Joc cu dragostea la risc

Capitolul 26

                  

Fug în cameră și fără a mă schimba mă arunc în pat și adorm, bineînțeles imediat. Când m-am trezit durerea de cap și amețeala se mai ameliorase și mă bucuram că Jacob m-a lăsat să mă odihnesc. Da chiar, Jacob unde este?

Am coborât din pat, mi-am luat halatul și m-am îndreptat spre bucătărie.

-Mama, știi ceva de Jacob?

-A ieșit puțin mai devreme cu Ann!

Spune-mi ce ai pățit tu?

-Nimic, sunt bine acum! În timp ce ea mă îmbrățișează îngrijorată.

-Nu pari a fi bine.

Știam că odată și odată va trebui să îi spun, știam că va reacționa la fel, oricând aș face asta, așa că am decis să fie ea prima persoană cu care împart acest sentiment.

-Mamă ... în timp ce mă trag din brațele ei și merg spre canapea. Sunt însărcinată!

-Cum Sofia? Nu te-ai gândit că există și posibilitatea asta?

-Asta e mamă, s-a întâmplat. Nu mai am ce face, eu nu renunț la el, e suflet din sufletul meu!

-Și ce faci? Ești prea tânără, ai de clădit un viitor!

-La câți ani m-ai născut?

-La 18.

-Câți ani am eu?

-18, dar ... "Erau alte vremuri" asta urma să spună probabil, însă am întrerupt-o imediat.

-Dar ce mamă, mă consideri o greșeală?

-Nu scumpo, iartă-mă! Jacob ce a spus?

-Nu știe și nici tu nu îi vei spune! Și văd ușa deschizându-se. Îmi îndrept spatele și forțez un zâmbet. Annabelle intră grăbită și îmi sare în brațe.

-Ann, mai încet te rog, să nu mă lovești.

-Nu am vrut, îmi pare rău!

-Nu e nimic! Nu mă simt foarte bine în aceste momente, atât. Jacob se apropie și el într-un final de mine și mi se adresează:

-Încă te simți rău? Dau sigură pe mine din cap și așezându-se lângă mine, îmi prinde capul între mâinile lui reci. Ai mâncat ceva? Întreabă iar, văzând că sunt palidă în continuare.

-Nu, abia m-am trezit! Îi răspund lipsită de puteri.

-Hai să mănânci atunci.

-Nu-nu pot Jacob, serios!

Și sincer, chiar nu puteam, greața își refăcuse din nou apariția.

-Cum să nu poți? Hai nu te mai prosti, Sofia și treci și mănâncă!

Imaginați-vă că reacționează așa pentru că știe că am o simplă lipsă se calciu, dar dacă ar ști el adevărul?

-Chiar nu pot, vrei să vărs tot pe aici?

Mama, ca o salvatoare ce este, intervine înainte de-a-mi băga Jacob cu forța mâncarea în gură.

-Du-te și o schimbă tu pe Annabelle și pune-o apoi la somn și între timp, eu o conving să mănânce. Nemulțumit Jacob o ia în brațe pe Ann și urcă împreună spre camera micuței.

-Știu cât de greu îți este, dar trebuie să mănânci. Și îndreptându-se spre bucătărie îmi aduce o pastilă.

Acum nu poți mânca, e normal, ești la început, ai grețuri, dar cu timpul vei vedea că vei avea tot mai multe pofte și îți va fi tot mai mult foame.