El - Harry Adam, băiatul cu o boală psihică gravă. Băiatul care ucide, aude voci și vede lucruri inexistente, este blestemat cu boala numită schizofrenie, dar este capabil să o iubeasca mica prinţesă din viaţa lui.
Ea - Sierra King, fata care iubeșt...
De ce nu mi-a zis? De ce nu a vrut să fiu alături de el? De ce mi-a ascuns asta? Credea că dacă o ascude, nu voi afla? Ei bine, am aflat! De la părinţii lui, oameni care trebuia să-mi fie viitori părinţi.
-ieri-
Merg încrezătoare spre casa iubitului meu pentru a clarifica anumite lucruri cu el, lucruri cărora el nu le-a dat importanţă, dar pentru mine contează extrem de mult.
Ding-Dong! spneria foarte cunoscută mie se aude până în afara casei.
-Scumpo, mă întâmpină mama lui. Ce dor mi-a fost de tine!
Îmi apucă imediat umerii trăgându-mă într-o îmbrăţișare părintească, blândă și caldă.
-Și mie de tine! o îmbrăţișez și eu la rândul meu cu aceeași dragoste.
O iubesc pe femeia asta ca pe propria mea mamă și așa va fi mereu. Nu știu dacă există o femeie care să se potrivească mai bine ca ea în rolul de mamă-soacră.
-Ce te aduce pe aici? îmi zâmbește cald apucându-mi mâinile.
-Îl caut pe Harry. Știi pe unde e?
Ochii ei își pierd licărirea, iar zâmbetul imens dispare imediat, fiind înlocuit de o faţă tristă și lacrimi care se formează în ochii ei care sunt gata în orice moment să curgă.
Iau și eu imediat o postură serioasă și, la fel ca și la ea, lacrimile cresc în ochii mei. Știu că de câte ori întreb de el și ea plânge, clar e de rău.
-Nu ţi-a zis, vorbește într-un final.
-Ce să-mi zică? dau drumul lacrimilor să-și facă de cap pe obrajii mei.
Panica a pus stăpânire pe mine de când ea tot stă cu capul în pământ și nu-mi zice nimic. Ce, Dumnezeule, e așa de grav!? Sper că nu a păţit nimic.
-Mamă? spun apelativul pe care-l folosesc pe ea de când am cunoscut-o.
-Nu cred că o să mai fiu mama ta, scumpa mea! spune cu glasul aproape stins.
Cum să nu mai fie mama? Ce are ea sau ce are el? Unde e Harry!? Dumnezeule!
-Doar nu... încep, iar ea scutura frenetic din cap.
-Nu, draga mea! E la House Screaming! neagă imediat, dar numele acelui spital îmi face inima să se strângă și lacrimile să curgă mai rău ca un râu.
Mâinile ei îmi înconjoară din nou gâtul dând frâu liber lacrimilor ei și pătându-mi umărul.
-Ce caută acolo? nu îmi pot opri curiozitatea.
Din câte știu eu nu are nicio boală care să îl bage în casa aia nenorocită, de ce a intrat.
-Are schizofrenie, iubito! dă vestea care mă pune la pământ imediat.
Picioarele se transformă în gelatină și cedează, iar lacrimile nu se sfiesc să curgă din ce în ce mai multe.
-De ce nu mi-a zis? întreb printre zecile de suspine ce-mi părăsesc gura.
-Îi era teamă că nu-l vei mai iubi și și-a propus, ca măcar atâta timp cât mai stă afară, să nu-ţi spună nimic și să vă petreceţi timpul ca un cuplu fericit, explică. Cât timp mai aveaţi, adaugă.
Machiajul ei perfect acum este întins pe toată faţa. La mine nu are ce să se întindă, la mine nu există machiaj.
-L-aș fi iubit indiferent de boala pe care o are. Îl iubesc pentru cine e, nu pentru cât de sănătos e! spun mai calmă încercând să-mi oprec lacrimile, dar eșuez iremediabil. Îl iubesc pe el...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
