Joc cu dragostea la risc

Capitolul 10

                    

O nouă zi, oare și un nou început? 

După momentele incredibile de aseară, la asta mă așteptam. Mă gândeam la momentul în care cu frică, dar cu dorință îi voi trimite priviri pe furiș lui Jacob, însă starea nu îmi permitea prea multe. Capul îmi exploda la propriu, iar eu eram lipsită cu desăvârșire de puteri. Da, după cum mă așteptam, de altfel, tocmai m-am ales cu o răceală de toată frumusețea. Mă ridic cu greu din pat și mă îndrept spre camera mamei. Deschid și nimic. Unde e femeia asta când am nevoie de ea? Trebuia să fie liberă astăzi.

    Cobor totuși la parter în speranța că îmi pregătește micul dejun și constat cu tristețe că nici aici nu este. Pe noptiera din sufragerie, găsesc un bilet ce îmi era adresat.

„Iubita mea, am fost chemată de urgență la serviciu, ți-am lăsat bani pe noptieră, ai grijă la școală. 

P.S. Pe Ann am luat-o eu la grădiniță"

Perfect! Mama nu e acasă, iar eu abia reușesc să fac doi pași singură. Iau în final hotărârea de a nu părăsi casa. Urc și mă îndrept direct spre pat, Lord se așează lângă mine și încep să mă joc plictisită cu el. Realizez după ceva timp că nici măcar el nu e capabil de prea multe. Să îi fi transmis oare starea mea?!

-Bella, sunt super răcită, nu vin astăzi la școală. Abia mă pot ține pe picioare și mă doare foarte tare capul. Sper că treci pe la mine după ore, grijă acolo!

-Sărăcuța, îmi pare rău! Da normal că trec, trebuie să văd în ce stare ești.

    În aceste momente, chiar mă întrebam cum va reacționa Jacob când va vedea că lipsesc. Oare va crede că o fac intenționat? Eh, va afla el până la urmă motivul. Îmi spun în gând și îmi așez capul pe pernă în speranța că aș mai putea dormi puțin.

              ***

Sunt trezită de niște zgomote puternice din bucătărie. Mă ridic amețită și constat că Lord încă se odihnea în brațele mele. Nu putea fi el, nici Annabelle, deci singura care putea provoca acele zgomote era mama. Mă ridic din pat cu greu și mă îndrept spre scări:

    Da, chiar venise mama, dar nu singură! Am surprins-o când se săruta cu un tip. Cine e oare bărbatul asta și de ce o sărută?! Eram efectiv îngrozită de gândul că un alt bărbat decât tata îmi atingea mama, cine a permis asta? 

-Mamă?

-Tu nu trebuia să fii la școală? Întreabă pe un ton acuzator, de parcă ea mă surprinse pe mine cu un băiat în timp ce ne sărutam.

-Iar tu nu trebuia să fii la serviciu? Bărbatul cu care venise, nu avea nici o expresie, nu îmi transmitea nimic și nici prea multe nu făcea, doar tăcea și se uita la mine. Care e treaba cu el?

-El este Vlad, prietenul meu. 

    Prieten? Ce vrea să mai însemne și asta?! Suntem la camera ascunsă, cred. Parcă am fi copii de grădiniță, serios acum!

-Nu înțeleg de ce?

-Nu voi rămâne pentru totdeauna singură, trebuie să îmi refac viața. Sunt tânără și merit un nou început, iar tu trebuie să înțelegi.

Însă ce nu știa ea era că nu am ce înțelege! Tata încă o iubește și e dispus să o recucerească. Aceasta a fost primul gând când a aflat că își poate petrece vacanța de vară cu noi, și pe mine mă bucura asta cel mai mult. Sper la familia mea perfectă, la familia mea iubitoare, grijulie, mereu gata să îmi dea o îmbrățișare în momentele grele, mereu cu sfaturi pregătite, mereu acolo când simt că lumea se prăbușește cu mine. Nu prea am avut parte de așa ceva, motiv pentru care îmi place încă să sper. Aceasta e cea mai mare dorință a mea, să am iar familia alături, să mă bucur din nou de zâmbetele alor mei. Și am sperat și iar sperat, cel puțin până în momentul în care mi l-a adus în casă pe acest bărbat.