Scrisori schizofrenice

Moarte

Sierra.

-Nu face asta, te implor! îi spun, lăsându-mă în genunchi în faţa lui.

Îmi unesc buzele cu ale lui într-un sărut tandru și în același timp dureros pentru că mă gândesc la ce vrea el.

-Îmi pare rău.

Se depărtează încet, ducându-se spre marginea mașinii. Inima mi se face cât un purice și tot ce fac e să urlu după el și mă îndrept spre el tremurând din toate încheieturile.

-Te iubesc! declară.

-Harry, nu face asta! ţip.

-Cei ca mine nu pot fi salvaţi! adaugă.

Cade pe spate, iar eu cad în genunchi. Mă blochez, nici nu mai gândesc, nici nu știu unde sunt. Tot ce văd este negru, apoi alb, apoi iar negru.

Nu pot să cred că a făcut asta, s-a omorât. Și-a pus capăt zilelor. De ce ar face asta! Nu se poate așa ceva.

-Haide, Sierra! pot recunoaște vocea masculină a lui Davis.

-Pot să mor și eu. Inima mea s-a stins, vreau și eu asta! spun, privind în gol și legănându-mă într-o parte și într-alta.

-Nu, Sierra! O să treci peste.

Niciodată nu o să trec peste.