Cruel Summer

Capitolul 10

𝒞𝒽𝒶𝓈𝑒

O văd când se ridică de pe bancă și aleargă spre ieșirea din parc. Cuvintele ei mi se repetă în gând și am observat cum nici nu m-a mai privit după ce i-am spus, având o privire încruntată, încordată, total opusă celei ce a avut-o în prezența fiicei mele. Și cu tot cu amenințările ei indirecte și conștientizarea că voi avea de furcă cu Autumn, nu fac nimic să o opresc din a pleca. 

Ce credea ea? Că gata, dacă fiica mea o place voi trece cu vederea orice și o voi trata ca pe o prietenă... 

Era nevoie să mă impun și să o fac să înțeleagă că, deși am trecut peste interviu și am angajat-o la insistențele micuței, seriozitatea și toate cerințele ce le-am cerut sunt în continuare necesare. 

— Vanessa! aud deodată strigătele copilei și când îmi ridic privirea o văd că vine alergând spre mine. Tata... unde e Vanessa? 

Bineînțeles că întreabă de ea. Nu știu ce a făcut roșcata, vreo vrajă sau ceva, căci nu-mi pot da seama cum a câștigat-o pe fiica mea atât de rapid. A și știut, că doar mi-a aruncat în față că va trebui să o lămuresc și să o împac pe copilă după fuga ei. Voi reuși eu cumva, nu mă îndoiesc de asta, însă pe ea cu siguranță nu o va ierta sau să o primească înapoi la cum a fugit, fără să-i pese. Dacă chiar ar fi început să țină la fată și și-ar fi dorit să îi fie bonă, ar fi rămas, mi-ar fi demonstrat că nu am dreptate, m-ar fi înfruntat. Însă, cum i-am spus-o, ea avea alte intenții. Doar că nu și-a găsit persoana potrivită, am experiență cu asemenea persoane parșive. 

— Îmi pare rău, princess, dar Vanessa a plecat, îi spun și-i prind mâna, trăgând-o în brațele mele. 

— De ce a plecat? Ce ați vorbit? se agită și vrea să se elibereze. 

— Nu știu, iubito. Nu mi-a spus mie de ce a plecat, m-am trezit că s-a ridicat și a fugit...

— Și de ce nu ai oprit-o? Nu trebuia să o lași să plece, Chase! strigă la mine și se strâmbă. 

Nu am găsit un scenariu perfect, o scuză care să o facă pe Autumn să uite de roșcată. Nu aveam timp pentru asta și chiar și cu aceste cuvinte ce i le-am aruncat, aceste minciuni, voi reuși să o dreg cumva și să-mi împac copila. 

— Princess, nu putem să ținem pe cineva cu forța. Ai văzut bine că i-a luat ceva să îți ofere un răspuns, ceea ce înseamnă că nu își dorea prea tare să fie bona ta. Cel mai bine este să o lăsăm așa, vom găsi pe altcineva.

Îi vorbesc frumos, privind-o în ochi și alinând-o, mângâindu-i părul lung, lăsat liber pe spate. Devine mai încruntată cu fiecare cuvânt pe care îl rostesc și mi-e clar că nu este mulțumită chiar deloc. 

— Nu te cred. Da, a răspuns mai greu, dar știu în sufletul meu că își dorea să aibă grijă de mine, la fel de mult cum îmi doream și eu să petrec timp cu ea, îmi oferă replică și mă lovește peste piept cu palma ce-o are liberă. 

— Autumn... cu greu reușesc să nu țip. Nu avem de unde să știm ce își dorea acea doamnă. O să așteptăm să ne sune altcineva. Poți sta fără griji, vom găsi o bonă și va fi totul bine. 

— Dar nu va fi Vanessa... oftează și mă surprinde că nu insistă. Și dacă nu va mai suna nimeni o putem suna pe ea, să o convingem să se întoarcă? își continuă ideea și tonul slab ce-l folosește face să pară că mă imploră, face imposibil să îi pot spune „Nu". 

— Așa facem, promit. Dacă nu va suna nimeni până duminică, o vom suna pe Vanessa, fac învoială cu ea și sper ca de data aceasta să iasă ca mine.