Scrisori schizofrenice

Scrisoarea 3

Harry.

"Iubito, bună. Ce mai faci?

O să-mi răapunzi de data asta? Te rog! Dacă citești scrisorile, de ce nu îmi răspunzi? Îmi poţi spune să te las în pace, dar totuși nu o faci!

Ce e cu tine, prinţesă? De ce nu îmi răspunzi? Chiar dacă nu o faci, eu tot nu o să mă opresc până nu o să mi-o ceri.

Azi, la cantină, am stat cu Phil. Nu vreau să-mi fac prieteni și să mă atașez și de ei, apoi să-i las cum am făcu-o și cu tine. Cu Phil e altceva, el trebuie să stea după fundul meu non-stop.

Pe partea opusă a mesei a stat fata nouă pe care el o păzește. A încercat să vorbească cu mine, dar nu am băgat-o în seamă. Ea tot continua să vorbească până când mi-au sărit dracii. Am dat tava cu mâncare peste cap și i-am aruncat o privire urâtă, după care am plecat fără Phil la camera mea.

Nu suport să aud vocea altei femei pe lângă mine, eu te vreau doar pe tine.

Mâncarea aia dezgustătoare îmi amintește de mâncarea pe care o făceam noi doi. Cum te trezeai dimineaţă înaintea mea și încercai să pregătești micul dejun, trimiţând-o pe mama sau pe mama ta la culcare, dar mereu te prindeam.

Veneam și-ţi apucam talia când te vedeam lângă aragaz.

Picioarele îţi erau descoperite mereu, unul dintre ele având genunchiul îndoit. Purtai mereu un tricou de al meu sau o cămașă. Erai așa de sexi și sunt convins că și acum ești la fel de sexi ca și atunci, la fel de perfectă.

De fiecare dată când făceam micul dejun, pregăteai și pentru părinţii mei sau ai tăi, apoi mergeam împreună în dormitor. Niciodată nu ţi-a plăcut să mănânci cu altcineva decât cu mine.

Degeţelele tale micuţe îmi introduceau forţat mâncarea pentru că eu eram prea atras de frumuseţea ta, știi? Ochii tăi, buzele tale, năsucul tău micuţ.

Îmi e dor de tine foarte mult, aproape două săptămâni de când nu te-am mai văzut.

Te iubesc, inimioara mea, singura fiinţă pe care nu îmi permit să o stric.

Te iubesc, te iubesc, te iubesc!"

-Gata? întreabă Phil imediat ce-i înmânez plicul, iar eu aprob din cap.

După ce zâmbește, se depărtează pentru a trimite scrisoarea.

Mâinile fetei de lângă mine, din nou sunt scoase afară pe micuţul geam, dar nu zice nimic.

Se aud suspine din spre camera ei și-mi dau seama imediat că plânge. Nu! M-am săturat de lacrimi!

-Ești bine? o întreb, iar ea oprește suspinele ca apoi să le dea drumul din nou.

Probabil surprinsă căo bag în seamă. Cred că s-a speriat când am reacţionat așa. Asta e, acum vorbesc cu ea pentru a-i opri lacrimile, nimic mai mult.

-Nu ești singurul care suferă! după tonul ei îmi dau seama că vrea să fie lăsată în pace așa că asta fac.

-----------------------
Deciii, scrisoarea trei.

Am un grup pe facebook, aveţi link-ul în descrierea de la profil. Vă aștept acolo și simţiţi-vă liberi să postaţi ce vreţi.

Mulţumesc că citiţi cartea.

Katherine L.