Joc cu dragostea la risc

Capitolul 23

                  

Mă trezesc tot cu Jacob în brațe și mă mișc ușor, astfel încât să pară că l-am trezit din greșeală. El se ridică somnoros și mi se adresează:

-Mai stai! Așezându-se iar și continuând după câteva momente de liniște.

Joacă-te în părul meu.

-Eu când zic că te comporți ca un copil, tu nu.

-Ei și ce, sunt copilul tău! Dându-mi apoi voie să râd.

-Băiatul meu! În timp ce îmi mut privirea spre ușa care se deschide încet. Annabelle însoțită de Eduard, pătrunde în cameră având o tavă în mână. Se apropie de mine, așează pe pat tava, ia loc lângă mine și îl trage și pe Eduard lângă noi.

-Mama v-a pregătit vafe și noi le-am adus. Eu o sărut pe obraz și o strâng la piept.

-Voi ați mâncat? Întreb și Eduard încă obosit dă din cap afirmativ. Îi zâmbesc și îl întreb iar. Când vine mama ta?

-Pe la 4, cred.

-Îl ajut pe Jacob să își așeze hainele și mergem la o plimbare, vreți?

-Da! Spun cei doi în cor, de fapt, nu [...] erau trei! Îmi spun mutându-mi privirea spre iubitul meu.

Micuții se coboară din pat și aleargă spre ușă, lăsându-mă singură cu Jacob.

-Mă ajuți cu hainele? Întreabă în timp ce ia o vafă. Eu dau din cap și mă ridic, refuzând să mănânc.

Jacob se ridică apoi din pat și se îndreaptă spre valiză, o ia și se apropie de mine. Îmi deschid dulapul și sortez niște haine, aruncându-le pe pat și luând geanta lui Jacob încep să le pun în ordine pe ale lui în dulap. Și cum Jacob este unul dintre cei mai ordonați bărbați mi-a fost ușor să așez repede toate hainele. Când speram că totul era gata, Jacob coboară și își aduce din mașina și costumele.

-Cred că ne trebuie un dulap. Constat imediat ce văd costumele așezate pe umerașe.

-Mai renunțăm la rochiile tale! Râde, iar eu îl îmbrâncesc ușor.

-Sau la costumele tale! Este până la urmă dulapul meu.

-Al nostru! Mă corectează el în timp ce își așează brațele pe șoldurile mele și mă sărută apăsat.

***

Coborâm împreună și îi vedem pe cei doi copii uitându-se la desene animate. În timp ce Annabelle își odihnea capul pe umărul lui Eduard, acesta o ținea de mână. Ai putea crede că până și niște copii se pot iubi așa ca doi oameni mari?

Dorind să îi fac atenți, îl întreb pe Jacob.

-Mergem? Ann se ridică în grabă de pe canapea și se apropie de mine, prinzându-mă de picior.

-Unde mergem? Chiar nu aveam un răspuns la această întrebare, așa că îmi mut privirea spre Jacob.

-În parcul de distracții? Eduard se apropie și el și mă întreabă:

-Luam și vată de zahăr?

-Luam ce vreți voi! Acum să ne îmbrăcăm. Îi dau gecuța verișoarei mele, apoi îi trag gluga pe cap, în timp ce Jacob îl ajută pe Eduard. Îmi iau și eu geaca și ieșim, dar nu înainte de a-l anunța pe tata.

***

Eram în parc și ne trăgeam în trenuleț. Eduard și Annabelle se distrau și asta nu putea decât să îmi aducă și mie zâmbetul pe buze. Am mers mai apoi cu mașinuțele și am ales să o iau pe Ann cu mine, pentru a-i lăsa pe cei doi "ca băieții". Profitând de faptul că nu mă descurc prea bine să controlez acea mașină, Jacob se izbea intenționat în noi, dar asta nu provoca decât zâmbetele să iasă la iveală. 1-0 Sofia. Ce zici Jacob, mai jucăm? Terminând și cu această distracție Annabelle și exprimat dorința de a se trage în umbreluţe, întrucât o citez " Ar fi romantic " Și citind printre rânduri, am înțeles că dorința ei e de a rămâne singură cu Eduard, așa că am rămas pe margine de această dată cu Jacob și le făceam micuților poză în timp ce ne făceau din mână. Mama mă sună și îi răspund în grabă.