Mărturisire II

325 28 9
                                    

Sierra.

Zâmbesc la cuvintele lui. El se uită trist când la mine, când la burtică.

Îi iau mâna dreaptă și i-o așez pe burtica puţin mai măricică, dar el încearcă să o retragă.

-Nu, îi impun.

-Nu vreau să simt copilul altcuiva! se apără, iar pe mine mă bufnește râsul.

Nu și-a dat seama. Încă mă privește perpelex și cred că se gândește că am înebunit. Eu îi zâmbesc încă o dată și-mi lipesc scurt buzele de ale lui.

-Nu vrei să-ţi simţi copilul? îl întreb.

Perpelexitatea lui dispare, fiind înlocuită de uimire. Nu se aștepta la asta, știu asta. Sper doar să fie la fel de fericit ca și mine.

Privirea îi cade pe burtică, iar ochii lui se bulbuchează, încă privind-o. Ambele mâini îi sunt plasate pe ea, iar buzele i se arcuiesc într-un zâmbet.

-O Sierra micuţă, spun simplu.

####❤❤

Înca putin si cartea ia sfarsit, dragilor. Va iubiii. Pupiciiiiii

Scrisori schizofreniceWhere stories live. Discover now