Cruel Summer

Capitolul 5

𝒱𝒶𝓃𝑒𝓈𝓈𝒶

Seattle

30 iunie 2022

12 zile au trecut de când am ajuns într-un nou oraș. Tot atâtea de când m-am închis în apartament. Promisesem că voi încerca să trăiesc, să fac ceva pentru a uita de anul ce-a trecut, însă am eșuat lamentabil. Și spre fericirea părții din creierul meu ce m-a oprit din a părăsi cei patru pereți ai camerei, Mellie, prietena mea, a fost foarte ocupată la firma unde s-a angajat și mi-a crezut minciunile ce i le aruncam în fiecare dimineață și seară. Familia mea, de asemenea, a fost prinsă cu treabă, având în vedere că odată cu plecarea mea s-au putut întoarce cu adevărat la locurile lor de muncă.

S-au sincronizat toate perfect... Dar gata, de mâine începe o nouă lună și nu mai pot continua în același stil. Cu atât mai puțin cu cât luna iulie a devenit luna ce o urăsc cel mai tare, în iulie anul trecut mi-am pierdut visul. Și știu că nu pot rămâne singură toată ziua, trebuie neapărat să-mi ocup mintea cu ceva, să nu mă gândesc la acea zi blestemată.

Până și vremea de afară pare să vrea să se schimbe, să lase locul unor vremuri mai frumoase și însorite. Destul a plouat în fiecare zi, dimineața și seara, iar cerul a fost înțesat de nori cenușii. Știu că e ceva obișnuit pentru Seattle, dar vara am fost dintotdeauna obișnuită cu temperaturi înalte și soare de la răsărit la apus.

Mă voi agăța chiar și cel mai mic strop de dorință pentru a ieși din monotonia în care am intrat, pentru a avea liniște în suflet și zâmbet pe buze.

— Bună dimi', Red Hotness!

Pare-se că în ultima perioadă sunt prea mult în capul meu și nu bag de seama când intră cineva în camera mea. O fac mult prea târziu, atunci când sunt îmbrățișată sau mi se vorbește.

— Red Hotness? De unde ai venit cu porecla asta? o întreb și îmi iau privirea de la geam, întorcându-mă spre cea care se așezase în pat, lângă mine.

— Ar fi trebuit să îți fac o poză, dar am telefonul la încărcat. Dar, efectiv, când am deschis ușa și te-am privit... erai ca o zeiță, cu părul tău roșu înfoiat, dat pe spate. Ascunsă printre cearșafurile albe, cu privirea pierdută spre cerul senin de afară... un bărbat ți-ar fi căzut la picioare. Chiar și eu, ca fată, și tot mi-a plăcut ce am văzut.

Pufnesc în râs când aud explicațiile ei. Nu-mi vine să cred ce poate să spună și cum mă consideră ea pe mine.

Da, poate că înainte de tragedie arătam bine și bărbații aveau ceva de văzut la mine, dar acum mă înșel că ar mai fi cineva atras de persoana mea. Pe atunci aveam grijă la ceea ce mâncam, îmi făceam timp să merg la sală sau să dau o tură în parcul din apropierea casei. Acum, în schimb, mănânc orice îmi pică la mână, cu atât mai mult dacă sunt dulciuri făcute de mama și de sport nici nu se pune problema. De-abia dacă am mers câte un kilometru din când în când. Și, cel mai probabil, am pus multe kilograme pe mine...

— Mai degrabă tu ești Brunette Hotness. Și tare aș vrea să văd fețele și starea bărbaților cu care lucrezi, zâmbesc sugestiv către ea.

— Am o idee...

— Ce idee? o întrerup fără să vreau deoarece știu că ideile ei nu sunt tocmai pe placul meu.

— Hai azi cu mine la muncă...

— Cum? Nu se poate. Doar nu sunt copil să mă iei la muncă, așa cum fac părinții cu copii lor pe care n-au cu cine să îi lase acasă.

— Dar nu mă mai întrerupe, lasă-mă să îmi închei discursul, se strâmbă la mine și continuă când vede că tac. Știu că m-ai mințit în cele douăsprezece zile ce au trecut și nu ai ieșit la plimbări cum ai spus, ci ai stat în cameră. Și nu se mai poate așa, e total opusul a ceea ce planificaserăm când am zis să vi cu mine. Și cum ai zis că ai vrea să vezi reacțiile colegilor mei, numai bine mă însoțești astăzi. Poate și mâine și în zilele ce vor urma, doar să nu mai stai închisă în apartament, de una singură.