Joc cu dragostea la risc

Capitolul 21

-Sofia, felicitarea mea, nu ai mai citit-o!

-Da scumpa mea, am uitat! Încercând pe cât posibil să îmi țin ochii deschiși. Îmi mut privirea spre Jacob care încă dormea și îi fac semn micuței să vină în pat lângă mine, iar aceasta face în tocmai. Îmi întinde felicitarea și eu o deschid bucuroasă. Era, mai mult un desen decât o felicitare, și deși stângaci realizat, era cât se poate de adorabil. Erau două fetițe care se țineau de mână în jurul bradului. Zâmbesc și o sărut pe creștetul capului:

-Uite asta ești tu și asta sunt eu, vezi seamănă cu noi. În sinea mea mă amuzam, dar nu voiam ca ea să observe asta ca nu cumva să creadă că râd de munca ei, știu că aș fi descurajat-o și nu acesta era scopul meu.

-No, tu ești mult mai frumoasă!

-Ba tu ești mai frumoasă! Jucăușă, râzând zgomotos. Vrei să îl desenez și pe Jacob?

-Crezi că poți? Ea dă din cap, coboară din pat și pleacă în camera ei. Eu mă aplec deasupra lui Jay și îl sărut pe obraz apăsat, el mă prinde de mână și mă trage deasupra lui:

-Nu am și eu dreptul să dorm puțin?

Dau din cap în semn că nu, în timp ce somnoros mă sărută. Dar fericirea nu durează mult, căci suntem întrerupți de Annabelle. Sincer, mă așteptam să îi ia mai mult să deseneze, speram la un moment cu iubitul meu.

-Sofia, uite...uite! Eu iau felicitare și o privesc. Era un Picasso în devenire fetița aceasta, însă nu prin desen în sine, ci prin povestea pe care aceasta o transmitea. Puteam spune că acum, acest desen era perfect!

-La ce te uiți, vreau să văd și eu! Se alintă precum un copil Jacob în timp ce o ridică pe Ann și o pune în brațele lui în așteptarea desenului.

-Ești pregătit pentru asta?

-De ce nu aș fi?

-Deci sigur ești pregătit?! Întreb iar amuzată. Fără a mai aștepta să îi dau felicitarea de bună voia, aceasta o ia cu forța din mâinile mele, o privește și începe și el să râdă.

-Annabelle, ție ți se pare că Sofia e cât mine de înaltă? Ann, la fel de amuzată dă din cap sigură pe sine.

Haha, și-ar dori ea. Eu mă enervez și îi arunc o pernă în față. Jay era prea obosit pentru a începe un război, însă Ann mi-a intrat imediat în joc și dornică de acțiune a început să ne lovească pe rând pe amândoi cu pernele. Este campioana la acest joc, eu și Jacob nu aveam, așadar nici o șansă în fața ei. Când iubitul meu și-a încărcat energiile, a luat-o pe aceasta pe sus, făcând pe scările, până în bucătărie avion din ea. Eu mă amuzam privindu-i, însă buna dispoziție și zâmbetul îmi piere de le chip, în momentul în care îl văd la masă, servind cafeaua cu mama, pe nimeni altul decât Vlad, așa zisul ei prieten. La vederea lui, Annabelle etalând un zâmbet ștrengăresc îl salută. În acele momente tot ce voiam să fac era să îl scot efectiv afară.

-Ann, nu te duci să te joci tu cu Jacob în cameră, te rog? Și îl privesc pe Jay care o ia din nou pe sus pe aceasta și pleacă cu ea în dormitor.

-Ce caută ăsta aici? Întreb cât se poate de revoltată.

-Iubito, te rog! Este Vlad.

-Știu cine este, întrebarea mea a fost ce caută aici, ai uitat că ești fericită cu tata? Ai uitat ce mi s-a întâmplat dată trecută din cauza lui?

-Nu cred că a fost vină mea, zice și Vlad în sfârșit.

-Ba chiar din cauza ta s-au întâmplat toate.