare mă urăște? Cinthya...
— Cu siguranță nu vă urăște. Dar... E mai complicat. Așa este și viața. Atunci, credeți că oamenii sunt ființe mai puțin complexe?
— Ai dreptate... Am doar impresia uneori că unii sunt mai controversați ca alții.
Chicotesc, iar femeia îmi întinde trandafirul, pe care eu îl primesc cu drag.
— Pare. Toți suntem controversați, în felul nostru.
Nu trebuie să fi Cinthya, ori Sylvia, ca să fi astfel. Toți avem acea încâlcitură ce cu siguranță nu e doar un nod simplu în patru. E un nod la fel de infinit, precum e viața.
