Cruel Summer

Capitolul 23

𝒱𝒶𝓃𝑒𝓈𝓈𝒶

Carolina mă lasă singură, spunând că vrea să pregătească ceva de mâncare pentru Autumn, iar eu rămân în ușă și o privesc. Îmi scot telefonul și îi fac o poză, imediat trimițând-o lui Chase, doar i-am promis că îi voi trimite poze de astăzi.

Vanessa: Doarme ca un bebeluș. Și știu, nu e bebeluș, însă e atât de angelică, liniștită, calmă. Trebuie să îmi arăți poze cu ea de când era mică.

Bineînțeles că nu trimit o simplă poză, cât și un mic comentariu al meu.

Chase: Dacă aștepți până diseară când mă voi întoarce de la birou, primul lucru pe care îl voi face va fi să-ți arăt poze cu Autumn bebelușă. Ești mai bine?

Vanessa: Sunt mai mult decât bine. Ai o mamă minunată. Îți mulțumesc pentru că-mi permiți să fiu aici.

Nici în vis nu aș fi schimbat mesaje cu Chase, nu mă gândeam la posibilitatea asta. Și uite că e a treia oară când o fac. Îmi place, simt că ne apropiem mai mult și că el e mai normal făcând asta, nu e scorțos și răutăcios. E un bărbat normal, însă unul care are efect asupra mea... m-a făcut să îi trec cu vederea acele cuvinte și acum mă cucerește prin fapte mărunte, dar totodată de impact.

— Am crezut că nu văd bine... un glăscior slab și adormit se aude din dreapta mea și tresar.

Nici nu observasem că s-a trezit, iar acum uite-o în fața mea. Se freacă la ochi și în pijămăluțele ei roz, cu un pluș ce-l ține într-o mână, se vede că încă este somnoroasă. Mă aplec la nivelul ei și îi zâmbesc, deschizându-mi brațele.

— Bună dimineața, Angel! o trag eu la pieptul meu, căci pare blocată și încă nu realizează că da, sunt în fața ei.

— Chiar ești aici, își trece mâinile pe după gâtul meu și mă pupă într-una pe obrazul stâng. Când ai venit? Cum de ai venit? De ce nu m-ai trezit?

— Mai ușor cu întrebările, domnișorică, mă ridic în sus cu ea și o țin bine în brațele mele. Tăticul tău m-a adus, am fost cu el să luăm micul dejun și mai apoi i-am propus să petrecem ziua împreună până vine el. Ce zici, vrei să-l sunăm să-i spui și lui "Bună dimineața"?

Știu că forțez nota și ea încă nu l-a iertat, dar merită încercat.

— Sunt supărată pe el... oftează și își ascunde capul la pieptul meu.

La fel cum el suferă pentru că fiica sa e mâhnită și nu înțelege cum stau lucrurile cu adevărat, așa o face și ea. Și e tare orgolioasă, nu vrea să renunțe cu una cu două și se ține tare. Doar are cu cine să semene, nu?

Însă nici eu nu-s prea diferită și clar nu mă las așa, la cuvintele ei.

— Nu ai de ce să fi supărată pe el, cu atât mai puțin nu din cauza mea. Eu și tatăl tău suntem prieteni și o să ne vedem cât de des vrei tu și cât de des se poate, îi vorbesc și își ridică ochii, privindu-mă, verificând dacă nu cumva mint.