Joc cu dragostea la risc

Capitolul 9

                    

Știu că nu e bine ce fac, probabil mă va certa mama atât de tare dacă va afla. Dar până la urmă, fac un duș, mă îmbrac în niște haine uscate și plec acasă, nimic mai mult. Jacob se apropie de mine, îmi plasează un sărut pe obraz și mă prinde de mână. Intrăm în casă și dăm peste o fată blondă, înaltă, slăbuță și chiar frumoasă. Dar dacă are prietenă sau chiar e căsătorit de ce m-a sărutat și de ce m-a adus în casă știind că ea este aici sau ... oare nu știa?

-Bună seară! O salut cu zâmbetul pe buze. Eu sunt Sofia, încântată! Mă așteptam să reacționeze altfel când am intrat, dar cu un zâmbet larg mi se adresează:

-Lidia, încântată! Jay, de ce nu mi-ai spus că aduci o fată la cină? 

Jay, ce drăguț! Dar totuși fata asta, ce e cu ea, par amândoi destul de liniștiți. Ea nu pare deranjată de prezența mea, iar pe el nu îl deranjează că ea este acasă, ce se întâmplă aici? 

-Ăhm, nu eu doar ... am venit să îmi schimb hainele ude cu altele uscate, nu vreau să deranjez.

-Nu e niciun deranj, spune în timp ce mă conduce în living. Mai bine mergi și faci un duș, eu îți voi aduce niște haine uscate. Încuviințez din cap.

Am intrat în cabina de duș și am lăsat picăturile de apă îmi răsfețe pielea. Era așa bine, parcă nu voiam să mai ies, era prea relaxant, însă nu eram la mine acasă, ci acasă la Jacob, cu el prin apropiere și cu prietena lui. Ce a fost oare în capul meu, ce caut aici? Ies din duș, îmi iau un halat pe mine și mă îndrept spre living. Pe marginea canapelei găsesc niște haine, le iau și mă schimb. Încă mă gândeam la Lidia, oare ce fel de iubiți sunt ei sau oare nu sunt?! E o relație pe beneficii? Și de ce mi-a zis Jacob că mă iubește dacă el are pe cineva? Mă simțeam dezamăgită, nu de el, ci de mine și aproape că plângeam la gândul că m-am lăsat păcălită de el, un necunoscut cu ochii ai naibii de frumoși, cu zâmbet al dracu de atrăgător. De ce i-am permis oare asta, de ce l-am lăsat să mă joace pe degete? Ceea ce îmi doream în aceste momente era să am parte de un moment al meu cu mine, în camera mea, cu perna la piept, strângând-o cu putere, cu Lord în brațe, plângând. Da, am momentele mele de slăbiciune, am momentele mele în care plânsul e singura soluție de a mă elibera, însă nu voiam să fac asta sub nicio formă în fața lui Jacob și a prietenei lui. Nici măcar sub acoperișul lui. Am demnitatea mea, nu vreau să mă înjosesc în fața lor!

Mă întorc în living, mă uit la Lidia care așeza masa și o întreb politicos.

-Tu ai pregătit toate astea? Ea mă fixează cu privirea și zâmbind dă afirmativ din cap. 

Înseamnă că datorită ție casă e așa impecabilă, continui imediat eu.

-Nici chiar, zise ea râzând. Jacob e un bărbat ordonat, nu prea am ce să strâng în urmă lui. Adaugă la rândul ei și îl văd coborând pe scări în grabă pe acest bărbat, impecabil fizic, murdar sufletește. Îmi dă un sărut în fugă pe obraz și o întreabă pe Lidia:

-Gata masa? Lidia dă din cap. Oare pe fata asta chiar nu o deranjează? Tocmai mi-a sărutat obrazul.

-Eu nu pot rămâne, mai bine mă duc acasă, v-am deranjat suficient! Abia așteptam să plec, să intru în camera mea să îmi iau cățelul în brațe și să încep printre lacrimi să îmi pun sute de întrebări la care să nu primesc răspunsuri.

-Vrei să fac fața de cățeluș?

-Nu, te rog! Zic eu și Lidia în același timp, apoi începem să râdem. Asta a fost puțin mai bine, chiar și când sunt nervoasă pe el mă face să râd. E incredibil băiatul ăsta! Mă face să trec de la o stare la alta. De la supărare la entuziasm, de la nervozitate la amuzament. Cum s-a ajuns la aici?!